Teatrul La Abadia
Teatrul La Abadia l-am descoperit acum citiva ani, la Festivalul International de la Sibiu, iar dupa peripetiile descrise sumar mai sus, i-am facut o vizita la el acasa. In zona centrala a capitalei iberice, in fosta biserica La Sagrada Familia. E un loc care chiar degaja sacralitate, in primul rind datorita cladirii, dar si gratie a ceea ce se petrece in asezamintul fondat de José Luiz Gomez in 1995 ca Fundatie, cu sprijinul Guvernului Regional Madrid. José Luiz Gomez este o personalitate a teatrului european: dupa ce a cunoscut pe viu cele mai importante metode, institutii si creatori ale ultimei jumatati de secol (a studiat la Bochum, in Germania, si la Paris, la Scoala lui Jacques Lecoq, l-a intilnit pe Grotowski la Wroclaw, a fost la Lee Strasberg la New York), a revenit in Spania si s-a dedicat acestui proiect original care s-a impus rapid ca ferment creativ. In toate prezentarile facute pentru La Abadia, se vorbeste despre „poezia scenei“, „placerea inteligenta“, despre sincretismul teatral. Vizionind spectacolele La Abadia intelegi ca nu sint cuvinte cu rost de marketing, sint manifest artistic asumat. Cind intri in sala de spectacole, te trec fiorii. Sfintenia fostei biserici s-a conservat prin arhitectura, dar se transmite si prin starea de spirit. La Abadia, teatrul are ceva sfint in cel mai laic sens al termenului! Scena e in altarul de-odinioara, plafonul e pe inaltimea turlei, iar scaunele sint asezate si central, dar si pe laterale, in pronaos, cum ar veni. Aici si intr-o alta sala, partii de spectacole i se adauga aceea de cercetare si studiu, de workshop-uri si intilniri internationale in cursul carora se exploreaza profunzimile teatrului.
Constelaciones, creatia lui Enrique Cabrera, o coproductie Aracaladanza cu La Abadia, Mercat de les Flors si Comunidad de Madrid, e un spectacol de dans si imagine pentru toate virstele, care pleaca de la seria omonima a lui Joan Miro. E ludic, creativ, tonic, pozitiv, surprinzator, de parca formele si culorile pictorului catalan au prins puterea de a se misca prin scena. Cinci dansatori fac si desfac teme, motive, forme si culori din creatia artistului. Dansatorii sint unul dintre elementele cu care Enrique Cabrera s-a jucat. Argentinianul a omogenizat muzica, dansul, elementele scenografice, eclerajul intr-un spectacol fluid, in care fiecare secventa se naste firesc din precedenta si o lanseaza pe urmatoarea. O structura cinematografica alatura performeri, animatie computerizata, obiecte scenice, ecleraj – in fascicule, spot, ploaie, de urmarire, lumina colorata, laptoasa –, sonoritatile si tempourile muzicii, mici jonglerii, acrobatii si efecte. E o creatie in care teatru, dans, circ, multimedia se topesc una in alta, potentindu-se, oferind fiecare tot ce are mai autentic, mai neobisnuit si mai frumos. Prin spectacol, privitorii revin asupra creatiilor lui Miro, ii inteleg universul interior. Constelaciones l-a extras pe Miro din galeriile muzeelor, din albumele de arta si enciclopedii si l-a asezat, tridimensional, in spatiul de joc, surprinzindu-i spiritul. Asa cum la Barcelona, orasul de bastina al lui Miro, pe Rambla, mozaicurile sale taie calea a milioane de turisti.
Materia spectaculara se naste sub ochii tai si creste tot acolo, ca un organism imaginar care se metamorfozeaza continuu: raza unei lanterne puternice se transfera unui reflector de urmarire si creste in spot; un imens fundal negru devine rochia uneia dintre dansatoare; un punct colorat de pe fundal coboara la sol si se transforma in actor; citeva gheme colorate in rosu, galben, verde, albastru, cromatica lui Miro, devin o pasare, o minge, un balon urias, un pretext pentru volute si dantelarii de fictiune.
Reprezentatia de la Abadia a fost construita inteligent, ilustrind exemplar cum cultura inalta poate fi adusa aproape de oameni in maniere foarte atragatoare. O oferta placuta, rafinata, de a-ti petrece seara in oras impreuna cu intreaga familie.
Teatro Real
La Teatro Real e cu totul altceva. Plasat in imediata vecinatate a Palatului Regal, degaja un aer aristocratic inca de la intrare: dimensiuni gigantice, cinci nivele, foayere somptuoase, culori regale. Volumetria salii de spectacole e coplesitoare, unitatea de masura echivalind cu marimile imperiului hispanic de odinioara si cu longevitatea dinastiei. Programul estetic al operei insa e foarte modern. Elixirul dragostei e o versiune contemporana, in care actiunea din satucul lui Donizetti e relocata pe o plaja din zilele noastre. Din acelasi temei: al apropierii unui gen conservator, opera, de omul anilor 2000. Echipa de realizatori e europeana: regizorul Damiano Michieletto e italian; dirijorul Marc Piollet e francez; scenograful Paolo Fantin e spaniol. In repertoriul sezonului mai figureaza Tristan si Isolda de Wagner, in regia indraznetului american Peter Sellars, din ianuarie, si, in februarie, premiera mondiala a operei Brokeback Mountain de Charles Wuorinen, povestea din romanul lui Annie Proulx, care a scris si libretul. Toata lumea o stie din filmul de acum citiva ani.
Teatro Real nu e numai o institutie de spectacole. Holurile sale generoase gazduiesc in spatii amenajate special ceremonii fastuoase pentru companii multinationale, cluburi sportive, festivitati oficiale solemne. In luna decembrie, pe fiecare dintre cele cinci nivele sint expuse, spre vinzare, elemente de decor, costume, masti si accesorii de recuzita din spectacole de mare succes iesite de pe afis. O oferta tentanta pentru iubitorii de teatru si colectionarii excentrici!