Am simtit ca trebuie sa-mi trag sufletul, obosit de vinovatia misticismului meu irational. Nici vorba; din nu stiu ce sedinta, imi rasari expresia unuia care luase apararea unui turnator: «comisese o simpla mirsavie». Cum sa interzici «simplele mirsavii» intr-o revolutie care vrea sa schimbe lumea? Si cum ar arata lumea noua dupa ce a acceptat sa fie schimbata printr-o «simpla mirsavie»?“
„Toata problema unei revolutii e reprimarea, pedeapsa? Urma o tacere. Intre Babelul ucis si pusca fumeginda aparu un soldat care tinea in miini un pachet de carti pe coperta carora era desenat un soldat tinind la piept un automat; voi putea invoca inocenta mea pentru debutul meu literar? Mi-am spus fara menajamente ca ma scrintisem si devenisem mai reactionar decit taica-meu: odata confundasem sarbatorile religioase – intr-o sinagoga, ajunsesem sa confund plutoanele de executie! Unde se va sfirsi aceasta «degringolada contrarevolutionara»?“
Cine nu l-a recunoscut, ma intreb, pe autorul acestor rinduri?
Cu mobilitatea intelectuala a unui Kundera si cu o similara predispozitie de a lua in ris si comunismul, si contrariul sau, Radu Cosasu face in aproape fiecare pagina a Logicii lui exceptionale dovada ca viata in socialism e o permanenta situare in confuzie.
Inversarea de termeni morali va fi constientizata prin intrebari personale pe care nu poti sa nu ti le pui si prin raspunsuri, la ele, pe care le simti ocolitoare. Exemplele din propria biografie abunda si sint infatisate intr-un crescendo tragicomic, pe linia tot mai apasata a „ridicolelor iubiri“ ideologice.
Tinarul scriitor comunist, ajuns „deviationist“ dupa mult-pomenita Conferinta din aprilie 1956, sta in casa unei matusi ale carei convingeri si repere au ramas burgheze. Alte rude vin aici pentru a-si arata oprobriul fata de textele pe linie ale nepotului, sincrone cu suferintele multora in inchisorile comuniste. Autorul se rusineaza pe jumatate, raminind partial dirz pe aliniamentele doctrinei comuniste. Excesele, abuzurile, abaterile de la Manifest nu au nimic de-a face – vrea el sa creada – cu validitatea Bibliei marxiste.
Dar, in timp ce fostul reporter se indoieste tot mai des, rudele sale apropiate cedeaza progresiv presiunii mediului. Matusa-gazda, cu valorile ei burgheze cu tot, ar vrea ca el sa publice din nou, sa redevina oficial. Glasul prozaic al realitatii suna mai puternic, in urechile Sanseverinei, decit cel al unor idei si idealuri juvenile opuse, culmea!, celor mai vechi. Astfel ca, la aparitia in scena a Baiatului (securist tinar si energic, personaj gogolian), iubitoarea matusa se transforma intr-un avocat patetic si persuasiv al diavolului.
Intr-o schema morala intoarsa, incapatinarea si idiosincraziile protagonistului nostru ramin singurele obstacole in calea nivelarii. „Eroul“ se agata de caracterul sau dificil, de natura lui introvertita, pentru a rezista cintecului de sirena al regimului. Nuvelele lui, scrise cu spatele la „modelele“ literaturii propagandistice, le va putea oare publica? Este ceva de capul lor? Devine, cu ele, un scriitor? Mai cu binisorul, mai cu forta, Baiatul il convinge sa redacteze referate pe marginea unor manuscrise. Scriitorul indragostit de nuvelele lui curate incepe din nou sa mearga pe santiere, in cautarea vietii „adevarate“, si sa ia, febril, notite pentru alte reportaje optimiste.
Lovitura de teatru vine la final, cu o nota de ironie atroce a scriitorului si de abjectie a vremurilor tineretii sale. Securistul-cenzor, Baiatul care l-a reorientat pe autorul nostru inspre tematica socialismului biruitor, strimba din nas in fata manuscrisului conformist al victimei. Ba chiar, intr-un moment de visare cu pixul in mina, schimba prima litera a titlului care, hotarit lucru, nu-i place: c in loc de m, Cacarale in loc de Macarale…
Scriitorul il roaga, il implora, il conjura sa dea aviz favorabil cartii sale; dar omul regimului are, deodata, bareme artistice, pretentii axiologice, sclifoseli estetizante. Literatura angajata (# prostituata), da, insa scrisa cu talent, nu numai cu implicare! In loc de Vivisectii, autorul alesese Macarale; in loc de Macarale, cenzorul prefera Energii. Capitularea morala se desavirseste abia acum, iar nu prin precedenta excludere a scriitorului, de catre temutul Leonte Rautu, de la festinul realismului socialist. La finalul acestei carti inclasificabile, confuzia dintre bine si rau, adevar si minciuna, frumos si urit se lipeste pe „texistenta“ supravietuitorului ca o emblema.
In Logica lui Radu Cosasu, cineva a vazut un comunism hazos, cu Stan si Bran. Veselie mare! De fapt, comunismul ride aici cu hohot gros, in timp ce scriitorul plinge cu lacrimi amare. Comic, tragicomic, melodrama, drama: autorul ne trece prin toate registrele, suferind ciineste, in forul sau interior, si zimbind afabil, in societate.