As revedea cu placere
Sint vreo citeva productii pe care le-as revedea oricind cu placere si pe care le recomand calduros. Iluzii de la Teatrul Act, pentru scriitura speciala a lui Ivan Viripaev, care crede in adevarul teatrului, in cautarea teatralitatii in faptele de viata si infatisarea lor in scena. Pentru priceperea lui Cristi Juncu de a redescoperi stravechea arta a storytelling-ului si de a ne arata, prin aceasta mizanscena, cita nevoie avem de poveste, de aceea spusa bine, mai mult ca niciodata. Pescarusul lui Iuri Kordonski de la Teatrul German de Stat Timisoara, pentru maniera in care regizorul l-a reprezentat pe Cehov, pentru felul in care Dragos Buhagiar a animat spatiul de joc, pentru infatigabila mica trupa a TGST si inaltul ei profesionalism. Zic Zac de Andreea Gavriliu si Stefan Lupu, pentru ca mi-a redat increderea in cei care vor face miine teatru modern, inspirat, proaspat, de inalta calitate. Pentru cursivitatea, fluiditatea ideilor topite intr-o creatie independenta, care iti transfera o incredibila energie si iti reaminteste de ce iubesti teatrul. Solitaritate de Gianina Carbunariu, pentru ca portretizeaza acid, dar nepartinitor, in tonuri hiperrealiste, absurdul in care traim zilnic. Si pentru ca regizoarea isi urmareste cu talent, fara abateri, manifestul estetic anuntat inca de la debut: teatru angajat, politic, militant, care nu doar reflecta realitatea, ci si incearca sa o schimbe. O… lada de Al Dabija, pentru ca adauga o noua reusita unui proiect regizoral inedit care a inceput cu OO!, a continuat cu Absolut! si Capra cu trei iezi, studiu gastronomic, constind intr-o serie de reinterpretari ludice ale povestilor lui Ion Creanga.
O… lada porneste de la Fata babei si fata mosneagului, dar radiografiaza, cu un umor negru foarte dens, comunitatea rurala autohtona. Replici vitriolante, raspar, travestiuri, songuri (Ada Milea) reprezinta istoria narata de humulestean intr-o versiune care reconfirma cunoscuta inventivitate regizorala a lui Dabija.
Absurdul realitatilor teatrale autohtone
Privit din afara granitelor nationale, teatrul romanesc arata ca o nebuloasa care, cu cit te apropii de ea, cu atit devine mai misterioasa si mai dificil de patruns cu gindul. E evidenta lipsa unei gindiri strategice, coerente, de substanta a factorilor cu putere decizionala, care in 2013 au excelat in arbitrar, bijbiieli si erori. Au emis decizii de comasari, reorganizari lipsite de sens, insusi ex-ministrul Barbu cazind victima unor afirmatii deplasate legate chiar de manifestari teatrale. La atita vreme de la revolutie, Teatrele Nationale nu si-au redefinit inca profilul, functionind, unele, in virtutea unor inertii care nu le scot din mediocritate. Intr-un clasament neoficial, cele mai modeste sint, in continuare, cele din Iasi si Craiova, fara un program artistic sesizabil, preferind principiul comod, dar cu efecte nefaste, al „cutiei postale“. Adica inscriind pe afis orice propunere li se inainteaza. Vina e, desigur, in principal a managerilor, dar si a ordonatorului de credite, Ministerul Culturii, care nu se arata interesat de criterii autentice de evaluare a activitatii acestor institutii. Doar merge si-asa…
Daca-mi amintesc bine, si in ianuarie precedent scriam despre situatia nefireasca in care a fost pus Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. A mai trecut un an si nici acum situatia institutiei nu s-a schimbat. Un plan de restaurare initiat de Consiliul Local pentru intregul centru vechi al orasului a adus edificiul, care nici nu prea avea nevoie de lucrari, in starea de a nu mai fi bun pentru destinatia sa, arta scenica. Acustica e sub limitele admise, dotarile tehnice au ramas tot cele vechi, nu exista scaune pentru spectatori, iar din loje, publicul nu poate urmari reprezentatia. Trupa, dedicata si exasperata de atitea peregrinari prin sali de festivitati si cantine locale, arde de nerabdare sa lucreze. Nu prea are unde, dar spera ca macar noul buget sa repare ce au stricat nepriceputii de-acolo!
Ar fi trebuit sa fie cea mai importanta reuniune festivaliera a tarii, asteptata cu nerabdare de public si specialisti, dar nu a fost decit o mare dezamagire: Festivalul National de Teatru 2013! Plat, anost, rupt de realitate, sau mai bine zis paralel cu realitatea, izolat de manifestari similare din Europa, amestecind criteriile, FNT are nevoie de o reinventare. Asa cum s-a petrecut cu Gala Tinarului Actor Hop de la Costinesti, pe care Radu Afrim, noul ei director, a revitalizat-o.
Ce-i doresc anului teatral 2014? Cit mai multe spectacole de calitate, care sa urce la rampa cele mai noi mijloace de expresie scenica, iar in sala, cit mai multi spectatori. Dramaturgi inspirati, regizori inovativi, actori care sa straluceasca mai tare decit lumina reflectoarelor. Evenimente de marca, din acelea care sa ne conecteze la pulsul continental, care sa ne atraga, hipnotizati, in salile de reprezentatii. Si un buget adecvat, care sa fie comunicat cit mai repede!