Foarfeca distribuitorului a reusit ce nu au reusit Martin Scorsese si monteuza lui, Thelma Schoonmaker, cind au redus o varianta de patru ore la una de trei, care a intrat si in sali (la citeva luni dupa data anuntata). Se pare insa ca vizionarea filmului in varianta cenzurata e foarte dificila pentru ca ce a ramas e incoerent si plin de beep-uri care acopera cele 506 f..k-uri, un record in istoria cinematografiei. Presa americana a spus ca filmele lui Scorsese sint, in general, licentioase. Erau 422 de f..k-uri in Casino si 300 in Goodfellas (va dati seama ca cineva e platit sa le numere?).
Filmul lui Martin Scorsese are un traseu surprinzator de bun in Romania, unde oamenii s-au dus la el ca oile, vinzind 94.000 de bilete in prima saptamina. Ca o comparatie, 12 ani de sclavie, care intrase in sali cu o saptamina inainte (in 3 ianuarie), vinduse in primele doua saptamini aproximativ 52.000 de bilete (e drept ca filmul lui Scorsese a intrat in 60 de copii fata de 44, cite are 12 ani de sclavie). Dar oare cit la suta din acesti 94.000 de spectatori si-au dat seama ca filmul e o satira si ca nu e prietenos cu eroul sau, Jordan Belfort? Si la vizionarea de presa s-a chicotit cind nu era cazul. Nu cele 506 de injuraturi de care toata lumea pomeneste pun filmul intr-o postura delicata, ci faptul ca eroul sau, care a furat 110 milioane de dolari de la oameni prin firma sa de brokeraj Stratton Oackmont, bani pe care nu i-a dat inapoi (si nu se stie daca ii va mai da), devine si mai cunoscut prin filmul lui Scorsese, putind fi identificat cu un model de succes, mai ales de publicul predilect de cinema – adolescentii.
Un spectacol grotesc, isteric si interminabil
Pentru ca a colaborat cu FBI-ul si a acceptat sa isi toarne colegii, Jordan Belfort nu a mai fost condamnat in 1998 la 25 de ani de inchisoare, ci doar la 22 de luni, iar dupa ce si-a executat pedeapsa a devenit speaker motivational si a scris doua volume de memorii, The Wolf of Wall Street si Catching the Wolf of Wall Street. Apare si in filmul lui Martin Scorsese in ultima scena, cind personajul sau (interpretat, cum se stie, de Leonardo DiCaprio) se adreseaza unui public de agenti de vinzari incepatori din Noua Zeelanda, dupa ce a incheiat capitolul Stratton Oackmont. Criticile cele mai acerbe se refera peste Ocean mai ales la indrazneala lui Martin Scorsese de a risca o apologie a lacomiei si de a refuza orice comentariu moral asupra imoralitatii eroului sau (desi acest comentariu exista, chiar daca e livrat printre rinduri). Normal ca un film care vorbeste despre exces trebuia, in viziunea lui Martin Scorsese, sa fie foarte lung. Totul e prea mult pe ecran: prea multi bani, prea multe droguri, prea multe prostituate, prea multe injuraturi s.a.m.d. „More is less“ – e lozinca dupa care se conduce Jordan Belfort si prietenii lui, iar Scorsese le pune la dispozitie intreaga mizanscena si intreaga sa disponibilitate. Dar din momentul cind Belfort incepe sa dea de bani si pina la final – ceea ce reprezinta aproape intreg filmul – se intimpla cam aceleasi lucruri. Spectacolul pe care Scorsese il face lacomiei si necinstei in plina recesiune e unul grotesc, isteric si interminabil, iar spectatorul are de ales intre a gusta aceasta conventie si a gasi-o pina la urma destul de gaunoasa. Personal, as fi preferat sa vad o varianta cu 45 de minute mai scurta, fara prea mult voice over si fara Leonardo DiCaprio. Dar acesta e ca Jordan Belfort: chiar daca nu-ti place, nu poti spune ca n-are carisma. As vrea sa cred ca Martin Scorsese a dat, prin stilistica si forma filmului, un reflex la vremurile pe care le traim, dar probabil ca, dincolo de personalitatea sa (Virsta inocentei a fost un caz singular), e vorba si de un anumit mod de a face film azi. O sa vedeti si in American Hustle, pe care toata lumea il ridica in slavi. Totul e pe repede-inainte, galagios, la prima mina, superficial. Ca vietile noastre. (Ca aceasta cronica.)
Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street, de Martin Scorsese. Cu: Leonardo DiCaprio, Jonah Hill, Margot Robbie, Matthew McConaughey