Intr-o epoca dominata de forumuri, editarea de carte pe suport electronic se afla in stadiul de aventura, cum este cazul Liternet-ului. Online-ul era, mai degraba, o platforma pe care unii tineri autori o foloseau pentru a-si scrie volumele direct pe net, inainte de a le inainta, sub forma de manuscris, editurilor. Ebook-ul, versiunea de lectura digitala profesionista generata chiar de marii jucatori ai pietei editoriale, mai avea mult pina sa vina pe tarim romanesc.
„Cu siguranta internetul nu te consacra“, declara pentru „Suplimentul de cultura“ criticul literar Nicolae Manolescu. „Nu cred ca a publica pe internet iti certifica valoarea in vreun fel. Eu imi pastrez scepticismul, pentru ca aceste carti nu trec prin filtrul redactorului de editura, care este esential. Pe internet publici singur si din acest motiv apar tot felul de veleitarisme. Acesti veleitari se citesc, in general, intre ei. Eu nu am incredere in ceea ce se publica in mediul virtual. Faptul ca internetul este in voga compenseaza alte tipuri de confesare. E drept ca aceasta confesare poate da nastere la tot felul de ciudatenii. Personal, nu ma simt amenintat in nici un fel de cresterea importantei mediului virtual“, spunea Manolescu.
„Ne trezim in fata faptelor implinite, ne trezim in digital fara ca macar sa fi avut sansa sa ne luam la revedere (sau adio) de la analogic. Sa speram ca nu ne vom trezi in virtual fara sa ne fi luat la revedere (sau adio) de la realitate. Un singur lucru este sigur, fara sa ni se lase posibilitatea de a-l combate: sintem dependenti. Ramine de vazut cind si daca va aparea sevrajul. Il asteptam, in orice caz, cu bratele deschise.“ Comentariul de mai sus ii apartine lui Miron Ghiu.
Ion Manolescu atragea atentia in acelasi numar 2 al revistei ca urmeaza sa se produca o schimbare de paradigma literara. „Literatura tiparita devine literatura afisata, textul scriptic imbraca forma hipertextului, iar lectura se transforma in rulare si derulare, asa cum se intimpla cind citim o povestire politista pe un site interactiv sau desfasuram un capitol din telenovela preferata, copiat pe ecranul computerului nostru de buzunar. In acest ultim caz ar trebui sa ne asiguram ca avem la indemina instrumentul potrivit.“ Ion Manolescu concluziona: „E mai putin important cine scrie pe foi de hirtie si cine pe internet. Literatura va continua sa-si produca diletantii si campionii in ambele formate, cu egala indreptatire.“
„Un model de publicistica culturala interactiva“
Pe 17 noiembrie 2004 s-a deschis si Gaudeamusul, iar Razvan Tupa consemna drept noutate faptul ca „se gasesc mai multe calculatoare ca niciodata, dar trebuie sa stati la cozi serioase ca sa folositi unul“. Doua zile mai tirziu, pe 19 noiembrie, „Suplimentul de cultura“ a fost lansat si la tirgul de carte bucurestean, invitatii fiind Ioan T. Morar, Simona Sora si Paul Cernat. Acesta din urma saluta aparitia primului saptaminal cultural din afara capitalei: „Este un model de publicistica culturala dinamica, interactiva, deschisa catre cititori. O publicatie care mizeaza pe texte scurte, pe informatie si opinie. Un Supliment deloc narcisist, deschis catre cititor. In acelasi timp, observam ca in paginile sale coabiteaza oameni foarte diversi – si vad aceasta coabitare ca pe un simptom de sanatate a cimpului nostru cultural“.
Revista a debutat cu doua rubrici inedite: „Profetii de autor“, in care scriitorii anuntau, in premiera, la ce volume lucreaza, si „ArteFIXURI“, despre tabieturile oamenilor de cultura. In numarul 3, din 27 noiembrie, Mircea Cartarescu anunta ca tocmai a predat manuscrisul volumului De ce iubim femeile, unul care avea sa devina nu doar bestseller, dar chiar sa intre si in „folclorul urban“. „In rest, prioritatea mea absoluta este volumul al treilea din Orbitor, la care scriu de doi ani si voi mai scrie poate inca trei.“ Avea sa apara in 2007.
Istoria e intotdeauna ironica
Scriitorul Stelian Tanase, actualul presedinte director general al TVR, vorbea in 2004, in numarul 4 al „Suplimentului“ (din 4 decembrie), despre dificultatile presei in regimul Adrian Nastase, dar, mai cu seama, despre inlaturarea emisiunii sale, „Masina de tocat“, pe care a realizat-o o vreme chiar la televiziunea publica. „Odata am sa povestesc intr-un articol sau intr-o carte istoria acestei emisiuni, care este o mare enigma si pentru mine, dar merita sa reflectam asupra ei. A fost o cursa pentru mine, o capcana: puterea a crezut ca, daca mi se da aceasta emisiune, eu voi fi reverent fata de ea. Iar puterea voia sa ia de la mine credibilitatea. Eu am acceptat sa fac emisiunea, stiind ce riscuri imi asum, dar n-am acceptat sa fac jocul puterii. Si atunci a fost o situatie de nepotrivire de caracter. Ei se asteptau ca eu sa vreau sa imi pastrez scaunul – ceea ce n-am dorit –, iar eu ma asteptam ca ei sa ma lase sa lucrez, pentru ca stiau cine sint. Stiau ca eu lucrez intr-o anumita maniera si si-au asumat la rindul lor un risc. Chestiunea cu audienta a fost un pretext. De fapt, emisiunea a fost sabotata chiar de directorul televiziunii, de Valentin Nicolau. A fost un razboi pe fata si in jur, si in redactie. Iar strategia emisiunii a fost ca ea trebuie sa aiba audienta incepind din primavara. Asta discutasem initial cu directorul. Pina la Anul Nou trebuia sa facem o instalare, o fixare a ei, iar dupa Anul Nou, aceasta a fost obligatia pe care mi-a trasat-o verbal Nicolau: sa incepem sa facem audienta. N-am apucat sa trec Anul Nou, pentru ca, la ordinul lui Nastase, emisiunea a fost scoasa.“
Galerie foto
