Contraselectia functioneaza in toate domeniile si la toate nivelele, dar se vede cel mai bine in politica, unde avem cele mai vizibile personaje. De la „ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra“, Ion Iliescu, pina la Dan Sova (sa zicem), genul acesta de personaje se afla in atentia tuturor. Sint, de un sfert de secol, cei mai iubiti fii ai poporului, pe care i-am pus de bunavoie in fruntea bucatelor. Si de mai bine de un deceniu, dupa dezamagirea numita Conventia Democratica, ne tot plingem ca nu mai avem pe cine alege. Intimplator, avem dreptate.
Luam un exemplu de la virf, adica din Partidul Social-Democrat, fost PDSR, fost FSN (si fost PCR, ar zice rautaciosii). L-am ales fiindca, indiferent daca ne place sau nu, a fost si a ramas mereu cel mai important partid din Romania. Primul lider al FSN/FDSN/PDSR, tatucul acestei formatiuni politice, a fost Ion Iliescu. Cu bunele si relele lui (as zice ca mult mai mult cu relele, dar nu asta ne intereseaza aici), Ion Iliescu a fost un lider abil, un bun negociator, un individ cu o anumita charisma, populist cu masura, nu lipsit de educatie si – mai ales – constient de responsabilitatile presupuse de un lider (de partid si de tara). Ca viziunea lui era una a unui comunist pe jumatate reformist, cu pumn de fier si zimbet de catifea, asta e alta poveste. Calitatile de lider nu i le pot contesta. Si nici postura de individ dezinteresat de valorile materiale. Ceea ce isi dorea in primul rind era puterea, functia de conducere si control, ce se subordona oricaror altor interese personale. Pentru Romania anilor 1960-1970 ar fi fost un dictator suportabil, un sef de stat decent si, probabil, un comunist luminat. Doar ca in anii 1990 ne doream mai mult, fara sa stim ca ne asteapta mai putin – si mai prost.
Dupa Ion Iliescu, la conducerea partidului, devenit PDSR si apoi PSD, a venit Adrian Nastase (pe Oliviu Gherman, om de paie in timpul lui Iliescu, nu il mai punem la socoteala). Alegerea lui Nastase a insemnat un pas mare inapoi pentru politica romaneasca. Cultivat, mult mai cultivat decit magistrul si predecesorul sau, Nastase a fost un lider mult mai autoritar si mai rigid decit acesta. In plus, patima lui de a acumula averi lumesti a impus un model care azi domina politica romaneasca: imbogatirea prin putere politica. In timp, s-a dovedit un lider mai slab si mai nesabuit decit Ion Iliescu. A ajuns sa echivaleze autoritatea statului cu puterea partidului (sau) si puterea partidului cu puterea lui. I se spunea El Insusi ori Arogantul, porecle ce vorbesc de la sine. A incercat sa isi subordoneze toate puterile traditionale din stat (inclusiv pe cea a presei), a pierdut haturile si simtul masurii. In cele din urma a pierdut si alegerile prezidentiale, pe care era atit de sigur ca o sa le cistige, incit a impus prelungirea mandatului presedintelui la cinci ani, oferindu-i astfel zece ani de presedintie lui Traian Basescu. Azi e la inchisoare.
Inlocuitorul lui a fost Mircea Geoana. Un om agreabil, un diplomat decent, dar in nici un caz un lider. Mandatul lui a fost, de altfel, singurul in care PSD-ul a cedat rolul conducator in politica romaneasca. Mai decent, dar si mai lipsit de curaj decit predecesorii sai, a reprezentat un rateu pentru partid. Altfel, probabil ca ar fi fost un lider mai bun decit cei dinaintea lui – asta daca ar fi fost un lider. N-a fost. Sub conducerea lui partidul a devenit o colcaiala de interese, afaceri si mismasuri din cele mai dubioase. Esecul de la alegerile prezidentiale din 2009 (tot in fata lui Traian Basescu, cosmarul PSD-ului) i-a incheiat, cred, cariera aceasta, complet nepotrivita pentru el.
In fine, actualul presedinte al PSD-ului este Victor Ponta. Nascut in 1972, deci fara legatura directa cu fostul PCR, Ponta a fost pupilul si urmasul lui A. Nastase dupa accidentul Geoana. Posesor al unui titlu de doctorat obtinut printr-un plagiat masiv – cum spun specialistii si cum ar vedea si un elev de clasa a doua –, Victor Ponta glumeste cu seninatate pe seama acestui doctorat. De fapt glumeste mult, pe un ton de smecheras vag arogant, foarte popular la noua generatie de politicieni. Lipsit de curaj politic, se fereste foarte tare de ciocniri directe cu adversarii, de discutii doctrinare argumentate, de asumarea vreunei responsabilitati, de orice fel de obligatii asociate puterii. Pare genul de om care isi doreste puterea pentru a se lauda cu ea in gasca lui, intr-un club de fite. N-are nici autoritatea lui Iliescu, nici puterea lui Nastase, nici simtul diplomatic al lui Geoana, nici educatia sau charisma predecesorilor sai. Ai zice ca e un accident mai grav decit Geoana, dar daca ne uitam la politicienii de aceeasi generatie, o sa vedem ca multi ii seamana bine de tot.
Ei, aceasta noua generatie de oameni politici, de vreo 40 si ceva de ani, sint produsul cel mai evident al contraselectiei despre care vorbeam la inceput. Si despre care o sa mai vorbim un pic saptamina viitoare.
Galerie foto
