Punct. Pentru prima data in istorie, eu si cu tine am fost pusi in pozitia unui redactor-sef de ziar. Nu mai sintem simpli cititori pasivi, aflati la mila ideii cuiva despre cum sa «acopere» sau sa organizeze aceasta planeta si multele ei elemente in miscare. Intr-o anumita masura, cu conditia sa avem timpul, curiozitatea si energia necesare, putem cu totii sa ne aducem contributia la modelarea, reimaginarea si intelegerea lumii noastre in noi moduri. Da, universul jurnalistic se afla in iad, e un cosmar veritabil; cu toate astea, pentru cititor, e in acelasi timp o lume experimentala, ceva senzational, neasteptat de nou sub soare. Pentru cititor, o Virsta a Lumii straniu de democratica si egalitarista si-a facut aparitia. E haotica; e excesiva; si, credeti-ma pe cuvint, e un amestec instabil care s-ar putea transforma dumnezeu stie in ce. Totusi, poate ca intr-o zi, printre toate aceste ineptii si orori, o sa ne amintim de vremurile de-acum ca de o virsta de aur a cititorului, un timp in care toate cuvintele de care ai putea avea nevoie vreodata erau oferite la liber, pentru ca tu sa fii curatorul lor dupa propria dorinta. Nu o respinge. Nu o uita.“ Asa se incheie un text delicios de entuziast semnat de Tom Engelhardt in „The Nation“. Un text lung, un text care merita citit pentru oricine rasfoieste dimineata la cafea site-urile de stiri. E adevarat, spune Engelhardt, jurnalistii n-au dus-o niciodata mai prost, redactiile s-au micsorat, ziarele s-au inchis, nu mai exista bani pentru jurnalismul de investigatie, nu mai exista bani pentru nimic. Cu toate astea, cititorii de presa ar trebui sa se trezeasca in fiecare dimineata zimbind la gindul ca au la dispozitie aproape fiecare publicatie care apare in lume, ca e de-ajuns sa deschida calculatorul sau telefonul ca sa afle ce s-a intimplat in noaptea dinainte si ce se pregateste sa se intimple. Lumea n-a fost niciodata mai mult ca acum a lor. Saptamina viitoare, despre partea intunecata a Virstei de aur.
