In deschidere, Liviu Bratescu a facut citeva scurte remarci despre cei doi invitati. „Istoricii au si ei greutatile lor in a se apropia de un subiect sau altul; am remarcat la profesorul Cioroianu lipsa de complexe in a aborda, transa intr-un mod diferit anumite subiecte“, a spus despre fostul ministru al Afacerilor Externe. Despre Daniel Barbu a marturisit ca l-a cunoscut in 2004 la o dezbatere despre regionalizare, „o discutie care a ramas mereu actuala si nedusa pina la capat“.
„Ateneul insusi e fara indoiala o pricina care te face sa te simti bine, cind te poti afla aici, te poti inscrie cu modestie intr-o traditie lunga si prestigioasa“, a recunoscut Daniel Barbu, in continuare impartind secolul XX in trei perioade: „Epoca frumoasa“, primul deceniu si jumatate, 1900-1915, care intra intr-un declin dramatic dupa 1916, iar la 1919 este deja o amintire. In aceasta perioada, cultura e mai degraba, in spatiul public romanesc, limbajul predilect al politicii. Un bun exemplu e Titu Maiorescu, un om care, inainte de a fi politician, prim-ministru, a fost critic literar „si pentru care logica literaturii e inseparabila de logica politicii“. Este, de asemenea, epoca in care oratoria politica era exceptionala.
A doua perioada, mai complicata, mai lunga, este epoca in care „politica insasi isi pierde oarecum autonomia“ si incepe in anii ’20, dar mai pronuntat in anii ’30 (in august 1930, Carol al II-lea se autoproclama „Voievodul Culturii“, cultura care includea si ce intelegem prin politica), urmata de epoca comunista. Si a treia perioada este cea postdecembrista, „relativ novatoare“, cind se insereaza alte discutii, alte tendinte. Este si completa deconectare a politicii de cultura. „Politica nu se mai oglindeste in nici un fel in cultura, nu incearca sa recurga la un limbaj al culturii, dupa cum si cultura isi pierde orice vocatie de a deveni o forma de politica a natiunii sau macar constructie de regim.“
Adrian Cioroianu: „Nu am nostalgia perioadei interbelice“
„Pentru ca ma simt foarte bine de regula la Iasi, probabil o sa fiu nepermis de optimist intr-o discutie despre intelectuali si politica“, a marturisit Adrian Cioroianu, argumentind ca, desi avem mai multe motive sa spunem ca traversam o perioada in care politicul si cultura merg pe drumuri paralele, fenomenul este ciclic si „partida culturii nu e pierduta“. „Cred ca e un fenomen ciclic intr-atit de mult incit ii sfatuiesc pe cei mai tineri dintre noi din sala sa se pregateasca sau sa fie pregatiti pentru o perioada in care greutatea culturala va conta iarasi“, a spus istoricul, adaugind ca istoria se grabeste; ceea ce inainte se petrecea pe parcursul a decenii, acum are un ritm de consum ceva mai alert.
Profesorul a mai adaugat ca atunci cind vorbeste despre modernizarea societatii, specificul national e o piedica in calea modernizarii, „drept care as fi deseori tentat sa favorizez un model functional, chiar daca nu e romanesc, in dauna a ceea ce ni se spune toata ziua ca e specific national“. Istoricul crede ca una dintre datoriile fundamentale ale intelectualului in societate este sa stabileasca diferenta dintre ceea ce inseamna nevoia de a importa modele functionale si alibiul pe care il detin mereu, ca un model strain trebuie aplicat in functie de specificul national.
„Nu am deloc nostalgia perioadei interbelice“, a mai spus Adrian Cioroianu, „e perioada cea mai haotica din punct de vedere politic, e perioada si cea mai discutabila si pentru intelectualii perioadei, pentru ca daca le iei si le judeci credintele democratice, ajungi la mari surprize“. Astfel, istoricul a ajuns la ideea ca, „in ciuda a ceea ce v-ati astepta, cea mai buna perioada din toata istoria noastra moderna este acum“. Argumentul principal a fost faptul ca pentru prima data in ultimii 300 de ani nu mai avem problema insecuritatii granitelor, situatie care nu era valabila in perioada interbelica.
Mereu va exista „mitul virstei de aur“
Intrebat din public daca dezvoltarea economica a Romaniei este legata de calitatea elitei politice si intelectuale, fostul ministru Daniel Barbu a raspuns ca asa este, adaugind ca tine insa si de rolul statului. De exemplu, Romania din anii ’60-’70 ai secolului al XIX-lea pina la sfirsitul epocii Carliste are o cultura publica extrem de etatista, iar reteaua feroviara, inclusiv cea pe care o avem astazi, „e cea pe care regimul comunist a mostenit-o si la care a adaugat foarte putin“, a explicat Daniel Barbu. Insa din cauza lipsei de interventie in ultimii 60-70 de ani, acum se circula la „viteze inacceptabile pentru secolul XXI“.
„Intr-o societate total deschisa, cheia o reprezinta insistenta, perseverenta, nu pregatirea si inteligenta“, a raspuns Adrian Cioroianu la una dintre intrebarile adresate din public, argumentind ca nu cei mai inteligenti sau talentati ajung sa aiba succes, ci aceia care nu renunta. Continuind sa vorbeasca despre dezvoltarea economica a Romaniei, acesta a spus ca noi inca nu am ales intre cele doua mari idei, „Prin noi insine“ a lui Vintila Bratianu sau „Politica portilor deschise“ a lui Virgil Madgearu. „Nici astazi nu ne-am decis“, a spus istoricul, „si e posibil sa ajungem sa alegem obligati de conjunctura. Trebuie insa sa observam ca toate marile tari economice au inceput prin a-si dezvolta capitalul propriu.“
Cineva din public l-a intrebat pe Adrian Cioroianu cum ii vede pe politicienii de azi fata de cei din perioada interbelica. Fostul ministru considera ca mereu vor exista „mitul virstei de aur“ si nostalgia fata de trecut. „Peste 50 de ani, Iliescu va fi in avantaj fata de presedintele de atunci. Pe Carol al II-lea incepem sa-l vedem din ce in ce mai bine“. In plus, Adrian Cioroianu este de parere ca popoarele latine in general sint sensibile la personaje carismatice, cum a fost Corneliu Zelea Codreanu, „insa din fericire n-am avut prea multe“.