Dna Stedman, ati intrat foarte de curind in rindul scriitorilor, cititorii abia incep sa se familiarizeze cu numele dumneavoastra. Cum v-ati prezenta cititorilor? Cine este M.L. Stedman si ce are ea de oferit?
As dori doar sa-i invit pe oameni sa citeasca si sa se bucure de poveste. Exista milioane si milioane de carti in lumea asta, incit intotdeauna este o mare onoare cind un cititor decide sa-si dedice timpul si energia lecturarii cartii mele. Asa incit, principalul lucru pe care as dori sa-l spun cititorilor este „Va multumesc!“.
Ati scris o prima carte impresionanta, plina de tragedii, atit nationale (chiar pan-nationale), cit si individuale, dar care contine si suficiente momente de fericire, sensibilitate si alinare. Este o carte ce contureaza destinul unei familii, dar care isi propune, cu succes, si recrearea unei intregi epoci, a spiritului ei, este vorba de Australia dupa Primul Razboi Mondial. Ce v-a indemnat sa o scrieti si cit timp v-a luat sa duceti la bun sfirsit o asemenea munca extraordinara?
Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Sint foarte bucuroasa ca spiritul cartii si al epocii pe care o oglindeste au iesit in evidenta. De fapt, nu intentionam citusi de putin sa scriu un roman. Niciodata nu-mi stabilesc dinainte ce urmeaza sa scriu: pur si simplu ma asez in fata foii de hirtie si vad ce iese. Toate lucrurile acelea despre care vorbiti au crescut pornind de la o imagine pe care am vazut-o cu ochii mintii. Am inchis ochii si am vazut un far si o femeie, si am stiut ca lucrurile se petreceau cu mult timp in urma. Puteam spune ca farul era undeva pe linga coasta Australiei. Apoi am vazut un barbat, si am stiut ca era paznicul farului. Pe masura ce continuam sa urmaresc scena, au aparut si mai multe detalii. Am vazut o barca la tarm, iar in barca se aflau trupul unui barbat mort si un copil plingind. Nu stiam absolut deloc cine erau oamenii aceia sau ce faceau, asa incit am continuat sa scriu ca sa aflu. Una peste alta, mi-a luat cam doi ani sa scriu cartea.
Contrar tendintei manifestate in majoritatea literaturii scrise de femei azi, cea de a crea personaje feminine puternice, dumneavoastra ati creat un personaj masculin, Tom Sherbourne, care nu numai ca pare mai de incredere si mai puternic din punct de vedere moral decit sotia sa, Isabel, dar tind sa cred ca va este si dumneavoastra mai aproape de suflet, lucru care, implicit, se rasfringe si asupra cititorilor, carora le este mai usor sa se identifice cu el. Daca presupunerea mea este, intr-adevar, corecta, care ar fi explicatia acestui fapt?
Asa cum spuneam si inainte, nu-mi „aleg“ in mod constient personajele despre care scriu. Ele pur si simplu capata contur in imaginatia mea si sint nevoita sa le cunosc treptat, pe parcursul derularii actiunii. Tin foarte mult la Tom ca personaj – cred ca este un om bun. Si Isabel cred ca are multe calitati. Pentru mine, cartea este cu adevarat povestea lui Tom – el este personajul ale carui framintari interioare mi s-au parut a fi cele mai convingatoare, si m-a interesat in cea mai mare masura ce va face in situatia in care se afla. Repet, a fost mai mult ceva instinctiv, nu o structura logica gindita dinainte. Cu toate acestea, mi-a placut sa scriu despre toate personajele, barbati sau femei. Uneori era chiar o provocare sa vad lucrurile din punctul lor de vedere, dar intotdeauna am putut gasi compasiune pentru ele, chiar daca nu eram de acord cu faptele lor.
Referindu-ne acum la Isabel – care, trebuie spus, este la fel de convingatoare in ceea ce intreprinde ca si Tom –, vocea ei reprezinta vocea inimii si, odata cu ea, a emotiilor puternice care-i guverneaza viata. Nu v-a fost teama ca, dupa publicare, critica – si mai ales critica feminista – v-ar putea ataca romanul pentru aplicarea acelor coduri stereotipe folosite in trecut pentru a portretiza femeia? Slaba din punct de vedere moral si predispusa sa faca greseli doar pentru ca actioneaza in functie de ceea ce-i dicteaza sentimentele?
Zimbesc la ideea „temerii fata de ceea ce ar putea spune critica dupa publicare“, pentru ca atunci cind am scris povestea nici macar nu-mi trecea prin cap ca ar putea fi publicata vreodata. Am scris-o doar din placere, pentru ca mi-a placut foarte mult procesul scrierii. Am considerat ca nu are absolut nici o importanta daca nu va fi publicata vreodata. In ceea ce o priveste pe Isabel, nu ma gindesc la ea ca la un stereotip, si nu as spune neaparat ca este „slaba din punct de vedere moral“. In mod ironic, cred ca intr-un fel Tom este mai constient de propriile emotii decit Isabel, chiar daca nu si le manifesta. Banuiesc ca, uneori, in timpul povestii, Isabel isi neaga anumite motive pentru felul in care se comporta. Cred ca oamenii sint capabili de o gama larga de comportamente, iar personajele din carte manifesta diverse intruchipari ale acestei game. In carte exista si multe femei puternice – Hannah, Violet, chiar personaje neinsemnate precum doamna Mewett; toate au opinii puternice, independente, si cred ca si Isabel are multe puncte forte. Cartea nu cred ca o „judeca“ pe Isabel in sensul acestei intrebari – ii las in mare parte cititorului posibilitatea de a-si forma propriile pareri, si chiar asta se intimpla. Exista o gama larga de reactii fata de personaje, insa Isabel pare sa-i divida pe cititori cel mai mult.
Desi romanul dumneavoastra doar evoca atrocitatile Marelui Razboi (transeele mizerabile, atacurile cu iperita), fara a descrie indeaproape vreun moment anume, evocarea este atit de veridica, incit cititorul isi da seama ca razboiul este de fapt responsabil pentru toate tragediile care apar in viata acestor oameni. Fiecare din personajele principale, fie ca este vorba de un barbat sau de o femeie, pare o rana deschisa care are nevoie de timp pentru a se inchide, dar pe masura ce romanul progreseaza incepem sa ne ingrijoram ca anumite rani nu se vor vindeca niciodata – sau, daca se vor vindeca, altele le vor lua imediat locul. Exista o atmosfera apasatoare care domina intregul roman, ca si cum tragedia este inevitabil sa se produca, ca si cum, oriunde te-ai duce, nicaieri nu esti in deplina siguranta si in afara razei sale de actiune. Am inteles bine?
Aveti dreptate in privinta sentimentului de apasare, povestea nu se da in laturi de la a prezenta greutatile vietii, dar as spune ca, in cele din urma, mesajul ei este inaltator. Sint de acord ca, intr-un fel sau altul, toate personajele au avut de suferit de pe urma razboiului, si cred ca aceasta a fost cu siguranta realitatea societatii australiene de la vremea aceea. Insa cartea urmareste si durerea provocata de conflicte la o scara mai mica – in cadrul comunitatilor, in familie, precum si intre cupluri. Budistii au o vorba, ceva de genul „durerea este inevitabila, dar suferinta este optionala“ – cu alte cuvinte, poate conta foarte mult felul in care reactionezi la ceea ce se intimpla. Un cititor a formulat foarte frumos acest aspect cind mi-a spus: „Cind ti se intimpla un lucru ingrozitor, cum ar fi pierderea cuiva drag, poti fie sa-ti consumi intreaga energie incercind sa i te impotrivesti si sa te protejezi, fie sa te deschizi cu totul fata de el, fara a incerca sa te aperi sau sa opui rezistenta, lasindu-l pur si simplu sa treaca prin tine“. Tom se deschide cu totul experientei sale, ceea ce-i permite sa descopere cine este el cu adevarat, si in felul acesta ajunge sa dobindeasca iertarea de sine.
Multe dintre personaje dau dovada de o rezistenta stoica, ce le permite sa-si continue viata: mai curind in genul alegerii lui Frank: daca sa ramina blocat in trecut, plin de resentimente, sau sa se elibereze prin iertare. Este un roman despre ce inseamna sa traiesti cu anumite rani, sa vindeci ceea ce se poate vindeca si sa inveti sa gasesti multumirea in ceea ce a ramas in ruina.
In roman, Janus Rock si farul abunda de simbolism. Acesta din urma, de exemplu, ofera lumina celor de pe mare, insa pare sa-i orbeasca pe cei care traiesc prea aproape de el. Este ca o metafora pentru ceea ce se intimpla atunci cind doi oameni traiesc prea aproape unul de celalalt? Si vorbind acum despre insula, ceea ce la inceput a fost un fel de paradis in miniatura cu Tom si Isabel in rolurile lui Adam si al Evei se transforma mai tirziu intr-un fel de inchisoare, fiecare personaj fiind prizonierul celuilalt, iar ambele, prizoniere ale propriilor decizii.
Intr-adevar, insula si farul sint metafore ilustrative pentru ceea ce traiesc personajele. Fasciculul de lumina indreptat spre ocean face ca spatiul imediat de sub far sa ramina tot timpul in intuneric. Pentru mine, aceasta este o metafora pentru Tom, care este intotdeauna mai preocupat de bunastarea celorlalti decit de propria lui bunastare. Singura persoana pe care Tom nu o poate salva este el insusi. Si, bineinteles, mai exista si alte metafore: cea a luminii si umbrei, ultima vazuta mai ales in sensul jungian, de parte intunecata a naturii umane, si chestiunile legate de ceea ce personajele ascund sau tagaduiesc. Ideea este ca farurile ramin acolo unde le pui. Sint de nadejde, eficiente si au in vedere siguranta celorlalti. Pe Tom il vad ca fiind farul, iar Isabel, mercurul care ii permite sa se deplaseze in timp ce ramine nemiscat. Privind un far noaptea, nu vedem decit o lumina – nu putem spune ce se intimpla in interiorul lui sau macar sa vedem structura care o sustine. Sintem orbi fata de natura sa interioara.
Ca majoritatea farurilor, lumina de pe Janus Rock se roteste, conferindu-i „caracterul“ sau unic: intuneric urmat de lumina, apoi iar intuneric si din nou lumina. Il poti intelege doar uitindu-te la intregul tipar, nu doar la lumina sau la intuneric. In viata, de asemenea, este important sa privesti oamenii in intregul lor, nu sa te concentrezi doar pe defecte sau pe acele momente de slabiciune. Exista si ceva ce tine de credinta, in momentele de intuneric, sa crezi ca lumina va reveni, iar Tom incearca sa-si pastreze credinta ca o va vedea din nou pe Isabel, chiar si atunci cind ea s-a pierdut in intuneric, in ultima parte a cartii.
Vad, de asemenea, o paralela intre lentilele sursei de lumina si actiunile personajelor. Lumina este o mica flacara ce este amplificata atit de mult incit ajunge mult mai departe decit poate vedea paznicul farului. In mod similar, decizia initiala a lui Tom si Isabel in privinta copilului este o decizie de moment ce continua sa aiba consecinte care le depasesc imaginatia. Uneori exista evenimente care transforma niste fapte aparent banale in importante puncte de cotitura din viata noastra.
Referitor la „inchisoarea“ de care ati pomenit – sint de acord ca Tom si Isabel trec fara indoiala printr-o „cadere din har“ aproape biblica: literalmente si metaforic, pe insula aceea nu exista scapare din ceea ce au facut. Ei sint prizonierii deciziilor lor, dar numai pina in clipa in care isi asuma responsabilitatea pentru ele – din acel moment cred ca sint eliberati.
Cred ca unul dintre cele mai surprinzatoare aspecte ale romanului dumneavoastra este ca reuseste sa puna sub semnul intrebarii numeroase lucruri pe care de obicei le luam ca atare. De exemplu, legatura dintre mama si copil (pe masura ce povestea se deruleaza, descoperim ca exista pretentii rivale cu privire la cine este sau ar trebui sa fie „mama“ copilului). Un alt aspect pe care reusiti sa-l relativizati este demarcatia dintre bine si rau, moral si imoral. Au facut bine cei doi pastrind copilul dupa ce l-au gasit linga cadavru, in barca sau ar fi trebuit sa procedeze altfel? Ati planificat toate aceste lucruri chiar de la inceput sau le-ati imaginat pe masura ce scriati cartea?
Am sa raspund mai intii la ultima parte a intrebarii – nimic din carte nu a fost stabilit dinainte, totul s-a desfasurat in timp ce scriam. Cartea aceasta este un fel de „Big Bang“: totul a inceput din mica saminta a unei scene care apoi s-a extins. Dar toate elementele – aspectele legate de bine si de rau, conflictele intre datorie si iubire, efectele razboiului, natura identitatii –, toate, absolut toate se regasesc in acea prima scena care a prins contur in imaginatia mea.
Am descoperit ca este fascinant sa explorez problemele la care va referiti. Lumea este un loc complex din punct de vedere moral in care rareori lucrurile se prezinta in alb si negru. Pentru mine a fost interesant sa-i determin pe oameni sa descopere esenta deciziilor lor morale: cu alte cuvinte, unde se afla „steaua polara“ a moralitatii lor. Iar intr-o situatie ca aceasta, cind, indiferent de decizia lui Tom (sau chiar daca ar fi decis sa nu faca nimic), pastrarea copilului ar fi produs durere cuiva, cum ar fi trebuit el sa procedeze? A fost fascinant sa abordez acest aspect prin ochii diferitelor personaje – si sa descopar efectul de paralaxa.
„O carte nu este doar creatia autorului“
Auzim adesea despre carti minunate respinse initial si/sau in mod repetat de catre editori. Care este povestea cartii dumneavoastra? Cit timp v-a luat sa gasiti un editor dispus sa-si asume riscul publicarii ei si cum va simtiti acum, cind s-a dovedit a fi un succes?
Oh, nici aceasta carte nu este o exceptie. A fost refuzata de numerosi agenti literari si editori, dar nu a fost nici o problema – pentru ca, asa cum am spus mai devreme, am scris-o din placere. Ma consider extrem de norocoasa ca am avut posibilitatea sa o scriu: restul este un bonus. Pentru mine, faptul ca va fi tradusa in aproape patruzeci de limbi si va fi vinduta in peste un milion de exemplare este pur si simplu uluitor. Ma simt deosebit de norocoasa. O carte nu este doar creatia autorului – este un proiect realizat in comun cu foarte multe persoane situate pe diferite niveluri de-a lungul procesului de publicare, si profit de orice ocazie pentru a le multumi tuturor celor care au contribuit la succesul acestei carti – in special agentilor si editorilor mei, librarilor si, mai presus de toate, cititorilor.
Unii scriitori nu sint dispusi sa divulge proiectul pe care il au in lucru, altii nu par foarte preocupati de acest aspect. In ce categorie va incadrati dumneavoastra? Ati putea sa ne spuneti daca in prezent lucrati la o a doua carte? Si, daca da, despre ce este vorba?
Cu siguranta fac parte din categoria celor care nu sint dispusi sa divulge, dar asta in general vorbind, pentru ca de obicei inteleg ce am scris abia atunci cind privesc lucrurile retrospectiv. Eu nu-mi stabilesc dinainte un proiect. Sper insa ca intr-o zi voi fi in masura sa va vorbesc despre o a doua carte, poate…
Traducere din limba engleza de Cezar Petrila