Contraselectia sau selectia negativa e, din pacate, si metoda prin care liderii politici isi aleg urmasii, continuatorii si discipolii. Liderii virstnici, constienti ca natura perisabila a fiintei umane le impune retragerea, au prostul obicei de a selecta din echipa din jurul lor cele mai obediente si mai maleabile tinere sperante, oamenii dispusi oricind sa renunte la orice principii ca sa le faca jocurile si sa isi manifeste supunerea fata de „maestru“ si partid in dauna presupusului interes al oricarui politician: binele statului si al cetateanului. In schimb, batrina desca politica ii asigura tinarului ascensiunea rapida si protectia in fata adversarilor. O asemenea practica aduce mai degraba cu cea a familiilor mafiote, nu cu cea a partidelor politice din Occident. Dar in Romania ideologiile partidelor politice au devenit caduce. In loc sa fie un instrument pus in slujba natiunii, partidul politic romanesc e o organizatie autonoma, cu acces la resursele natiunii, pe care le colecteaza, le imparte si le directioneaza in propriul interes, exact ca o famiglia mafiota italiana.
Problema e ca in timp, prin procesul de contraselectie, calitatea liderilor se degradeaza. Fondatorul unui asemenea grup – in cazul nostru Ion Iliescu – fusese nevoit sa-si construiasca organizatia aproape de la zero, folosindu-se de cadrele fostului partid comunist. A luptat contra factiunilor, si-a apropiat oameni de incredere si si-a pregatit o echipa tinara, de oameni obedienti si verificati, pe care putea conta si pe care ii putea controla. E vorba (aproximativ) de echipa Adrian Nastase, in care batrini fesenisti si comunisti de incredere s-au gasit alaturi de tinere cadre PDSR, multi dintre ei foste sperante uteciste. Cind i-a venit vremea (caci virsta ne ajunge pe toti), Nastase si-a selectat si el o echipa de tineri PSD-isti de incredere, din generatia ajunsa la maturitate dupa 1989. Insa conditiile nu mai erau aceleasi: daca echipa lui Ion Iliescu a avut de infruntat pericole mari (disidenti, adversari politici plini de avint, revolte populare etc.), cea a lui Nastase a beneficiat de o oarecare stabilitate, iar a treia generatie, tinerii crescuti sub aripa fostului premier, au crescut in rasfat, confort si lipsa de griji. PSD-ul era deja, chiar si in opozitie, un partid mare si tare, cu o retea extinsa de relatii in toata tara, si putea asigura o viata prospera oricarui tinar lider, cu conditia sa fie supus, fidel si cit mai agresiv in lupta cu adversarii. Adica obraznic, bun de gura, sigur pe el cu cei din afara, dar rabdator si serviabil cu sefii sai. Atit.
Si atit a si fost. Acesta este chipul liderului politic roman de azi. Competenta, inteligenta, spiritul critic (Doamne fereste!) au devenit mai degraba defecte. Un tinar excesiv de capabil e periculos: ar putea sa tulbure echilibrul partidului, unde ierarhiile se schimba in ritm biologic. In schimb, supunerea si indatorarea prin servicii reciproce sint acceptabile si chiar necesare, fiindca asigura coeziunea clanului de partid. Asa apar si posturile de raspundere pentru neveste, fini, frati, nepoti, amante, consateni si prieteni din copilarie. Un incompetent din clan e preferabil unui compentent din afara. Un incompetent supus e mai bun decit un competent cu puseuri de independenta. In timp, lucrurile astea se invata. Tinerii de viitor se recunosc dupa un al enspelea simt: al obedientei. Nici un sef nu vrea ca tinarul sau subaltern sa para mai bun decit el, fiindca un mediocru e mai usor de controlat. Si asa, incet-incet, se dezvolta un fel de conjuratie a imbecililor de partid, printr-un proces de degradare continua, de la o generatie la alta.
Sigur, cindva va veni, inevitabil, si un moment de implozie, caci exista o limita a contraselectiei chiar si in Romania. Doar ca s-ar putea sa fie prea tirziu: boala devine endemica, se raspindeste peste tot unde puterea politica are un cuvint de spus – in educatie, industrie, sanatate, administratie… adica peste tot. Si oricum, pina atunci mai avem. Am putea ajunge sa traim vremuri in care mediocrii de azi sa ni se para niste minti sclipitoare pe linga mediocrii de miine, cei care deocamdata poarta slugarnic mapele celor dintii. Si-atunci, poate, or sa vina salvatorii natiunii, care or sa ne invete cum e cu democratia adevarata.
Si-apoi o s-o luam de la capat.