Discul in sine nu este mai putin exceptional cu selectia celor 11 sonate de Domenico Scarlatti si Concertul pentru pian si orchestra in re minor, K. 466 (nr. 20), inregistrat cu Orchestra Simfonica din Wintherthur si Henry Swoboda la pupitru. Transferul vechiului LP pe CD a fost realizat pentru prima data de japonezi, cum s-a intimplat cu multe altele, la sfirsitul anilor ’80, intr-un set admirabil al filialei Warner de la Tokyo, intitulat The Art of Clara Haskil (The Westminster Recordings), ramas singurul pina astazi ce poate fi calificat drept o integrala. In setul de doua discuri se mai afla, cu aceeasi orchestra si dirijor, Concertul pentru pian si orchestra in Fa major, K 459, al 19-lea de Mozart si Concertul pentru pian in do minor, op. 37, Nr. 3 de Beethoven. Ulterior, mai multe case italiene si germane, specializate in copierea semi-legala a inregistrarilor istorice, au republicat concertele in diverse combinatii (Palladio, Bianco e Nero, Membran), iar in 1998 a reaparut, in transfer legal si corect, o versiune la compania Universal, sub licenta MCA Millenium Classics, a concertului mozartian nr. 20 si a celui beethovenian. Sonatele de Scarlatti au avut o soarta si o raspindire similara de catre case de discuri discutabile, in deplina legalitate aparind separat, prima data in Europa, in 1999, ca un CD supliment promotional doar, deci nu in vinzare libera, in colectia Great Pianists of 20th Century a companiei Universal.
Acestea fiind zise, nu pot sa nu va semnalez exceptionala calitate a colectiei de muzica de camera ce a facut mindria catalogului casei americane Westminster si care a aparut toamna trecuta intr-o editie remasterizata in… Coreea de Sud. Henry Swoboda, dirijorul ceh cu care a imprimat Clara Haskil, a fost printre cei trei fondatori ai companiei americane creata in 1949, impreuna cu James Grayson si Michael Naida. Lor li s-a alaturat, in 1951, un producator intrat si el in istorie, Kurt List.
Cum se reaminteste in livretul colectiei, „cu Big Ben-ul ca marca si Natural Balance“ drept lozinca, firma Westminster a fost cunoscuta pentru tehnica ei particulara de inregistrare cu un singur microfon. Calitatea imprimarilor este exceptionala, la fel ca aceea a interpretilor si dirijorilor ce au gravitat in jurul ei, intre care domina Hermann Scherchen, cu oratoriile de Bach si Messiah lui Haendel.
Compania isi datoreaza celebritatea inregistrarii unor mari muzicieni si formatiuni camerale din Viena. Cvartetul Vienna Konzerthaus, format in 1935 de doi membri ai orchestrei simfonice vieneze, violonistul Anton Kamper si violoncelistul Franz Kwarda, este reprezentat cu inregistrari exceptionale schubertiene: Cvintetul cu pian, „Pastravul“, cu Paul Badura-Skoda, Cvintetul de coarde in Do major, si o integrala remarcabila a cvartetelor. Pianistul Badura-Skoda, alaturi de Jorg Demus si Friedrich Gulda, denumiti in anii ’50 „Troika vieneza“, sint pusi in lumina de colectia Westminster in momentele lor de virf.
Dintr-o vizita la Londra a echipei de tehnicieni ai companiei, din 1951, dateaza doua minunate discuri cu Cvartetul Amadeus, cintind Mozart. Exceptionale sint si inregistrarile camerale brahmsiene, de la inceputul anilor ’50, cu marele clarinetist Leopold Wlach si cele ale sonatelor mozartiene cu violonistul Walter Barylli si Paul Badura-Skoda.
Barylli, nascut la Viena in 1921, dupa un debut ca solist, s-a alaturat in 1938 Orchestrei Filarmonice si, in cadrul ei, a format un an mai tirziu un prim cvartet ce i-a purtat numele. Formatia a fost refacuta in 1945, iar intre 1951 si 1960 a devenit cvartetul rezident la Musikverein, cu numeroase aparitii la Festivalul de la Salzburg si in intreaga Europa. Din aceasta perioada dateaza si imprimarile sale memorabile pentru Westminster, intre care domina o integrala a cvartetelor beethoveniene si a celor de Mozart.
Toate aceste realmente minunatii se regasesc astazi in cele 57 de discuri ale Westminster Legacy. Chamber Music Collection, constituind un tezaur muzical inestimabil. Westminster si-a incetat existenta in 1977, drepturile legale si catalogul ei trecind succesiv la alte case de discuri, de la MCA Records la Universal, iar apoi in depozitele Deutsche Grammophon, care a ales, din pacate, sa reediteze pentru piata europeana, la inceputul acestui an, doar o selectie restrinsa din imprimari. Din fericire, editia sud-coreeana a fost preluata de citiva distribuitori europeni, de la care, la inceput de ianuarie, mai putea fi cumparata la un pret rezonabil.