– Fragment –
Aderarea lui Eliade la Garda de Fier nu a fost doar o chestiune de citiva ani, de vreme ce el nu a constientizat raul esential implicat de o miscare mistica, deopotriva fundamentalista din punct de vedere religios, antisemita si paramilitara. Lasind la o parte acest esec, Eliade a ramas un patriot roman devotat, iar anxietatea sa acuta legata de luptele armatei romane din anii 1942-1943 de pe frontul rusesc este o frumoasa expresie a atasamentului sau profund. S-ar cuveni totusi sa subliniem ca Eliade a ramas atasat de poporul roman, dar nu atit de statul roman sub Carol al II-lea, pe care-l detesta din cauza represiunii Garzii de Fier, dar pe care n-a precupetit sa-l serveasca totusi ca atasat de presa. Aceasta adeziune la nationalismul romanesc etnic sau inchis a devenit, dupa parerea mea, o parte integranta a viziunii sale mult dupa al Doilea Razboi Mondial. Intr-un fel, parti semnificative ale activitatii sale stiintifice pot fi privite ca o incercare sustinuta de a arata ca cultura taraneasca romana este la acelasi nivel cu istoria europeana, „prin miturile noastre“, in special Miorita si Mesterul Manole.
Intr-o conferinta sustinuta la Grupul pentru Dialog Social din Bucuresti, in 2002, care avea drept tema o comparatie intre Eliade si Culianu, am declarat, inter alia, ca Eliade ar trebui descris ca o figura romaneasca, chiar si dupa ce a parasit Romania si a devenit un savant recunoscut pe plan international. Mai tirziu, in 2006, intr-o alta conferinta, la Colegiul Noua Europa din Bucuresti, am utilizat un joc de cuvinte pentru a ilustra aceasta idee: Eliade a fost „accidental occidental“. Caracteristica romaneasca este, in opinia mea, o chestiune legata nu doar de nationalitatea sa, de loialitatea personala nostalgica sau de modul in care alte persoane ii percepeau personalitatea, ci si de tipul de religie pe care l-a descris in multe cazuri drept cel original si autentic; prin urmare, el a generat o istorie a religiei alimentata de teoria sa geto-dacica. Spre deosebire de el, asa cum argumentam acolo, Culianu a fost o figura cosmopolita, care n-a privilegiat o forma de religie in defavoarea altora, in special in ultima faza a gindirii sale despre religie.
Atit Eliade, cit si Lucian Blaga se percepeau pe sine ca oameni universali. Aceasta este dedicatia scrisa de Blaga intr-una din cartile sale, pe care i-a dat-o lui Eliade in 1937. Comentariile mele nu isi propun sa minimalizeze aceasta apreciere, care este de altfel un fapt recunoscut pe scara larga, ci sa afirme ca interesele largi ale lui Eliade au imbracat forma privilegierii foarte puternice a unei perspective romanesti, cu un ton, in multe cazuri, destul de triumfalist. Acest lucru este adevarat, in pofida deciziei sale de la sfirsitul anului 1943 de a nu candida pentru un post la Universitatea din Bucuresti si de a ramine in Occident, pentru ca de eruditia sa sa se poata bucura un public mai larg.
CARTEA
Cartile ce i-au fost dedicate lui Mircea Eliade in Occident, atit inainte, cit si dupa prabusirea comunismului romanesc, se sprijina pe scrierile sale tirzii, fara a lua in considerare, in majoritatea cazurilor, studiile romanesti timpurii. Cu acces la sursele originale, Moshe Idel pleaca de la premisa ca scrierile romanesti ale lui Eliade sint esentiale pentru a-i intelege parcursul biografic si academic, stabilind astfel alte raporturi si alt echilibru intre biografia, opera stiintifica si opera literara ale acestuia. Dupa o trecere in revista a vietii lui Eliade, accentul se muta pe cele citeva teme pe care Idel le considera cruciale pentru teoria religiei pe care o face acesta, iar spre final sint abordate implicarea politica a lui Eliade si controversata sa relatie cu Garda de Fier.
Galerie foto
