Sigur, o mare parte din personajele implicate in inalta politica romaneasca erau inca de la inceput asa: marionete lemnoase, cu miscari de zombi patrioti, limbi greoaie si discursuri preinregistrate, scurte si plate, ce se deruleaza dintr-un mecanism prins in interiorul gitlejului lor primitiv. Natura i-a facut astfel, iar Romania le-a dat sansa de a deveni oameni politici, pentru a nu incurca bunul mers al lucrurilor in alta parte. Inainte de 1989 ar fi devenit activisti de rind, comis-voiajorii doctrinei Partidului Comunist, mici satrapi locali, de intreprindere, liceu sau C.A.P. Nici acum nu sint mai mult, dar se pare ca Dumnezeu are grija pina si de cele mai natinge creaturi ale sale, iar romanii, un popor foarte crestin, mai pluseaza si ei. Asa ca da, politica romaneasca e plina de astfel de ciclopi greoi, care nu si-au gasit loc altundeva. Doar ca acestia, interesati mai mult de nevoile lor primare (mincare, haine, vila, masina) si incapabili de gindire politica – sau de orice fel de gindire abstracta –, trebuie permanent indrumati si dirijati. Altfel, ca turma de executanti supusi, cu discursuri mobilizatoare preimprimate, simple si scurte, sint buni sa scoata majoritati politice si sa faca munca de convingere pe teren.
Altfel stau lucrurile cu liderii politici. De obicei acestia sint masinarii mai complexe si nu sint cu totul lipsiti de umanitate, inteligenta, creativitate ori imaginatie. Dintre ei se aleg cei ce urmeaza sa devina lideri – si sa cucereasca populimea votanta. Ei sint creierele vii ce misca intr-o directie anume trupul greoi al partidului, ei dau comenzile potrivite, misca lucruri si cistiga alegeri, functii si putere pentru toata masa de membri de mina a doua.
Si tocmai aceste mecanisme complexe, menite sa conduca si sa administreze destinele a milioane de oameni, se defecteaza din ce in ce mai des si incep sa functioneze aberant, daca nu clacheaza de-a dreptul. Metaforic spus, li se ard lampile, dau cu bita in balta, rastoarna sistarul cu lapte. Incep sa se manifeste ciudat, ca si cum ceva s-ar fi dereglat in ei sau ca si cum memoria lor interna nu mai face fata si incepe sa declanseze reactii aberante.
Da, toate astea sint ba metafore, ba generalitati. Dar amintiti-va de marea speranta a democratiei romanesti, domnul presedinte Emil Constantinescu, acel barbat echilibrat, cu voce blinda, discurs cumpatat si gesturi echilibrate – de dinainte de a deveni presedinte.
Si-apoi amintiti-va si gesturile sale aproape isterice de mai tirziu, deciziile abrupte si ilogice, declaratiile prapastioase si, in fine, dezastrul pe care l-a provocat in alianta al carei presedinte era. Made in Romania, acest lider cu piese produse pe piata interna n-a rezistat prea mult la suprasolicitari.
Ginditi-va apoi la fostul premier al Romaniei Adrian Nastase. In cazul lui unii au vorbit de betia puterii, de patima imbogatirii, de porniri autocratice. Se poate sa fi fost si asa… Dar daca toate astea au la origine acelasi gen de defectiune majora ca si la dl Constantinescu? Daca de fapt toate produsele politice romanesti, inclusiv cele de virf, sint defecte din fabricatie, pentru ca societatea locala nu are tehnologia necesara pentru asa ceva? Ma gindesc, sigur, si la dl presedinte Basescu – care, ce-i drept, a fost frecat ceva mai mult pe drumurile politicii noastre –, dar si la dl premier Ponta, care s-a stricat mai repede ca o jucarie chinezeasca din plastic, caci in ultimele luni repeta mecanic, ori de cite ori e pornit, frinturi de fraze stupide despre securisti si basisti.
Si, cind imi amintesc de dl Iliescu, ma vad nevoit sa exclam cu ciuda: a naibii tehnica sovietica! Grosolana, dar solida. Uite, a trecut un sfert de secol si inca mai merge!