Elegie
O, vechi si dragi bucatarii de vara,
Simt iar in gura gust suav de-amiaza
Si in tristetea care ma-nconjoara
Din nou copilaria mea viseaza:
Ienibahar, piper prajit pe plita,
Pesti grosi ce-au adormit in sos cu lapte,
Curcani pastrati in zeama lor o noapte
Spre o delicatete infinita,
Ciuperci cit canapeaua, in dantele,
Icre cu bob balos ce ochiu-si casca,
Aluaturi tapisate, crescind grele
Intr-o dobitocie ingereasca,
Moi miezuri de ficati in butoiase
De ou de melc, inlacramate dulce,
Mujdeiuri ireale, sunci gingase
Cind sufletu-n mustar vrea sa se culce,
Si-n ceainice vadindu-si eminenta
Prin fast de irizari si toarte fine
Ceaiuri scazute pina la esenta
Trandafirie-a lucrului in sine!
Amnezie
Daca iei o portocala
Si-o dezbraci in pielea goala
Ca sa-i vezi miezul adinc
Peste care ingeri pling
Cu capsune-n loc de ochi
Si aripi din foi de plopi,
Se intimpla sa uiti totul…
Julien Ospitalierul
Ma numesc Julien Ospitalierul. Am treizeci de ani.
Duc o viata destul de retrasa, la tara, si iata, v-o jur,
In patul meu moale nu au dormit decit struguri si boi diafani
Si prieten nu-mi este decit detectivul Arthur.
Melcilor (celor mai lenesi) le-am spus totdeauna: „Veniti,
Putreziti in fotolii, umblati pe oglinzi, intrati-mi in gura“.
Oh, fiindca nu pot refuza nici un dulce caprit,
Tinere cepe scaldat-am in lacrima-mi pura.
Vara cultiv levantica si-n vreme ce-astept diligenta postala o data la cinci saptamini
S-aduca scrisori, in mina c-o bila de fildes galbuie,
De sufletul meu mirosind a gard proaspat atirna-n extatice cuie
Subtiri lenjerii de fintini.
Apoi, cind e toamna si-ascult impacat cum in lungi dup-amiezi
Iepuri de angora-mi rontaie cartile-n tufele-adinci de marar
Si cum se surpa pe mese miresme-n prapastia unui pahar,
Cu toata fiinta mea-n praf jubilez.
Si-ngenunchind fericit linga usa,
Furnicile portocalii eu le trec peste prag, in urechi, dintr-o
camera-n alta,
Iar catre-amurg ma rog blind si umil sa pluteasca-n inalta
Sufragerie a casei mari galbenuse…
Mierea lumii
Inchisa intr-un crin mi-e viata,
Miinile-mi tremura-n parfum,
Luminile imi taie fata.
Vai, nu mai stiu nici cind, nici cum
M-a prins in ghearele lui calde
Un fluture crepuscular.
Alaturi mie, copilandre
Torc mierea lumii din marar,
Funii sfintite leaga timpul
De papadii, roua-i tigaie.
Ingeri gigantici tin cu schimbul
Deasupra-mi jerbe de vapaie!
Semne
Sa nu ne-amagim.
Sint semne
Ca ingerii pleaca,
Ne lasa o vreme
Singuri, pe urma revin
Sa ne indemne
Sa bem iarasi roua din crini!
Sa nu-i amagim…
Deodata
Deodata-n aer se inalta un pahar
Si nici o mina de femeie nu-i sa-l tina,
Si-atunci paharul de cristal se-nclina
Si-ncet dintr-insul se prelinge-o mina
Cu degetele retezate…
Amurgul evului mediu (I)
Yvonne Burgundia-i departe
Miroase-a praf trezit de ploaie
Batrinul Dosto-mi da din carte
Sfaturi ce sufletu-mi inmoaie
Cu tine sa n-o fac de oaie
Yvonne Burgundia-i departe
Yvonne Burgundia-mi asmute
Inima-n spat spume-s castanii
Jucind fin leapsa-ntre cucute
Crinii si ingeri-mi spun du-te
Sa-i pipai coapsele si anii
Yvonne Burgundia m-asmute
Yvonne Burgundia-i aievea
Pe harti tinind in tinte Frante
In van mi-e somnul in van veghea
Roua feroce-ti roade stevea
Treptele turnul bolta clanta
Yvonne Burgundia-i aievea
Yvonne Burgundia-i in perne
Motani dumineci orologii
Vai ne despart mlastini eterne
Calesti mor pilpiie lanterne
Cocliti de-amor trec inorogii
Yvonne Burgundia-i in perne
Submarinul erotic
La contrabas, nostalgic, Johnny Raducanu
Adu-ti aminte ziua religioasa-n care,
In submarinul nostru portocaliu inchisi,
Pluteam hai-hui si pacinici sub case si trotuare
In vechi canale pline de fluturi si crini tristi.
Deasupra-ne orasul se zgiltiia-n tramvaie
Si forfoteau prin ziduri tevele lungi de fier.
O bila grea de fildes rostogoleai, balaie
Dar bruna-n miezul coapsei spumoase de placeri.
Victoriosi, cind steagul l-am arborat – prosopul
Perlat de roua cruda-a-nceputului de vis –,
O, vie-ne in urma si focul, si potopul,
In fleata ta ureche de nimfa lin ti-am zis.
Si-ai priceput capsuna ca-ti este ferecata,
Ca intr-un cufar trainic, c-o mie de peceti
De gura ce-ti topise in ceara deodata
Cu-amiaza si-nserarea intiiei dimineti.
Elegie
Covoarele-si tulbura-n vagi dupa-amieze
Gradinile calde cu plante obeze
Si vechi animale cu suflet de lina
Vor iar linga scaune-n veci sa ramina.
Oh, canile-si dau una alteia gura,
Pe mese sint fructe ce-si sfarma armura
Si-i poate si-un cintec uitat de-un seraf
Ce lasa sa-i cada moi bile in praf.
Afara copiii rup maduva grea
A apei ce blind a tisnit din cismea
Si fug de burlanul cel lung sa nu-i soarba
In pod, unde este o bufnita oarba.
Apoi nu se-ntimpla o vreme nimic.
Insecte cu frica inchisa in plic
Asteapta. Privesc melancolici pe geam
Cu ochii albastri, motani de Siam
Ce nu pot pricepe cu mintea, pufosii,
Pe domnii ce-si taie salate de rosii
Cind ei doresc carne si carne si carne
Ce-acum si de-a pururi in somn sa-i rastoarne.
* * *
Mi-e sufletul impins de roua
In groapa unui crin adinc.
Ma tin cu miinile-amindoua
De marginile lui si pling.
Nu vreau miresmele sa-mi umple
Gura cu fluturi, nici lumini
Sa ma imbrace-n raze scumpe
Cu nasturi ticalos de fini.
Ci imi doresc o portocala
Mare si grea (oh, pe-ntuneric!)
Ca sa ma joc in pielea goala
Cu trupu-i copilin si sferic.
Ingerii nu ne inteleg pe deplin
Ingerii nu ne inteleg pe deplin.
Pe tine te confunda c-un crin
Carnos cu petale pletoase
Fluturate in spatele pacinicei case.
Ei cred ca fintinele-s parte din noi.
Se-aseaza in ciuturi si, doi cite doi,
Vor sa coboare-n adinc, unde-i umed.
Tinjesc sa ne pipaie fragedul suflet.
Ingerii au stingacii. Isi pun nimbul
Alaturi de coapsele tale in timpul
Cit noi ne iubim si se uita cu spaima
De parc-am muri. Si-ntre dinsii ingaima
Ce spunem, dar nu se pricep la minciuni.
Si-atunci fac de-a valma si-n joaca minuni…
Toate scrisorile dumneavoastra trec si prin paradis, unde sint citite pe sest de ingeri
Mult stimate si infinit iubite domnule Radu Petrescu,
Ieri, 7 iunie, am primit scrisoarea dumneavoastra scrisa pe intii! Defectiunea are loc la Bucuresti. Stampila de expediere indica data de 5 iunie. Dar ce-a facut aceasta scrisoare timp de patru zile? Am impresia ca exista undeva o fisura in spatiu si ca toate scrisorile dumneavoastra trec si prin paradis, unde sint citite pe sest de ingeri!
* * *
Chestia cu instalatorii e un fleac! In curind veti avea, ca-n Kafka, niste secundanti care vi se vor inghesui in pat, va vor trage de creion cind scrieti, vor pune stapinire definitiva pe aragaz si frigider! Urmuzian mi se pare acel batrin ce daraceste lina-n pod! Cum se numeste? Si nu prea inteleg, deasupra dumneavoastra e un atelier de scarmanat lina? Infernala inventie. Si delicioasa!
* * *
Abrutizat de meciurile pe care le-am vazut ieri la televizor, azi am iesit in oras si mi-am umplut sacosa cu: ceapa, salata verde, patrunjel, Misterele Londrei, Tirante el Blanco. Imi place sa port vegetalele impreuna cu cartile. Ieri mi-am cumparat Un roman epistolar (I. Negoitescu – Radu Stanca) si am indesat peste dinsul, in plasa, flori de soc (pentru facut suc!).
* * *
Astept noi intrebari si confirmarea angajarii in Actiunea Vatra!
Cu sufletul ca un profiterol,
Emil Brumaru
8.VI.1978
Ingeri care-si scot ciorapii
Draga Dimov,
Primavara sar in sus
Broaste extraplate,
Animalele fac febra,
Berze cu chiloti de vata
Umbla fara nici o jena
Prin baltoacele create.
(Daca vrei sa abuzezi
De umiditate
Poti sa stai afara-n ploaie!)
Scolarite cu compasul
Sinii-si trag sub bluze
Si-i pateaza cu cerneala.
Eu visez closete mixte,
Profesoare-n pielea goala,
Ingeri care-si scot ciorapii
C-un suris candid;
Oh, pe sala, cu penita
Venele-mi deschid!!
Emil
22.III.1968
P.S. Sarut mina
Lui Marina!
Sa fii trimis de U.S. din R.S.R. in Bulgaria
Draga Alexei Alexandrovici,
Tocmai am terminat Adolescentul si continui, in tromba, sa-l recitesc pe batrinul Dosto, deci voi incepe Fratii Karamazov. Vreau sa am o privire de ansamblu, pur si simplu. Ca sa nu ma mai incurc. Sper ca dupa „frati“ voi reciti si romanele „mici“. Abia dupa aceea, cind voi vrea sa „gust“ un roman, il voi relua pe indelete. Pentru a intelege, a prinde tonul, este neaparat nevoie, mai intii, de o citire generala, scumpe Alexei Alexandrovici.
* * *
Ce fericit sint! Un vis din adolescenta, dar ce zic eu, din copilarie, s-a implinit, iubite Alexei Alexandrovici. Plec in Bulgaria! Da, e de neimaginat! Ce Londra, ce Paris, ce America! Fleacuri, fleacuri, v-o jur! Principalul este sa fii trimis de U.S. din R.S.R. in Bulgaria! Ce buni sint ei, ce minunati, cit de recunoscator le pot fi! Nu?
* * *
Da-mi voie, Alexei Alexandrovici, sa sper ca dupa ce ai scris despre Raza de cobalt, vei scrie si despre Operele imperfecte, La dispozitia dumneavoastra, Spectacol. Sau ma insel?
Cu stima si prietenie,
Emil Brumaru
1.VI.1979
Uneori mi-i atit de urit, incit imi vine sa ma pun pe podele si sa-ncep sa scot cuie cu dintii
Draga Serban,
O scrisoare de duminica dupa-amiaza nu poate fi decit trista, desi nu prea are rost sa ne tot laudam cu chestiile astea. Azi-dimineata mi-a sosit Echinoxul in care tu, cu mina stinga, scrii niste poezii admirabile, pure, desi cochetind sub diferiti autori! Parca mi-a adiat si mie un dor de-a scrie.
* * *
O rugaminte. Nu prea prind Orizontul la chiosc. Te rog din suflet viu, cind iti apare cite ceva „instantaneu“, decupeaza-l si trimite-mi-l si mie. Nu te supara, dar sint absolut incintatoare si vreau neaparat sa le citesc pe toate. Iar la biblioteca vin cu intirziere si-mi piere tot cheful. Uite, numarul de anul nou nu mi l-ai trimis, desi mi l-ai promis.
* * *
Ce sa-ti mai zic: mare singuratate si-n rest lectura, pe sponci, din cauza copilului, din Cehov. De l-as termina odata, simt ca ma sufoc. Uneori mi-i atit de urit, incit imi vine sa ma pun pe podele si sa-ncep sa scot cuie cu dintii.
* * *
Scrisorile batute la masina isi pierd cam 60-70 la suta din afectivitate.
* * *
De fapt beau singur si-ti scriu. Mi-e dor de tine, desi nici nu te-am cunoscut. As vrea sa facem o chestie formidabila, o betie de-o saptamina, cu haleuri uriase, cu muzici si tiganci ca-n toate cadavrele vii ale batrinului Tolstoi cel barbos.
* * *
Pricepi tu ceva din scrisul asta rapid, executat c-un pix strain si-albastru?
* * *
Nu-i asa ca poezia exista? Spune, nu-i asa? Mergi pe strada si deodata vezi un zid de caramida si-ti vine ca cazi in genunchi, sau vezi un gard sau o cismea subtire-n fundul unei curti, picurind vesnic pe-o lespede (mai ales vara, cind tot ce-i piatra frige) alaturi de-o galeata goala, sau te urci cu sufletul pe-o scara sprijinita de cine stie cind, sau chiar iti vine sa saruti minerul de alama ale unei usi. Nu-i asa, nu-i asa ca poezia exista?
* * *
De ce nu ne-am cunoscut pina acum? Dar noi ne cunoastem, Serbane! Numai ca tu esti cam scortos cind esti treaz. Iar cind esti beat, sint eu cretin!
Nici roua n-o poate lua de la inceput
Stimate domnule Lucian Raicu,
A lua totul de la inceput! Dar asta-i imposibil. O singura data poti lua totul de la inceput. Pe urma, iei totul de la sfirsitul celor petrecute inainte. Nici roua n-o poate lua de la inceput. Picatura din dimineata asta sta pe locul sapat in foaia crinului de picatura de ieri. Ce chin chinezesc pe capul bietelor flori de-a fi pocnite-n corola mereu, mereu…
* * *
Ma dadeam mare c-am descoperit, fulgerator, asemanarea dumneavoastra cu Gogol! Dar iata ca ieri am luat in mina o carte de-a lui Valeriu Cristea si ce citesc?
„…exista – am avut intotdeauna impresia – ceva izbitor gogolian in unele din calitatile si chiar in unele din trasaturile infatisarii lui Lucian Raicu“. Imi ramine doar satisfactia de-a fi remarcat acelasi lucru impreuna cu Valeriu Cristea, pentru ca articolul, recunosc, abia acum l-am citit prima data.
* * *
Si pentru ca a venit vorba de Gogol. Stiti care-i marea mea suferinta? Lipsa volumului 2 din seria de Opere in 6 volume a lui Gogol. Desigur, am in B.P.T. acest volum. Dar seria aceea, citita cind eram aproape copil, o iubesc, imi da placeri nebanuite numai tinind-o-n miini.
* * *
A avea o voce de zile mici!
* * *
„Scrisoarea-i o prostie! Scrisori scriu spiterii…“ Am citat din Gogol! Dar daca citatul asta, pe care cred ca eu l-am descoperit, se afla-n cartea dumneavoastra?
* * *
Una din marile mele disperari de lector este ca nu pot citi toate cartile unui autor dintr-odata! Ce delir ar fi sa-l am pe Dostoievski integral, in aceeasi lectura, in cap! Dar in timp ce citesc Idiotul, de exemplu, am uitat o mie de nuante din Crima si pedeapsa si tot asa… Nu pot citi decit o singura carte. Iar dintr-o carte nu pot citi decit o pagina!
* * *
Imi place, dimineata, cum ma scol si-mi fac o ceasca mare de teracota cu cafea, fara a vedea oameni, sa intru in lectura. Daca zaresc cumva pe taica-meu, s-a dus dracului tot farmecul. Nevasta mi-o acopar c-o patura.
* * *
Va scriu pentru ca sa-mi fie rusine. Pentru ca mereu cu o noua scrisoare sa sterg impresia penibila pe care-a lasat-o cea dinainte. Va scriu pentru ca ati intuit enorma importanta a lui Scamosila-n viata mea. Va scriu pentru ca-l invidiez pe Dinescu ca poate, atit de simplu, sa fie alaturi de dumneavoastra. Simt nevoia unei ucenicii, am simtit-o mereu. Nu-mi mai este teama de ridicol. Mai exact, mi-e teama, dar stiu ca-l intelegeti.
Cu stima si ucenicie,
Emil Brumaru
1.VII.1980
„Romania literara“, nr. 4 din 1 februarie 2003
FOTO: Carmen Parii