Romeo Castellucci, Claudia Castellucci si Chiara Guidi s-au constituit ca grup de creatie la inceputul anilor ’80 sub numele Socìetas Raffaello Sanzio, revendicandu-se de la celebrul pictor renascentist si, astfel, de la artele vizuale. Spectacolele celor trei italieni leaga intr-un fel unic teritoriul plasticii si al scenicului. O fac prin noul tip de performativitate propusa, caracterizata prin conceptualizare, vizualitate, noua relatie instituita cu spatiul, textul, cu publicul, cu emotia. O arta performativ-invaziva.
Tragedia Endogonidia(2002-2004), proiect-foileton cu 11 episoade comisionate de diverse orase europene – Cesena, Avignon, Berlin, Bruxelles, Bergen, Paris, Roma, Strasbourg, Londra, Marsilia, Cesena – si itinerate ulterior in diverse puncte ale globului, i-a impus in atentia intregii lumi. Endogonidia e un termen din microbiologie si desemneaza familiile de organisme care se autoreproduc prin diviziune. Titlul suitei de reprezentatii e incriptat, abstract, oximoronic, cum precizeaza Romeo Castellucci intr-un interviu, pentru ca se refera la „nemurirea sfarsitului“. Pentru artistul italian, esenta unei tragedii consta in moartea eroului, iar de vreme ce endogonidia asigura practic nemurirea, Tragedia… lui vorbeste despre tragismul viitorului printr-un spectacol serial, deschis, de reprezentare. In brosura Festivalului Foreign Affairs, Berlin, 2012, Castellucci preciza ca „…tragedia greaca nu apartine de trecut, ea constituie steaua polara, punctul fix de care am nevoie pentru a ma orienta. Nu exista nimic mai frumos, mai puternic, mai scandalos sau mai hulitor de Dumnezeu decat o tragedie greaca. Ea reprezinta masura absoluta a esteticii si a filosofiei vestice. Puterea tragediei grecesti nu consta in spunerea unei povesti tragice, e vorba de privirea care arunca o umbra tragica asupra tuturor lucrurilor, privirea care devine ea insasi tragic“. Despre plasarea la limita vorbesc si creatiile lui Socìetas Rafaello Sanzio, tragedia omului de inceput de nou mileniu, a umanitatii prezentului, un tragism care trebuie expus si constientizat. Spectacolele sale deruteaza, pentru multi, sunt incomprehensibile. Dar nu logica trebuie cautata in aceste incredibile succesiuni de frame-uri, caci ele sunt nonnarative, destructureaza, semnificativa e dramaturgia emotiei, receptarea la nivel visceral si tisular. Ca un fel de terapie prin infatisare, de radicalism artistic. „…O drama nu este doar o forma a antagonismului care se naste pe scena intre doua personaje. Drama se petrece intre scena si spectator. Aceasta este filosofia tragediei grecesti. Drama are loc intre cetatean si actor. Nu e usor sa accepti aceasta confruntare dramatica: o asemenea imagine, o asemenea experienta poate sa dezvaluie si lucruri foarte neplacute. Poate fi greu, poate fi insuportabil, daca atinge anumite lucruri“, mai precizeaza Romeo Castellucci in aceeasi brosura.
Estetica de la Rafaello Sanzio topeste magie vizuala, auditiva, reitereaza semne si obiecte scenice precum animalele vii – iepuri, capre, pisici, cai, magari, caini, maimute –, tehnologii inalte si masinarii ingenioase – un automat care arunca sageti intr-un perete, automobile care cad din podul scenei si se parcheaza singure, un tanc cu teava directionata spre public, trotuare rulante – corpuri omenesti reprezentand tipologii fizice foarte diferite etc.
Teatrul Companiei Socìetas Raffaello Sanziose lanseaza la Festivalul Like CNDB
Saptamana viitoare, la Centrul National al Dansului Bucuresti, unde e in curs Festivalul Like CNDB #1, se va lansa versiunea romaneasca a cartii Teatrul Companiei Socìetas Raffaello Sanzio. Volumul preia partea a II-a si a III-a, Teatrografia si Bibliografia editiei originale, cea aparuta in 2007, la Routlegde. Sunt conversatii inspirate in principal de Tragedia Endogonidia ale Claudiei Castellucci, Romeo Castellucci, Chiara Guidi cu teatrologii Joe Kelleher si Nicholas Ridout, primul profesor la School of Arts Roehampton University Londra, celalalt, la Queen Mary University Londra. Editia englezeasca includea si 72 de fotografii edificatoare realizate de Luca del Pia. Elaborata prefata si traducerea sunt ale Cristinei Modreanu, cea care a adus la Festivalul National de Teatru, ca selectioner si director artistic al editiei 2010, minunatul Hey, Girl!. Si care a impus, in vremea aceluiasi mandat, un program editorial girat de FNT la care s-a renuntat ulterior, nejustificat. Editorii romani sunt Scena.ro, ARPAS si Teatrul National Timisoara, institutie care a publicat deja mai multe lucrari de referinta, asa cum se face la casele mari, pentru care merita felicitari. Teatrul Companiei Socìetas Raffaello Sanzio e o carte foarte necesara, prin lecturarea careia curiosii se pot racorda la una dintre cele mai interesante nuclee de creatie contemporana. O companie ale carei spectacole le-am putut vedea si in Romania, la Temps d’Images Cluj, 2009, o productie Chiara Guidi si Scott Gibbons, si FNT, in 2010. Eu am avut sansa sa vizionez si singurul spectacol de opera al lui Romeo Castelucci, Parsifal, realizat la Teatrul La Monnaie Bruxelles. Pentru ca cei trei membri ai companiei au o relatie estetica deschisa. Lucreaza, adica, si proiecte separate. Oricum, fiecare se specializase inca din start, impartind munca de creatie. Romeo Castellucci se ocupa de regie, „décor“, recuzita, costume, designul scenelor. Chiara Guidi, care coordoneaza si o scoala de teatru experimental pentru copii, e expert in particularitatile vocalitatii si rostire, arii in care merge pe cai neumblate. In acelasi perimetru se incadreaza si partea „muzicala“ a lui Scott Gibbons, al carui stil face pionierat sonor. Artistul prelucreza sunete capturate, deloc obisnuite, gen miscarea laringelui, zgomotul moleculelor, al astrelor, al apei, al componentelor pirotehnice. Iar Claudia Castellucci, care are o scoala pentru tineri interesati de aspecte ale reprezentarii, e responsabila cu coregrafia.
Ar mai fi atat de multe de spus despre poetica grupului italian de la Cesena, dar continuand, v-as rapi bucuria de-a citi cartea. Mai bine ma opresc.