legatura cu nimic, „cartea lui Bogdan cu fata din lift“. Bogdan era Bogdan Iancu, iar cartea cu fata din lift aparuse in 2001, dupa care disparuse fara urma. Am tot incercat sa dau de ea, autorul sustinea ca nu mai are nici un exemplar, prietenii autorului sustineau ca le-o furasera din biblioteca iubitele si iubitii, parea ca nu mai era nimic de facut. Pana la finalul lui 2013, cand Fata din lift, albastra, cu foi groase si ilustratii de Mircea Pop, a fost reeditata la Editura ART. Mi-ar parea rau sa treaca neobservata, asa ca transcriu repede, ca pe-un perete de lift, cele cateva randuri ale lui Radu Cosasu de pe coperta a patra: „Prozopoezia (recunosc, genul meu preferat…) unui bloc in care mai toti – vreo 10 – adolescentii sunt indragostiti mortal de una, Tina, tanara de la 4, «cu nume simplu/ ca sunetul unui clopotel, cum spunea madam Pricolici», «cu zambetul construit pentru zilele in care merge la interviuri». Ca unul care stiu de nu ce-i postmodernismul, macar cum se cade cu un lift, ma simt dator sa scriu ca, in epoca literaturii liftelnice, nu am citit ceva mai impertinent cu problemele zise majore, ceva mai atasant cu micile cruzimi si infinitezimalele duiosii ca aceasta poveste care, in final, «incepe sa semene cu o drama»“. Iar eu insist ca Fata din lift e o carte la fel de importanta acum ca-n 2011, nu in sensul de Trakl-importanta, ci in sensul de Billy Collins-importanta – are o imponderabilitate, o vaga lejeritate in a face cronica dramoletelor de bloc si a tine scorul iubirilor caraghioase, incat poate fi citita si recitita, in solitudine sau in doi/trei/etc., in lift eventual (mai ales daca stai la etajul zece si ai timp intre statii), barfindu-i prieteneste pe Virgil, pe George, pe Tina, amintindu-ti de vecinii de la bloc, de prima ta viata pe bulevardul Vladimirescu, de expeditiile in centrala termica din curtea interioara si de ziua in care era sa te ineci intr-o groapa plina cu apa de la o teava sparta si te-a salvat Emi de la 3 (desi blocul in care stateati n-avea nici un lift.)