Citeva dintre articolele de fond din „Time” sint de-a dreptul entuziaste: datorita „tie”/”voua”, adica utilizatorilor de Internet care au facut posibil web 2.0, lumea este „ultra-democratica” si alte asemenea prefixe optimiste adaugate inaintea cuvintului „democratic”. Datorita „tie”/”voua” politicienii pot fi expusi si isi pot pierde puterea, starurile pot fi ridiculizate, presa scrisa se transforma in altceva, fotografia si televiziunea la fel si, in general, intreaga lume sint mai bune si idealul democratic este (mai mult decit) indeplinit. Desi se bazeaza pe fapte demonstrabile, de la numarul din ce in ce mai mare de bloggeri la popularitatea site-urilor precum Wikipedia si Flickr, retorica aceasta extaziata a fost usor de ironizat de jurnalistii mainstream, de la Frank Rich de la „New York Times” pina la Jon Stewart si Stephen Colbert in show-urile lor de televiziune de pe Comedy Central.
Pentru Stewart si Colbert a fost suficient sa foloseasca mai ales coperta „Time”, care ar trebui sa reflecte imaginea cititorului, dar care, din cauza materialului utilizat, reda mai degraba un portret cubist al celui ce priveste in „oglinda”. La fel de usor de ironizat a fost si reportajul prezentat de CNN si „Time” drept explicatie a alegerii. Incintarea prezentatoarei ce se vede reflectata in coperta (sau poate nedumerirea fata de imaginea redata), urmata de figura sceptica a lui Jon Stewart sint de ajuns ca sa stirneasca hohote si sa transforme totul intr-o farsa. Ceva mai serios, Frank Rich a subliniat felul in care alegerea facuta de „Time” evita adevaratele probleme, intr-un an pe care Rich il vede plin de incercari de a evita realitatea politica si mai ales situatia razboiului din Irak. (Oricita dreptate ar avea Rich sa ne reaminteasca de problemele serioase ale unei lumi, care nu este chiar atit de democratica pe cit ar putea sa para datorita influentei blogosferei, e ironic faptul ca editorialul lui, care in mod normal nu poate fi citit decit de catre abonatii la NY Times Select, se gaseste gratis pe citeva bloguri, ajungind astfel la o audienta mai larga.)
Cine esti „tu”?
Nici bloggerii nu au scapat ocazia de a evidentia lucrurile lasate deoparte de „Time”. Printre felicitarile reciproce de rigoare, mai degraba ironice, au atras atentia chiar si asupra pronumelui ales de revista, „tu/voi”, nu „noi”, un semn pentru unii dintre bloggeri ca „Time” se distanteaza de jurnalismul web 2.0 si isi pune in evidenta pozitia mainstream. Sau au subliniat atentia excesiva a revistei fata de cei din Sillicon Valley si din Statele Unite in general, pe cind utilizatorii din alte tari abia au fost mentionati. Sau faptul ca web 2.0 nu este o „revolutie” in sine, ci mai degraba evolutia ideii de Internet spre ceea ce se voia a fi de la inceput.
Dincolo de cele citeva pagini entuziaste despre cum teoria „Marilor Oameni” este infirmata de comunitatea internauta, „Time” are insa si citeva articole mai retinute sau chiar critice la adresa influentei web 2.0. Si, desi coperta vrea sa reflecte imaginea fiecarui „cistigator”, profilele din revista au trebuit inevitabil sa se limiteze la citeva exemple. Printre cei mentionati se numara Lane Hudson, care l-a expus pe republicanul Mark Foley, soldatul american Lee Kelley, ce tine un blog despre experienta lui in Irak, si coreanca Kim Hye Won, care a fost „reporterul cetatean al anului 2005” pentru un website din Coreea de Sud – toti personalitati aparte, greu de echivalat cu celebritati. Dar o alta parte dintre cei oferiti drept exemple au fost usor de aproximat cu referiri la staruri, de la „Madona Internetului” la „Bart Simpson chinez”, semn ca lumea web 2.0 este inca evaluata dupa aceleasi criterii ale celebritatii individuale, nu ale comunitatii. In plus, fondatorii YouTube au primit mai mult spatiu in revista decit profilele utilizatorilor adunate, inca un semn ca lumea „ta” este vazuta de „Time” drept coordonata si monitorizata totusi de citiva oameni.
Este greu ca, in ciuda acestor contradictii subliniate de jurnalisti, de bloggeri si de „Time”, sa nu inchei articolul asa cum o fac chiar si bloggerii cei mai sceptici: revista „Time” a facut o alegere pe cit de previzibila si comerciala, pe atit de provocatoare si de bine-venita. Poate este intr-adevar un fel de a evita probleme politice si sociale mai mari. Dar, precum numirea computerului in 1982 drept „obiectul anului”, este o alegere indreptatita, care reflecta lumea in schimbare. Nu o revolutie, ci evolutia spre o altfel de comunitate.