Ca sa fiu sincera, sunt teribil de decuplata de tema asta. Am regasit Bucurestiul in primavara (acum doua saptamani racaiam gheata sub usa de la dormitor, ca sa pot iesi pe terasa) si sunt ca drogata. Tot ce fac de doua zile sunt planuri despre cum sa aranjez terasa; am si inceput sa comand pe net iarba de pampas, coada de ponei, levantica si salvie, caut acum ghivece de ceramica ieftine, la fiecare jumatate de ora ma uit afara si imi imaginez ce frumos o sa arate, iar Berlinul – sa ma scuze doamnele – nu ma mai intereseaza. E drept ca si acolo a fost o vreme dubios de calda. Din cauza ei am si ratat filmul care a luat Ursul de Aur. Bai Ri Yan Huo/ Black Coal, Thin Ice, de Diao Yinan, a fost ultima proiectie din programul meu – pentru ca am stat doar sase zile, cate nopti de hotel am avut din partea festivalului. Dupa un program hotel-cinema-hotel in fiecare zi, in ultima mi-am spus ca nu sunt om daca nu ma duc macar un pic prin oras inainte de a scrie corespondenta pentru „Suplimentul de cultura“ si de a-mi face bagajele. M-am aerisit de nu m-am vazut.
De fapt, nu-mi pare rau. Filmul lui Diao Yinan va ajunge si in Romania, doar ca nu va pot spune acum nimic personal despre el. Doar niste lucruri impersonale: ca e un film noir gandit ca un omagiu adus filmelor americane clasice, ca te trimite la Raymond Chandler si James M. Cain, ca e extrem de bine scris si foarte elegant d.p.d.v. stilistic. Pe urma, in ultima zi de proiectii a fost aratat Boyhood, de Richard Linklater, care, judecand dupa cotatiile criticilor straini cooptati de revista „Screen International“ (si care sunt un barometru relativ OK pentru starea de spirit generala), a lasat presa bouche bée. Daca tinem cont de scor, Boyhood ar fi trebuit sa ia Ursul de Aur. (Americanii il stiau de la Sundance, unde avusese premiera mondiala in ianuarie.) Dar juriul international compus din James Schamus (presedinte), Barbara Broccoli, Trine Dyrholm, Mitra Faharani, Greta Gerwig, Michel Gondry, Tony Leung si Christoph Waltz, a exprimat un punct de vedere clar: ca filmul chinezesc i-a placut atat de mult incat si-a permis libertatea de a-i da si Ursul de Aur, si Premiul de interpretare masculina. Anul trecut, cand Pozitia copilului a luat Ursul de Aur, s-a spus ca trofeul suprem include si premiul pe care ar fi trebuit sa-l ia Luminita Gheorghiu. La Berlin regulamentul spune ca un film nu poate primi mai mult de un premiu decat daca al doilea e unul de interpretare – lucru care ar trebui poate amendat: un Urs de Aur inseamna ca totul in acel film era cel mai bun, inclusiv interpretarea.
La Cannes nu poti lua si Palme d’Or, si un premiu de interpretare. Acolo regulamentul spune clar ca un film nu poate primi doua premii decat daca Premiul juriului sau Premiul pentru scenariu se combina cu un premiu de interpretare, iar acest lucru se face cu dispensa de la directorul festivalului (cazul lui Dupa dealuri).
(Asta face ca, retroactiv, plimbarea mea prin Berlin sa fie si mai placuta…)
Boyhoode inovativ, desi nu e suta la suta original. A fost realizat in decursul a 39 de zile puse cap la cap din 2002 pana anul trecut, si urmareste cresterea unui copil (Ellar Coltrane) de la varsta de 6 la 16 ani. Parintii lui – interpretati de Ethan Hawke si Patricia Arquette – sunt divortati; mai are o sora, pe care o joaca Lorelei Linklater, fiica regizorului (ceea ce face din Boyhood si un soi de home movie). Probabil ca ideea filmului i-a venit lui Linklater dupa ce a auzit ca Michael Apted a filmat, incepand din 1968, 14 adolescenti britanici pe care i-a urmarit pana in 2012. Dar acesta a facut un serial documentar, nu un film de fictiune, si asta face din Boyhood un experiment pentru modul cum fictiunea palpeaza timpul, extinzandu-si granitele. (La fel cum si meciul-documentar al lui Corneliu Porumboiu, Al doilea joc, investiga, printre altele, conceptul de timp.) „The Hollywood Reporter“ despre Boyhood: „Totul s-a mai spus de nenumarate ori pana acum in cinema sau pe micul ecran: certuri casnice, un tata divortat incercand sa comunice cu copiii pe care-i vede rar, adolescenti care isi dau in petic, parinti care trebuie sa lase de la ei –, dar poate ca niciodata arcul de cerc dintre copilarie si colegiu n-a fost surprins cu atata coerenta si in chip atat de convingator“.
Daca nu se stie de pe acum cand vom vedea aceste filme in salile din Romania – desi e de asteptat ca prima lor proiectie sa fie la TIFF –, filmul care a luat Ursul de Argint – Grand Jury Prize, The Grand Budapest Hotel, e programat sa intre in salile din Romania in 21 martie. Filmul lui Wes Anderson, care in mod inedit a fost filmul de deschidere al festivalului, desi era in competitie (pleiada de vedete de pe generic o cerea) a fost pe primele pozitii si in preferintele criticilor, care au fost de parere ca alegoria est-europeana din anii 30 nu are doar glant, ci si adancime, scotand in evidenta interpretarea ireprosabila a lui Ralph Fiennes (la nivelul lui Gene Hackman in The Royal Tennenbaums). Wes Anderson nu a mai venit la ceremonia de inchidere, dar a trimis un mesaj pe care l-a citit compatrioata sa Greta Gerwig, spunand ca acest trofeu e primul full scale pe care l-a primit pana acum (!) si ca il roaga pe prietenul sau, Dieter Kosslick, sa-si multumeasca singur pentru ca a selectionat filmul.
Orice palmares tine de niste factori care nu au legatura cu valoarea filmelor: componenta juriului, umorile membrilor sai in ziua cand vad filmul, discutiile de dupa si ardoarea cu care se negociaza premiile s.a.m.d. Au fost 20 de filme in competitie si opt premii. Daca pana sa plec din Berlin, adica dupa sapte zile, competitia parea echilibrata, dar fara un varf de genul lui A Separation care in 2011 innebunise pe toata lumea, palmaresul arata ca au ramas pe dinafara filme care ar fi meritat premiate. Orice palmares e discutabil, asa ca sa-i dam drumul. De pilda, premiind-o pe Haru Kuroki, interpreta de 23 de ani din filmul veteranului Yoji Yamada, Chiisai Ouchi/ The Little House, film de care presa straina a facut misto spunand ca e ca o melodrama de Hallmark („The Hollywood Reporter“), juriul a taiat sansa unui film mult mai bun de a fi in palmares. De pilda, ar fi putut s-o premieze aici pe fetita Lea van Acken, acordand astfel un premiu unei pelicule care a placut tuturor (mai putin mie), Kreuzweg/ Stations of the Cross. In acest mod, nu le-ar mai fi dat fratilor Brüggeman premiul pentru scenariu, iar aici ar fi premiat, de pilda, scenariul la Kraftidioten/ In Order of Disappearance, rejuisanta comedie neagra a la fratii Coen si Tarantino (era, de fapt, alba, fiind filmata in nametii Norvegiei), si primul film in care mafiotii est-europeni sunt simpatici, mai ales ca seful lor e un Bruno Ganz cu caciula de oaie pe frunte. Dar juriul a considerat, probabil, ca filmul lui Hans Petter Molland era prea ludic pentru palmares, desi se vanduse in vreo 30 de tari inca inainte de proiectia de presa. Evident, Marketul nu are legatura cu palmaresul decat dupa ce se termina ceremonia de premiere. Aimer, boire, chanter/ Life of Riley, de Alain Resnais, nu s-a vandut neam in Market, dar faptul ca a fost distins cu Premiul „Alfred Bauer“ pentru un film care deschide noi perspective, precum si cu Premiul FIPRESCI (al Federatiei Internationale a Criticilor de Film, din care facut parte si Mihai Fulger) i-a ridicat cota. La 91 de ani, Alain Resnais nu a mai venit la Berlin nici macar pentru premiera, iar filmul sau i-a scos pe unii critici din sala, adormind-o adanc pe jurata Greta Gerwig (am vazut-o cu ochii mei). Nici mie nu mi-a placut, e mult prea teatral pentru nevoia mea infantila de a intra intr-o conventie care presupune o cuta credibila a realitatii, nu un decor de teatru unde actorii intra in cadru dand fasii de musama la o parte si pentru care scurtele inserturi cu exterioare erau o insuficienta gura de aer. Am uitat sa spun ca la Kreuzweg nu mi-a placut faptul ca te prindeai din primul minut ca va fi „o critica acerba“ a radicalismului religios care mutileaza fiinte tinere si ca de la bun inceput cita din surse: Ulrich Seidl, Michael Haneke, Cristian Mungiu. Mama fetei juca prea gros ca sa nu distruga ceea ce Lea van Acken, desi o copila, construia cu discretie innascuta.
Filmul lui Lou Ye Tui Na/ Blind Massage ar fi meritat poate mai mult decat un premiu pentru imagine, dar premiind identitatea lui vizuala, juriul s-a gandit ca apreciaza elementul cel mai important al filmului. Lui Lou Ye autoritatile chineze i-au interzis in 2006 sa mai faca film timp de cinci ani dupa ce aratase la Cannes si fara sa ceara voie Summer Palace, un film de doua ori „scandalos“ (nu doar ca facea trimitere la Piata Tiananmen, dar personajele faceau si sex!). Cu toate aprobarile la zi, cineastul a facut acum un pas inainte, chiar daca etufat, infatisand universul unor tineri nevazatori care lucreaza intr-un centru de masaj si care, la fel ca albinele, au nevoie sa stie ca apartin unui stup. Filmul pare incoerent si haotic, dar e curios cum capata o forma stabila la o zi, doua dupa ce l-ai vazut. E putin ironic sa premiezi pentru imagine un film despre nevazatori…
Ar mai fi putut intra in palmares si 71, filmul de debut al cineastului britanic nascut in Franta Yann Demange, povestea unui tanar soldat britanic ce ajunge in 1971 in Irlanda de Nord unde luptele dintre catolici si protestanti sunt intense. A fost interesant – chiar daca nu de palmares, si Die geliebten Schwestern/ Beloved Sisters de Dominik Graf – unde amorul dintre Friedrich Schiller si surorile von Lengefeld avea umor si stil, desi nu te-ai fi asteptat la o poveste atat de moderna.
Moda Berlinului
Berlinala 2014 a insemnat si „fashion statement“-ul lui Lars von Trier de la photo call-ul de dinaintea conferintei de presa (la care n-a mai intrat; ce contau jurnalistii…). Sosirea neasteptata a danezului s-a datorat dorintei de a folosi Berlinul pentru a face in ciuda Cannes-ului. Afisarea tricoului cu logo-ul Festivalului de la Cannes sub care scria „Persona non grata. Official selection“ a fost la fel de infantila ca remarcile pe care le-a facut acum doi ani pe Croazeta, dar nu la fel de ridicole totusi ca mica sceneta a lui Shia LaBeouf. Imbracat ca din ghetou (alt „fashion statement“), acesta a spus, fara vreo legatura cu intrebarea care i se adresase: „When the seagulls follow the trawler, it’s because they think sardines will be thrown into the sea. Thank you very much“ („Pescarusii urmaresc traulerele pentru ca se asteapta sa se arunce din ele cu sardine. Va multumesc foarte mult“), dupa care s-a ridicat si a plecat. Nimeni n-a inteles nimic. Seara, la proiectia de gala cu Nymphomaniac: Vol. 1 in varianta uncut a aparut pe covorul rosu cu o punga de hartie trasa pe cap si pe care scria „I’m not famous anymore“. Apropo, varianta lunga a primei parti din Nymphomaniac nu e mai buna decat cea care a intrat in cinematografele internationale. Nu are scene in plus, ci doar capete de ata – elemente de legatura sau mici lucruri redundante. Deci marimea nu e totul.
Cam asta e cu Berlinul 2014. O sa mai revin la el in careul de pe ultima pagina. Cum nu exista text de final despre Berlin in care sa nu pomenesc de mancare, mi-am luat angajamentul ca de la anul sa nu mai mananc schinken de porc cu grasime si alte carnuri (mai ales ca in Germania si o felie de carne tot gust de carnati are), ci sa ma orientez spre sandvisurile de la Nordsee, care sunt mai ieftine si mai sanatoase.
PALMARESUL JURIULUI INTERNATIONAL
Ursul de Aur pentru Cel mai bun film: Bai Ri Yan Huo/ Black Coal, Thin Ice de Diao Yinan (China)
Ursul de Argint – Grand Jury Prize: The Grand Budapest Hotel de Wes Anderson (SUA)
Ursul de Argint – Premiul „Alfred Bauer“ pentru un film care deschide noi perspective: Aimer, boire et chanter/ Life
of Rileyde Alain Resnais (Franta)
Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor: Richard Linklater pentru Boyhood (SUA)
Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor: Liao Fan pentru Bai Ri Yan Huo/ Black Coal, Thin Ice
Ursul de Argint pentru Cea mai buna actrita: Haru Kuroki pentru Chiisai Ouchi/ The Little House de Yoji Yamada (Japonia)
Ursul de Argint pentru Cel mai bun scenariu: Anna Brüggemann si Dietrich Brüggemann pentru Kreuzweg/ Stations of the Cross de Dietrich Brüggemann (Germania)
Ursul de Argint pentru contributie artistica deosebita la categoriile imagine, montaj, coloana sonora, costume sau scenografie: Zeng Jian pentru imaginea filmului Tui Na/ Blind Massage de Lou Ye (China)
Ursul de Aur pentru intreaga cariera: Ken Loach
Ursul de Aur pentru scurtmetraj: Tant qu’il nous reste des fusils a pompe de Caroline Poggi si Jonathan Vinnel
Ursul de Argint– Jury Prize: Laborat de Guillaume Cailleu
Premiul de debut: Güerros de Alonso Ruizpallacios
FOTO: berlinale.de
Galerie foto
