O selectie de George Onofrei
Mircea Vasilescu (Bucuresti):„In definitiv, descentralizarea si competitia sunt de preferat capitalei culturale unice, iar Bucurestiul nu trebuie sa fie altceva decat unul dintre centrele culturale romanesti. Asa cum, de pilda, Festivalul de la Salzburg «bate» Viena, asa cum cel mai important targ de carte din Italia se tine la Torino, iar cea mai prestigioasa manifestare muzicala, la Florenta, nu la Roma, in Romania ar trebui sa ne obisnuim sa gandim in termenii multiplicitatii si concurentei. Indiferent unde au loc, evenimentele culturale devin majore atunci cand se instaleaza cu adevarat in spiritul public. Problema este cum comunicam aceste evenimente, cum le construim imaginea, cum formam publicul stabil pe care, la Bucuresti, la Craiova sau la Iasi, sa ne putem baza“.
Adriana Babeti (Timisoara):„Timisoara exceleaza in primul rand printr-un model civilizational, ale carui amprente in cultura se vad inca si azi. El, modelul, are o istorie destul de lunga si cred ca e cel mai de pret bun al orasului. A sti, ca oras, sa accepti diferenta, diversitatea in actul coabitarii, sa fii deschis dialogului dintre culturi, sa fii un cosmopolis, sa dezvolti un anume tip de civism constructiv nu e putin lucru. As zice ca e exemplar. Sunt convinsa ca acest stil emancipator a generat la Timisoara Revolutia din 1989. Dupa cum sunt la fel de sigura ca tot el a fost motorul unei suite de forme culturale revigoratoare in Romania anilor ’60-’70 si chiar ’80: de la grupul de avangarda plastica Sigma, la balet si teatru experimental, de la formatia Phoenix, la o scoala de arhitectura exceptionala, de la cercurile intelectuale de reflectie interdisciplinara asupra literaturii si artei, la suita expozitiilor Studiul sau la taberele de sculptura. Iar ceea ce se intampla azi in cultura orasului continua sa-mi confirme teoria. Numai ca zona de creativitate novatoare e de regasit mai ales in spatii alternative celor oficiale: fundatii, galerii private, cafenele, cluburi. Si, extrem de viu, in centrele culturale straine (cu precadere cel francez, cel german si Consiliul Britanic). Fara a omite, desigur, eforturile (uneori notabile) ale institutiilor de spectacol teatral sau muzical“.
Liviu Antonesei (Iasi):„Ce e acum? Prin ce exceleaza aceasta capitala culturala istorica? Daca termenul «exceleaza» mi se pare exagerat legat de orice fenomen, nu doar cultural, aborigen, trebuie sa recunosc ca totusi ceva se intampla si aici! Spiritul critic, de n-o fi vreun cantec de lebada!, pare sa-si fi gasit un adapost in revista «Timpul», una dintre putinele din tara inca deschise si nelegate de vreun monopol ideologic si/sau cultural. De catava vreme, acesta deschide ochii si in publicatia D-voastra. De altfel, singurele vizibile pe plan national, singurele care deschid ori de la care pornesc dispute, de aici, de pe malurile lenesului Bahlui. Ambele initiative private, ceea ce spune totul despre implicarea administratiei (si) culturale in mersul treburilor. Vizibil este, in literatura, informalul Club 8, si nu ceea ce tine de asociatia breslei. O afacere privata e si Editura Polirom, cea mai importanta din tara, cu filiala la Bucuresti – iata o satisfactie pentru patriotismul local! –, care releva cumva si spiritul constructiv, institutional, al locului. In rest? Pai, sigur ca exista concerte, adesea remarcabile, la Filarmonica, dar mai vizibil e grupul Voces, alta institutie culturala privata! Sigur ca este de remarcat festivalul anual de teatru evreiesc, organizat de National, chiar daca teatrul ca atare nu pare sa poata iesi din pluton, oricine i-ar fi director si oricat de remarcabila trupa. Or, daca nu provoci evenimente, nu existi!“