Purificare, in forma ei de doua ore si jumatate de tensiune maxima, nu lasa loc de discurs. Nu poti perora, nu poti construi, nu poti face pe desteptul cu ceea ce vezi, pentru ca ceea ce vezi te tine lipit de scaun si, daca i te lasi in voie, te eviscereaza de tot ce e accesoriu, parasindu-te dezgolit si dezmembrat, in starea cea mai pura a constiintei. E un spectacol care pune la incercare limitele de sensibilitate ale fiecaruia, iar duritatea lui e motivata tocmai prin faptul ca numai asa putea fi zdruncinata anestezierea noastra. Am lasat in urma un secol al razboaielor mondiale, al Holocaustului, al celor mai perverse forme de tortura, iar acum traim permanent cu un televizor pe noptiera, cu imaginile lui de violenta la care nu mai reactionam in nici un fel. Sarah Kane, autoarea piesei, a avut intuitia geniala ca nu s-ar mai putea vorbi in mod autentic despre iubire decit dupa ce am extirpat-o dintr-un corp putrezit. Acest corp putrezit a scandalizat atitia spectatori si i-a facut sa dea din cap cu dezgust. Pe ei i-au socat scenele de homosexualitate explicita, membrele ciopirtite, trupurile goale, sinuciderea si disperarea. Sau cel putin astea le-au ramas in minte. Permanent infuriati ca, fara voia lor, se intimpla ceva in ei, n-au mai fost in stare sa auda ferocele urlet de iubire al personajelor din piesa.
Da, chiar asa, personajele. Isi traiesc, mai bine sau mai rau, drama propriei identitati. Le vedem pe toate intr-un azil, sintem obligati (decorul Adrianei Grand, urcarea spectatorilor pe scena ne sufoca si ne inghesuie in spatiul strimt al azilului, fara putinta de scapare) sa asistam la chinuirea lor, dar, in acelasi timp, si la salvarea lor prin iubire. Grace e tinara care isi doreste sa aiba un trup de barbat in locul celui de femeie, permanent urmarita de imaginea fratelui care s-a sinucis si cu care ea alcatuieste perechea fara fisura, trupul total. Rob, iubitul lui Carl, nu crede la inceput decit in iubirea lui aici si acum si sfirseste prin a-si da viata pentru Carl. Robin e nebunul fragil, insingurat, caruia i se refuza afectiunea. Prostituata sentimentala iese din vitrina ei de peep-show si il ia de mina pe tortionarul Tinker. Imi lipsesc acum instrumentele cu care as putea face disectia corpului actoricesc. Cei opt actori (cu totii foarte tineri, in afara lui Hathazi Andras), compatimiti de unii pentru umilintele ingrozitoare la care i-ar fi supus Andrei Serban, au facut dovada unor capacitati interpretative exploatate in contextul piesei, as indrazni sa spun, aproape de limita lor ultima. Ca si cum dincolo de joc, daca s-ar fi pasit cu un pas mai departe, s-ar fi aflat depersonalizarea, caderea in gol. Piesa insasi cerea un naturalism extrem, o indepartare de metaforic, iar jocul actorilor nu putea decit sa-i raspunda printr-o sinceritate maxima.
Tensiunea psihica s-a acumulat pina la greata
Aveam 6 ani cind se monta Trilogia la noi, iar Purificare e prima piesa a lui Andrei Serban pe care o vad. Eram obisnuita, cu foarte mici exceptii, sa fiu lasata in pace, in fotoliul confortabil al teatrelor de aiurea, pe intuneric, in timp ce in fata mea se petrecea totul. Pentru prima data, totul s-a petrecut in mine si, la final, insusi gestul de a aplauda mi s-a parut a veni din alta lume. Dupa doua ore si jumatate in care tensiunea psihica s-a acumulat pina la greata, finalul spectacolului a adus cu el eliberarea. Urletele disperate de iubire au fost auzite de cineva, lor li s-a raspuns, iar panoul din fundul scenei, pe care inca de la inceput scria „dead end”, s-a ridicat, a disparut pur si simplu. Atunci n-a mai contat de ce a ales regizorul sa monteze tocmai aceasta piesa, cum s-a sinucis Sarah Kane in 1999 sau de ce piesa aceasta e rescrierea in cheie moderna a celei de-A douasprezecea nopti a lui Shakespeare, n-a mai contat nimic care venea din afara. Doar unicul moment in care am stat dezgoliti in fata noastra, in care orice gind a tacut si noi am devenit, la rindul nostru, un strigat de iubire.
In finalul acestei curse, in care discursul s-a minat pe sine insusi chiar de la primul cuvint (pentru ca, oricit am incerca, despre experientele personale e prea greu sa vorbesti), poate ar trebui sa-i asigur, pe cei care inca se tem, de poezia si de tandretea acestui spectacol. E o piesa care, cum se spune, iti merge drept la inima si, odata ajunsa acolo, o rascoleste pina la lesin. Asta, bineinteles, numai daca ne oferim sa traim totul pe propria piele, pina la capat.
Purificare de Sarah Kane. Traducerea si adaptarea: Saviana Stanescu si Andrei Serban. Un spectacol de Andrei Serban. Decorul si costumele: Adriana Grand. Consultant artistic: Daniela Dima. Distributie: Cristian Grosu (Graham), Hathazi Andras (Tinker), Ionut Caras (Carl), Adrian Cucu (Rod), Andreea Bibiri (Grace), Silvius Iorga (Robin), Ramona Dumitrean (Femeia), Anca Hanu (Copilul).