— Peste vreun ceas jumate. Intarzii un pic, ca ma duc la un prieten sa imprumut un stick Orange. Mai asteapta vreo ora si pune de mamaliga.
Mama si tata nu-si pot face abonament la internet prin cablu. Cablu exista la tara, chiar pe stalpul din fata casei, dar Romtelecom ne informeaza de vreun an ca n-au casuta libera. Ce-i casuta si ce-i asa de complicat cu ea, doar ei stiu.
Prin urmare, trag o fuga la George sa-mi imprumute un stick Orange, ca sa-l probez daca are acoperire la tara (de exemplu, eu am unul Digi si canci semnal). Sa nu dam banii degeaba pe prostii. Il sun pe George si-i spun ca vin in cinci minute.
Cand ajung la masina, roata stanga-spate, fleasca. Ii dau un sut, poate-si revine. Nu-si revine. Ma-ntorc si iau cheile de la garajul tatalui socru. Deschid, iau pompa, pompez de-mi sar ochii. Ma rog sa tina roata pana la service. Ii dau un sut. Tine.
La service, vine un nene, scoate roata si pleaca. N-am tigarile la mine. Vad un Lidl peste drum. Intru, stau la coada. In fata mea, un tatic rotofei cu un cos plin de cumparaturi, basca un baiat de vreo 5-6 ani, cu fundul pe suportul pentru bagaje (sau o fi pentru copii, habar n-am). In spatele meu, se asaza un om fara chip, cu o conserva si o paine in mana, caruia vanzatorul ii striga lehamesit:
— Va rog, mai mergeti la alta casa, nu va mai inghesuiti aici.
Omul fara chip o sterge. Vanzatorul are o fata nedormita de doua nopti. Aproape isi prinde degetele in casa de marcat. Ii zice amarat taticului:
— Mare lipici mai am azi, man. Acum si-au gasit sa vina toti la mine.
Rotofeiul tace vreme de cateva coduri de bare trecute prin laserul de marcaj, apoi ii explica:
— Man, aduci un pic cu Banderas, daca ma uit mai bine.
Vanzatorului ii surade asemanarea. Mai bipaie vreo doua coduri de bare.
— Tata, da’ cine-i Bangderas? se trezeste vorbind baietelul.
Rotofeiul isi mangaie copilul pe cap:
— Ala care-a jucat in Zorro, tata.
Pe langa noi, venind direct de afara, se strecoara un copil al strazii cu o portocala in mana, ia o punga de plastic si o pune pe banda. Apoi se bate cu palma peste frunte, exclamand mai mult pentru sine: „Vai, da’ prost is. E portocala mea“.
— Tata, da’ Bangderas egzista cu adevarat? il mai aud pe baietel continuandu-si dialogul cu tatal sau, in timp ce se indeparteaza.
Cat platesc pachetul de tigari, copilul strazii izbucneste catre vanzator, indicandu-ma drept martor:
— Sa mor io, asta-i portocola mea. N-am luat-o de-aici.
— Nu ma lua de fraier. Te duci si cantaresti portocala, daca o vrei, ii spune vanzatorul, facandu-mi cu ochiul.
Copilul strazii se cam blocheaza.
— Hai, man, ca fac misto de tine! il linisteste vanzatorul. Te-am vazut cand ai intrat cu portocala.
Ii ia banii pe sacosa. Eu il astept si, nu stiu de ce, ii dau cinci lei. Copilul pune portocala in sacosa si pleaca.
Ies, imi aprind o tigara, ma feresc de un caine boschetar, ajung la masina. Nenea mecanicul deja montase roata la loc.
— Ce-avea, dom’le? il intreb curios.
— O caia.
— Cum o caia?
— O caia de cal de la tara. De la potcoava, stiti, unde se prinde unghia calului.
— Dar n-am fost la tara de doua saptamani.
Omul strange din umeri:
— Se mai intampla…
„O fi fost calul la oras“, ma gandesc. Ii dau cinci lei bacsis, platesc roata, urc in masina, ma-ndrept spre George. Ma suna mama:
— Hai, vii? Esti pe-aproape? Au trecut doua ceasuri. S-a racit deja mamaliga.