In al doilea rand, cu cat lucrurile merg mai greu pentru cetateanul de rand, cu atat mai usoare vor fi trucarea unor licitatii si alocarea unor milioane bune de la buget pentru oamenii care trebuie sa castige. Fiindca de aceea exista in Romania licitatii publice: ca sa le castige corect cine trebuie. Triumful talentului, vorba lui Caragiale.
Dar sa nu fim intru totul nedrepti. Toate aceste balbaieli se intampla si pentru ca, in general, oamenii politici si sefii din administratia statului au mari probleme de intelegere cu chestiile astea electronice noi. Chiar daca traim intr-un fel de sora mai mica a Rusiei, tara unde coruptia e lege organica, sunt convins ca nu intotdeauna in spatele unei prostii se ascunde un interes meschin. De regula, sunt mari sanse sa se ascunda tot o prostie – a unui sef mai mare sau mai mic. O forma mai acuta sau mai benigna de ceea ce se numeste azi analfabetism digital sau informatic.
Asta nu inseamna ca bietele noastre VIP-uri nu ar sti sa foloseasca laptopul sau iPhone-ul, cum sa descarce filme si muzica de pe net sau cum sa intre pe site-uri video cu plata inainte. Si-apoi ce le trebuie mai mult? Pentru chestiile complicate au angajati nascuti dupa 1989, care rezolva treburile. Asadar, ce mai atata carcoteala?
Problema e insa ca oamenii astia iau decizii. In toate domeniile, inclusiv in cele in care nu se pricep, iar sistemele informatice, de orice fel ar fi ele, sunt pentru ei ca un fel de margele pentru papuasii din secolele colonizarii europene. Comparatia nu e exagerata. De recunoscut n-ar recunoaste-o, dar analfabetismul informatic nu e ca un fel de al treilea sfarc, pe care poti sa-l ascunzi in public. E ceva care se vede. Imi aduc iar aminte de un ministru al Educatiei (sau Invatamantului, cum ii va fi fost numele pe-atunci) care tocmai vorbea in fata presei despre progresele pe care le facuse educatia romaneasca si incerca sa le explice datele de pe un ecran mare, proiectate dintr-un laptop. Omul (ministru al Educatiei sau Invatamantului, ce-o fi fost) luase mouse-ul de pe masa si il indrepta spre ecran ca pe un fel de telecomanda, incercand sa schimbe imaginile in PowerPoint. Noroc ca pe-aproape era un tinerel agil, care i-a luat soarecele din mana, l-a pus pe masa si a schimbat repede ce era de schimbat.
Ceva mai recent, avionul SMURD prabusit in muntii Apuseni, care n-a putut fi reperat de zecile de sisteme platite cu milioane de euro, ne-a aratat inca o data cam care ne este nivelul. Pana la urma cei ce au descoperit supravietuitorii au fost taranii din cel mai apropiat sat, asa cum i-ar fi descoperit si acum cinci secole daca s-ar fi rasturnat cu trasura pe munte. Dar noi ne-am informatizat. Am cumparat sisteme de detectie, de aparare, de reperare, de licitare si facem portaluri si site-uri, informatizam si avansam. De altfel, descarcam mandri materiale de pe internet, deci suntem priceputi.
Noi ne-am informatizat, deci platim pensiile pe card, nu mai trimitem postasii cu geanta de bani prin tara. Iar in cate un sat unde nu exista bancomate, cum relata nu demult ziarul „Gandul“, in fiecare luna se alege un om de incredere din comunitate, care ia toate cardurile pensionarilor, cu PIN-urile aferente, merge la oras si scoate banii fiecaruia de la bancomatul de acolo, dupa care se intoarce cu traista de bani la el in sat si imparte pensiile.
Da, ne-am informatizat. Suntem tara U.E. si suntem in mileniul trei. Unde un tanar caruia i s-a furat tableta electronica a reperat-o cu un program instalat pe ea, stabilind pana si locul unde era – doar ca politia i-a spus ca asta nu constituie proba si sa-si vada el mai bine de treaba. Pai, nu? Cum sa spuna obiectul unde e? Ce, are gura? Suntem in basme?
Nu, suntem intr-o tara civilizata, unde avem mai multi bolizi de lux decat sosele pe care sa mearga fara sa-si distruga sasiul si mai multe aparate de ultima generatie decat oameni care stiu sa le foloseasca. Pana la urma, e si asta un progres. In curand vin corabiile din Occident, cu noi transporturi de margele. Sefii de trib isi freaca mainile.