petrecut in anii 1980, chiar la noi, in Romania. Inregistrari din concertele sustinute in cadrul unui festival „George Enescu“ au fost editate la Electrecord in timp record – o zi sau doua, placile cu coperte provizorii fiind puse in vanzare chiar la standul oficial din holul Ateneului. Si de nu ma insel, ceva identic s-a intamplat si la ultimul festival „Club A“, in 1981, discul cu selectiuni din recitalul trupelor premiate fiind imprimat tot in cateva zile. (Posesorii unui exemplar din acel tiraj se pot mandri ca detin o valoare!)
Rapiditatea nu garanteaza un material exceptional. Poate sa-i confere un fel de expresivitate, sa-l faca memorabil prin sentimentul de piraterie nevinovata, de soiul celor cu care pleci de la un concert capturat pe furis. Camera video minuscula sau smartphone-ul de ultima generatie nu asigura calitatea filmarii profesionale, nici macar pe aceea data de-o scula folosita la nuntile de cartier. Dar senzatia ca duci pe card jumatate din bogatia care ti-a umplut cele doua ore de rasfat, pe gazonul stadionului sau pe podeaua clubului, nu se poate exprima decat prin… impartasire cu tovarasi internautici, carora le spui cu drag „prieteni“, desi nu i-ai vazut vreodata!
N-as paria ca acesta e motivul ce-a determinat staff-ul trupei Nightwish sa editeze si sa puna in vanzare un set complet al concertului de-asta vara, de la Wacken Oper Air Festival, Showtime, Storytime, Nuclear Blast, 2013. DVD, Blu-Ray, 2 CD, 2 LP – nu-i prea mult pentru fanii care si-acum regreta lipsa solistei Tarja? Nimic nu-i destul pentru iubitorii cate unei trupe, indiferent de aria in care activeaza. Eu, desi nu-s cazut in iarba dupa Nightwish, as plati imediat box-ul pomenit, fiind constient ca doar LP-ul mi-ar satisface poate „papilele auditive“ (vorba poetului… Dar sa nu-i fac reclama gratuita!). Hai sa nu fiu prea exigent: Blu-Ray-ul e garnisit cu suficienta culoare si consistenta ca sa-mi stearga regretul cheltuirii banilor pe el. Nu are insa relief pe coloana sonora, mesterul de la pupitrul de control s-o fi sufocat probabil cu praful starnit de cei peste 85.000 de spectatori. Era ultimul dintre cele 105 concerte ale unui turneu care a durat un an si jumatate si-a contabilizat peste 1.500.000 de cumparatori de bilete, in 34 de tari. Performanta nu-i unica, alte trupe au realizat scoruri sensibil mai ridicate. Totusi, Nightwish consemneaza un fapt prea putin intalnit in asemenea aventuri economice (fiindca asta e, la urma urmei, un turneu rock): solista vocala recrutata dupa despartirea de Tarja (vezi The End of a Era, 2006), suedeza Anette Olzon, a fost inlocuita cu olandeza Floor Jansen. Iar fanii/spectatorii, care cine stie ce asteptau, n-au fluierat; dimpotriva, aplauzele certifica pretuirea de care se bucura bruneta si vulcanica rockerita!
As indrazni aici o digresiune cu aer de judecata a lui Paris: de-ar fi sa detin marul cu pricina, l-as da lui Floor, fara pic de ezitare. Olandeza nu e atat de stranie ca Tarja, dar nici atat de anosta ca Anette. Are insa ceea ce destui cunoscatori apreciaza fara valva: o personalitate aspra, o „filosofie de viata“ sintetizata in expresia „Carpe Diem“, un ambitus de soprana care n-a vrut sa fie soprana, ci solista rock, o senzualitate naturala ce impune prin gabarit si nu pierde nimic prin celulita. Foarte solicitata pentru colaborari goth-symph-prog-metal, Floor isi respecta contractele cu fosta si actuala sa trupa, ReVamp, fara sa neglijeze munca la viitorul album Nightwish.
Tinem ochii pe newsletters…