Cristian Petcu nu se afla, la aceasta intalnire cu mine si colega mea de la „Romania libera“ Sidonia Bogdan, intr-o situatie prea placuta. Tocmai veniseram sa-l confruntam cu o dezvaluire din CV-ul sau care nu ii facea nici o placere. Cristian Petcu nu se multumise, precum ceilalti colegi de-ai sai din politica, cu un singur titlu de doctor. Cristian Petcu a vrut doua. Si le-a obtinut. Pe primul in 2009, in istorie, la o obscura universitate privata din Targoviste, Valahia. Pe al doilea in 2010, in teologie, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova.
Nimic special pana aici, poate omul sa-si ia cate titluri vrea, daca asta ii face placere. Numai ca specializarea in studiul ortodoxiei nu l-a impiedicat pe Cristian Petcu sa fie smecher. Bun, poate ca nici nu avea prea mult timp la dispozitie, mai ales ca in acea perioada conducea ditamai Administratia Fondului Cultural National (AFCN).
Si nici nu a fost chiar atat de smecher, la o adica, ce-a facut domnia sa face si un licean care nu are chef de referate: a preluat pasaje intregi din cartile altor autori. Desi pe vremea aia nu se vorbea public despre plagiat ca acum, Cristian Petcu a avut bunul-simt sa treaca, in prima sa teza de doctorat, sursa copierii in note de subsol. Sigur, nu a evidentiat intre ghilimele pasajele preluate, asa cum cer standardele academice, nu a reformulat ceea ce Antonie Plamadeala sau Mircea Pacurariu scrisesera deja inaintea lui. Dar, pe bune acuma, altii fura combinate.
Cum spuneam, politicianul nu s-a multumit cu un singur doctorat. Asa ca a repetat siretlicul si in a doua teza. Mai mult, pentru ca de acum si el mai muncise o data deja, nu a preluat doar fragmentele altor autori, ci a inclus si circa 35 de pagini din prima sa lucrare, cea in istorie. Omul a vrut sa fie corect cu toata lumea.
Ei, si in aceste conditii, cand o echipa de ziaristi tocmai e pe cale sa dezvaluie aceste fapte, cine nu si-ar pierde cumpatul? S-o fi intrebat secretarul de stat ce e de facut in aceasta situatie. Pai, agresivitatea e o optiune, si-o fi spus. La o adica, poate ca nici nu se observa, in ziua de azi toata lumea e agresiva. La o adica, e si asta un plan. Si am ajuns din nou la momentul intalnirii noastre.
„Asteptam o singura persoana, ca atare o sa ne tinem de cuvant“, a dictat Cristian Petcu, de la inaltimea functiei sale de bugetar al statului roman. „Nu puteam vorbi doi la telefon“, am incercat eu un raspuns destept, cu naivitatea tocmai facuta tandari.
De fapt, ce se intamplase. Colega mea l-a contactat initial telefonic pe secretarul de stat pentru a-i cere un punct de vedere pe tema doctoratelor, iar acesta i-a explicat ca prefera o discutie fata in fata. Ea a acceptat, dar nu i-a precizat ca vom fi doi reporteri prezenti la intalnire, fie si pentru faptul ca i s-a parut un amanunt irelevant. Doar nu ne invita la masa si trebuia Cristian Petcu sa stie cate portii sa pregateasca. Raspunsurile fata de dezvaluirile care-l priveau erau aceleasi fie ca erau servite unuia sau catre doi reporteri.
Totusi, Cristian Petcu s-a tinut tare pe pozitie, doar si el, ca platitor de impozite, contribuie la salariul pe care-l primeste de la Ministerul Culturii. „Eu am intrevedere cu o singura persoana, nu m-ati anuntat altfel de ieri.“
Aici, trebuie sa marturisesc, calmul meu initial s-a dus pe apa sambetei si, dintr-odata, prin cap au inceput sa imi vajaie tot felul de lozinci: „suntem intr-o institutie publica“, „dar si eu va platesc salariul“, „faptul ca ocupati vremelnic o functie nu va da nici un drept sa va comportati abuziv“. Prostii din astea, oricum. Nu am apucat sa le si rostesc, ca secretarul de stat a chemat paza. Mi-a mai iesit, din toata argumentatia mea, doar un „Glumiti, nu-i asa?“. Nu, nu glumea.
„Domnule ziarist, dumneavoastra stiti ce inseamna cuvantul galceava?“
Spuneam ca la inceput nu l-am recunoscut pe Cristian Petcu. Dar mi-am amintit. Intalnirea de la Ministerul Culturii nu era prima incinsa cu acest mare om al culturii si teologiei romane. In 2011, pe cand domnia sa era director al AFCN, am indraznit sa scriu, in „Suplimentul de cultura“, un articol despre criteriile ambigue privind modul cum se distribuie banii pentru subventionarea editurilor. Articolul chiar asa s-a numit: „Criterii ambigue si o noua galceava inaintea noii sesiuni de finantare“.
Cam tot ce scria acolo l-a deranjat pe Cristian Petcu, dar cel mai mult l-a suparat pe doctorul in istorie si teologie cuvantul „galceava“. A cerut, prin urmare, o intrevedere fata in fata, la care m-am prezentat. Pe un ton agresiv, directorul de atunci al Administratiei Fondului Cultural National a inceput sa ma intrebe daca stiu ce inseamna cuvantul „galceava“. Am baiguit ceva acolo, cum ca scandal, cearta, neintelegere. Cristian Petcu nu a fost multumit de raspuns, imi tot explica faptul ca nu se prinde despre ce galceava e vorba la institutia pe care o conduce. Enervat, i-am comunicat ca, la urma urmei, nu eu am dat titlul, ci redactorul-sef. Dar asta nu l-a linistit absolut deloc. A pus mana pe telefon si l-a sunat pe George Onofrei. „Domnule ziarist, dumneavoastra stiti ce inseamna cuvantul «galceava»? Unde ati vazut galceava la AFCN?“, l-a confruntat si pe George. Si, vorba cliseului, da-i si lupta, ca de fapt totul e roz la AFCN, banii sunt mai multi decat in trecut, desi e criza economica, criteriile sunt numai potrivite si oricum e vina editorilor ca nu sunt si mai potrivite, ca doar ei le-au stabilit.
Revenim in zilele noastre. Demnitarul nu glumea. „Eu vreau sa vorbesc doar cu domnisoara“, a tinut-o pe-a lui. „Ca ce chestie?“, am inceput eu sa ma enervez intr-un soi de dialect moldovenesco-bucurestean. „Nu inteleg de ce ma dati afara, ca ce chestie?“, o tot tineam si eu. „Stimate domn“, si-a aratat Cristian Petcu clasa in fata mea, „Stimate domn, asa“.
Lamentarile mele ca nu are nici o relevanta pentru discutie daca e prezent unul sau sunt doi jurnalisti, ca noi vrem un raspuns de la dumnealui despre controversa cu doctoratele nu au avut nici o valoare. Discutia cu Cristian Petcu, doctor in istorie si teolog, secretar de stat in Ministerul Culturii, s-a incheiat cu un sec: „Paza, ia-l pe dumnealui“.