Chiar: asa e? Ce inseamna pentru cetateanul de rand sa traiasca azi in Romania? Ce inseamna statul pentru el si ce ii ofera – ii ofera, fiindca asta trebuie sa faca o structura statala pentru cetatenii ce au acceptat sa traiasca in cadrul lui? Nu mare lucru, daca stam sa ne gandim. Fiindca pana la urma statul (de drept) e o constructie ideologica, ce capata sens si substanta prin oamenii ce il alcatuiesc, il conduc, il administreaza si il sustin. Iar din punctul asta de vedere Romania sta foarte-foarte prost. Aproape ca nu exista. Se topeste incetul cu incetul, ca zapada de mai an. Fiindca, tot incetul cu incetul, dar mai repede decat ne-am dori-o, dispare ceea ce face ca un stat sa aiba existenta reala si nu doar administrativa, pe hartie.
E de-ajuns sa citim Constitutia Romaniei, actul intemeietor al actualului stat, ca sa ne dam seama ca tara de acolo nu seamana deloc cu realitatea de pe pamanturile despre care se zice ca ar forma Romania.
„Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari“, scrie in articolul 16, paragraful 1 al actului fundamental. Crede cineva asa ceva? A fost vreodata asa? In realitate exista o clasa aflata la putere, care e privilegiata neoficial – si, adesea, si oficial –, cu senatori, deputati, ministri si altii asemenea, iar oamenii aceia n-or sa fie niciodata tratati la fel ca lumea de rand. Dreptul lor de a fi altfel e legiferat pe deasupra constitutiei, adica „pe sest“, si e folosit ori de cate ori e nevoie.
Mai jos, in paragraful 3, se spune ca statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru obtinerea functiilor publice, civile si militare. Si asa e: statul roman, adica aceasta fictiune, garanteaza pe hartie (altfel nici nu poate) egalitatea de sanse. In realitate desigur ca nu exista asa ceva. In scurt timp nu va mai exista functie publica, civila ori altfel, care sa poata fi ocupata fara pile sau in care concursurile sa nu aiba castigatorul cunoscut dinainte, cu tot cu gradul lui de rudenie sau de prietenie cu cel care il sustine.
Mai incolo: articolul 32, despre dreptul la invatatura, paragraful 4: „Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii“. Ei, nu zau? Cand a fost vreodata invatamantul gratuit? Oare toate taxele, fondurile clasei si scolii, manualele si culegerile care se aduna in ghiozdanul de zece kilograme al elevilor, toate astea sunt gratuite? Nici macar in vremea comunismului!
Cateodata autorii constitutiei dau dovada si de un umor la care nu m-as fi asteptat in cazul unor juristi. Cica (articolul 47, paragraful 1) statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa le asigure cetatenilor un nivel de trai decent. Decent, adica, presupun, sa nu umble in fundul gol pe strada – e singurul sens in care legea fundamentala e respectata. Iar umorul consta in faptul ca milioane de romani au fost nevoiti sa plece in strainatate, sa munceasca acolo si sa trimita bani in tara, ca sa ii ajute pe cei ramasi aici sa aiba „un nivel de trai decent“. Probabil ca asta si voiau sa spuna autorii constitutiei: ca o sa-i impingem pe romani sa emigreze, ca sa poata trai decent si sa mai dea decenta si la altii. Caci altfel, fara banii trimisi din strainatate, nu stiu cum ar mai rezista economic populatia plina de drepturi din Romania.
O alta mostra de umor: „Deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului“ (art. 69, p. 1). In realitate stim cu totii ca lucrurile stau invers, iar aroganta alesilor neamului nu e decat o ilustrare a statutului lor superior, de boieri cu milioane de clacasi.
Mai sunt, probabil, si alte mostre de umor mai subtil, pe care nu le pricepem intotdeauna, dar in esenta constitutia da senzatia unui basm frumos, despre o tara de hartie, care nu are multe legaturi cu tara concreta, reala, la care se refera. E drept, acum o multime de parlamentari, egalii nostri, ai cetatenilor de rand, lucreaza sa schimbe constitutia, dar am indoielile mele. N-ar fi mai bine daca oamenii astia ar schimba tara si ne-ar lasa in pace aici? Poate ca fara ei ne-am organiza mai bine. Si am simti ca traim si noi intr-un stat autentic, nu intr-o feuda cu boieri si prostime.