Oda lui Jack si Jill (cei doi n-au vrut sa-si dezvaluie identitatea, asa c-a trebuit sa-i botez), un cuplu de californieni care-a gasit monezi rare in valoare de 10 milioane de dolari ingropate in curtea din spate a proprietatii lor din Tiburon. „Parc-am fi gasit un cartof fierbinte“, a zis Jack (sau Jill). „Din 1981, oamenii vin la noi cu una sau doua monezi pe care le-au gasit si care valoreaza cateva mii de dolari, dar acum e prima data cand avem pe cineva care-a pus mana pe un asemenea depozit de monezi ingropate… E o sansa de unu la un milion, chiar mai improbabila decat castigatul la loto“, a declarat expertul Don Kagan. 1.427 de monezi de aur, datand din secolul al XIX-lea, stateau ingropate in cinci vase de metal, asteptand sa fie gasite. „Am vazut o cutie veche de metal iesind din pamant pe un drum pe care ne plimbaseram aproape zi de zi multi ani la rand. (…) N-am crezut niciodata ca o sa gasesc ceva de genul asta. Totusi, intr-un fel foarte ciudat, mi se pare ca m-am pregatit toata viata pentru asta“, a spus Jill (sau Jack). Monezile vor fi vandute, iar o parte din bani se va duce catre vecinii saraci ai cuplului, catre „incurajarea artelor si alte cauze trecute cu vederea“. Oda lui Tyler Schaefer, un baietel de 10 ani care-a gasit 10.000 de dolari in sertarul unei camere de hotel. Tatal lui Tyler, Cody Schaefer, sofer de camion si mecanic din Rapid City, se intalnea in fiecare an cu sotia lui in Kansas City ca sa-i ia pe cei trei copii ai lor in vacanta de vara. Tyler era cercetas si-i placea sa caute indicii si comori, asa ca, imediat dupa ce si-au luat in primire camera, pustiul a inceput sa cotrobaie prin sertare si a strigat victorios „Am gasit bani!“. Tatal si fiul au predat comoara agentilor de politie de la hotel. Oda rabinului Noah Muroff din New Haven, Connecticut, care a gasit o punga plina cu bancnote in valoare de 98.000 de dolari intr-un birou cumparat de pe Craigslist (un fel de okazii.ro). Evident, pentru ca era rabin si pentru ca a vrut sa le dea copiilor sai o lectie despre cinste si bunatate, Noah a returnat banii proprietarei biroului, care stia ca ii pusese undeva prin casa, dar nu mai tinea minte unde.