O selectie de George Onofrei
Acelasi Florin Lazarescu realiza un interviu cu scriitorul Sorin Stoica, care nu mai este astazi cu noi. Sorin Stoica a sustinut in „Suplimentul de cultura“ o extraordinara rubrica sportiva pana aproape de finalul vietii sale, „Liberul arbitru“.
Florin Lazarescu: Crezi ca e mai greu sa inventezi povesti sau sa fii atent la lumea din jur si sa descrii ceea ce vezi?
Sorin Stoica: Mie mi-e mult mai comod sa fiu atent la cei din jur si sa descriu. Sa-i parazitez pe cei din jurul meu. In plus, pot spune ca sunt inconjurat de un soi de „harem“ narativ, pentru ca exista foarte multi indivizi care abia asteapta sa-mi povesteasca ceva. Sau, cand aud ceva, isi spun: „Gata, asta o sa i-o povestesc lui Sorin ca sa-i dea o utilizare cumsecade“. Unchiul meu, Nae Stabiliment, de pilda, e un membru de baza al haremului. Dupa fiecare intalnire cu el, care se poate intinde pana la cinci-sase ore, am material pentru a scrie doua-trei proze. El e un scriitor mai bun decat mine, care inca de cand traieste un fapt, se gandeste cum va povesti acel fapt la care tocmai ia parte. Partea teoretica a textelor mele e in ultimul timp acoperita de pompierul Muzeului Taranului Roman, unde lucrez acum. Pompierul intra aproape zilnic in biroul nostru ca sa ne comunice ultimele sale teorii, revelatii. E un filosof care nu are probleme minore de tip pantaloni rupti in fund si altele, ci e bantuit exclusiv de dileme existentiale fundamentale. De pilda, cheia de bolta a gandirii sale o reprezinta distinctia comunitar-societal, in jurul careia graviteaza, se organizeaza restul nimicarnitelor vietii. Omul chiar citeste, cu toate ca are unele manifestari cel putin bizare. La inceput nu-l luam in serios, acum am inteles ca, asa cum se zice, trebuie luat in tragic. Exista foarte putina fictiune in ce am scris, de vina fiind poate si formatia jurnalistica si antropologica, formatie care iti impune un anumit respect fata de fapte. Si din motivul ca e mai lejer sa exploatezi oameni cu har de povestitori decat sa inventezi tu. Si apropo de acea umilinta, nu e nimic de inventat. Cei care creeaza lumi fabuloase, fantastice mi se pare ca au o problema, ca nu au organ pentru a vedea ce se petrece in preajma lor.
F.L.: La ce premiu literar din Romania visezi?
S.S.: N-am luat niciodata un premiu literar, nici macar orasenesc, judetean. Ma rog, presupun ca trebuia sa si particip. Nu mi se pare vreo sfaraiala un premiu literar. Mai ales daca e doar o diploma la mijloc. Citeam ca Nicolae Manolescu a luat un miliard de lei, parca, si declara ca in felul acesta s-a mai carpit. Pai, io daca luam un sfert din banii aia, eram cineva.
F.L.: Ce uneste si ce desparte literatura de jurnalism?
S.S.: Si in jurnalism, si in proza faci o documentare prealabila redactarii textului. Chiar daca, in cazul literaturii, documentarea se confunda cu propria viata. Traind, afli, pentru ca n-ai incotro, tot soiul de chestii care apoi se organizeaza, se asaza si le poti povesti. Esti un specialist al propriei vieti. Ce desparte cele doua profesii e responsabilitatea pe care trebuie s-o ai ca jurnalist pentru efectele imediate ale textelor tale. De fapt, orice text creeaza efecte palpabile, modifica ceva intr-o comunitate, intr-o persoana. Cuvintele fac lucruri. Ca dovada, dupa prima carte, vecinii mei au vrut sa ma dea in judecata. Efect mai al dracului ca asta nu exista.
F.L.: Dar acum, dupa ce ai publicat O limba comuna, ai vreun semn in acest sens?
S.S.: Nu. Sunt sigur ca personajele s-au maturizat. Si ca inteleg sensul tabloului lui Magritte care spune ca, oricum am lua-o, o pipa desenata nu e totusi o pipa.
F.L.: Buletinele de stiri de ultima ora arata imagini cu inundatiile din tara. Am remarcat in declaratiile victimelor replici de genul: „N-am ramas decat cu televizorul“, „Am scos televizorul si au navalit apele“. Am vazut recent si o reclama pe aceasta idee. O intrebare pentru antropologul Sorin Stoica: ce mecanism il determina pe om ca, in caz de potop, primul lucru pe care vrea sa il scape sa fie televizorul?
S.S.: N-am auzit declaratiile respective. Oricum, daca sunt reale, e destul de deprimant. Am realizat recent un studiu cu studentii de la Jurnalism si e groaznic sa descoperi ca, in casele unde fiecare membru al familiei are un televizor in camera, oamenii aceia nu mai vorbesc aproape deloc.
F.L.: Ce sansa acorzi literaturii in fata concurentei cu mass media?
S.S.: Literatura n-ar trebui sa concureze cu TV-ul, pentru ca mizele sunt diferite. Apoi, calitatea unui individ depinde de calitatea dusmanilor sai. TV-ul nu-si propune sa descrie realitatea, ci creeaza un univers paralel autist si inautentic. Asa ca literatura nu trebuie sa concureze televiziunea. Sa faca ce stie, sa faca pentru ca sunt teritorii unde literatura e suverana, iar televiziunea nu are acces. Literatura are un viitor foarte interesant.
Din „Liberul arbitru“: Care-i smenul?
Semeghin e, inainte de orice, un suflet sensibil. Un mare orgolios. Si nici n-ai cum sa fii altfel cand te desfasori intr-o echipa de talente mici si mijlocii, iar un inspirat din tribuna te complimenteaza strigand: „Andone, baga-l pe Seme ca si beat e mai fotbalist decat juma’ din echipa asta de impiedicati!“. Cand te-ai specializat in centrarea prin spatele portii si vezi ca totusi lumea uituca tine la tine, e explicabil si orgoliul. Si sensibilitatea smiorcaita.
Scuipat la Dinamo II, Semeghin a pus mana acolo pe tricoul cu numarul 10, tricou de vedeta pentru care performantele bahice sunt ceva mai demne de mentionat decat prestatiile de fotbalist. Un campion etilic pe care-l unge la ficati faptul ca numele sau rimeaza cu „spaima sticlelor de vin“. El nu s-a dus la Dinamo II sa se caiasca, sa-si regaseasca sinele plecat cu sorcova, ci a descalecat precum un campion izgonit pe nedrept de niscai uzurpatori care nu tin la bautura. (…) Incercam sa discut despre muzica cu un individ destul de putin inteligent, care facea apologia 3 Sud-Est-ului. „Ai vazut ce masina si-au luat?“, zicea. „Bun, dar tie-ti place cum canta Duta ala pe care nu-l mai iau in armata?“ „Nu mai conteaza in ziua de azi“, argumenta congenitalul, cu o logica frizand prostia absoluta. „Azi conteaza sa ai bani pa tine!“ Si, desi insistam, baaaa, dar iti place cum canta?, el deja ma taxa de imbecil care nu intelege, precum Semeghin, care-i smenul in ziua de azi.