Finalizat in 1978, la un an dupa moartea lui Nabokov, cu premiera la Cannes in acel an, filmul a fost lansat pe DVD in 2011, intr-o versiune restaurata, iar din 2012 a intrat in cinematografele din unele tari occidentale. Inainte, aceasta pasare rara era distribuita numai cu colectiile Fassbinder, costisitoare, greu accesibile.
Personajele stralucesc
Romanul Disperare il are ca personaj central pe Hermann, un emigrant rus stabilit la Berlin impreuna cu sotia sa, Lidia. Conduce o fabrica de ciocolata. Si afacerile, si casnicia au cam prins gust amar. Fabrica e pe punctul de a da faliment, iar frumoasa sotie ii este infidela. Hermann intalneste, intr-o calatorie de afaceri la Praga, un vagabond care i se pare ca-i seamana leit, Felix. Pune la cale un plan teribil, cu scopul de a castiga o noua identitate si a scapa de toate grijile.
In filmul lui Fassbinder este aceeasi Disperare, dar spusa cu alte mijloace. Personajele stralucesc, niciodata imaginatia cititorului nu s-a simtit mai flatata. Hermann, interpretat de Dirk Bogarde, e ca rupt din pagini si e viu, isi traieste viata pe ecran, este nebunul versatil, macinat, dominator, sclipitor el insusi, orb cu ceilalti. Lidia (Andréa Ferréol), minunata – senzuala, vesela, adorabila, diafana, gasculita perfecta a lui Hermann. Sau pasaruica de rasa a lui Ardalion, varul pe care ea il iubeste? Ardalion (Volker Spengler), pictorul leu. Si, desigur, Felix (Klaus Löwitsch).
Labirintul de sticla
Povestea de pe ecran se bucura de niste imagini memorabile, este tesuta intr-un labirint de geamuri si oglinzi absolut fermecator, insinuant, iar textul este reconstruit ca sa slujeasca filmul (adaptare de Tom Stoppard). Monologurile lui Hermann sunt mutate in discutiile cu diferitii lui interlocutori. Sigur, filmul nu e text. Daca te astepti sa vezi, pas cu pas, cartea, cu randuri favorite – „semnat: Vrabie“, „Literatura e Dragoste“, cosmaruri cu caini albi –, cu jocuri de cuvinte de neuitat si umorul nebun al lui Nabokov din si dintre randuri, atunci, ei bine, nu le vei primi pe toate. Vei primi insa aceeasi lume, aceeasi poveste, transpusa in acest limbaj artistic diferit.
Disperarealui Fassbinder vine cu daruri. Ii vei vedea pe Hermann, Lidia, Ardalion si Felix in carne si oase, la ei acasa, si vei vedea in mintea lui Hermann, cel care „nu va primi niciodata bilet de voie din iad“ (Nabokov). Este filmul care te face sa-ti iei adio de la teoriile absurde cu filmul mereu mai slab decat cartea. Filmul este pur si simplu altceva.
Fundalul istoric
Romanul Disperare a fost scris in 1932, la Berlin. Filmul se deruleaza pe un fundal accentuat al ascensiunii nazismului din anii ’30, dar care pare ca de jucarie, o caricatura stridenta, insa fara mare importanta. Alegerea lui Fassbinder se explica. Nabokov a tradus cartea in limba engleza in 1936, cum spune in Cuvantul inainte de la editia in limba engleza, tot in Berlin, „unde alta monstruozitate incepuse sa se reverse din megafoane“.
Aceasta monstruozitate slujeste bine si ca suport pentru personalitatea stranie a lui Hermann, deloc interesat de aceste chestiuni din jurul lui, dar si daca ne gandim la ceea ce insusi Nabokov spunea despre Disperare, carte care „asemenea celorlalte carti ale mele, nu are nici un comentariu social de facut, nici un mesaj de adus in dinti“. Nabokov ironiza un „cronicar comunist (J.P. Sartre), care a dedicat in 1939 un articol remarcabil de prost traducerii in limba franceza a Disperarii“, Sartre scriind ca „atat autorul, cat si personajul principal sunt victime ale razboiului si emigratiei“.
Primul Fassbinder in engleza
Disperareeste primul dintre cele trei filme realizate de Fassbinder in engleza si primul facut dupa un scenariu scris de altcineva in afara de el: Tom Stoppard. Pentru rolurile principale i-a ales pe Dirk Bogarde si Andréa Ferréol, staruri cu renume international. A fost cel mai scump proiect al lui Fassbinder – sase milioane de marci.
Desi filmul a avut o primire dezamagitoare la Cannes, in primavara lui 1978, Fassbinder il considera printre cele mai bune ale sale. A luat trei premii nationale in Germania, in 1978, pentru regie, cinematografie si decor.
Cat despre Dirk Bogarde, rolul lui Hermann avea sa fie considerat una dintre cele mai convingatoare interpretari din cariera lui. Fassbinder a transformat protagonistul din romanul lui Nabokov, dintr-un om siret si probabil nebun, detestabil, intr-un personaj cu probleme existentiale, innebunit mai cu seama de forte din exteriorul lui.