– Fragment –
A ajuns in fata Casei Presei la unsprezece si putin, trezindu-se ca nu stie in ce parte a imensei cladiri lucreaza Gratiela. Timp de sase luni, chiar inainte sa se angajeze in primarie, a lucrat aici la revista Joi, un saptamanal de cultura cu o abordare satirica, cel putin in intentie, si care a avut un oarecare succes timp de cativa ani. Atunci inca erau destule publicatii care isi aveau redactia in Casa Presei. Ruina care incepuse sa o macine lucra si ea, dar pe culoarele cele mai indepartate, in aripa din spate. Odata, mergand impreuna cu un coleg sa viziteze in amanunt locul in care comunistii inghesuisera cultura inainte de ’89, a asistat la o lupta intre doi caini vagabonzi la etajul trei al cladirii, iar altadata, inspaimantat, a avut senzatia ca vede doi copii coborand pe scari, copii pe care apoi, alergand in urma lor, nu i-a mai zarit.
„Asteapta-ma la Gregory’s. In dreapta“, a venit mesajul ei si, cu o tigara aprinsa, gandindu-se nostalgic si amuzat la anul acela de presa intensiva – a continuat sa scrie in diferite publicatii, doar ca din postura de colaborator –, la cat de ingrijorat era ca presa, stilul textelor de ziar ii vor deforma scrisul si ii vor afecta romanul, ma rog, romanele pe care urma sa le scrie. Gratiela a iesit impreuna cu alte colege dintr-un gang care, cu doar cateva secunde inaintea aparitiei lor, s-a luminat cu totul. Un barbat cu mustata, in jur de cincizeci de ani, s-a inclinat respectuos in fata lor. Gratiela s-a urcat in masina si, cand a ajuns in dreptul sau, langa coloanele sub care era Gregory’s, a oprit.
— Hei, strainule! Sper sa nu-mi faci rau.
— Ce doresti, pustoaico? a intrebat Sebastian. Ai face bine sa-ti vezi de drum. Ah, ce pacat ca nu am palarie, ar fi fost tare sa-ti spun asta de sub borurile unei palarii negre, nu foarte mari, ca sa nu par ridicol, ci doar ironic, proiectat pe fundalul unor guri de canal din care iese abur. In spate, pe fundal, un bulevard laptos, cu nori luminosi.
— Lasa gargara si treci in masina.
In masina s-au pupat pana cand Gratiela, dupa un „mmm“ incruntat si dupa ce si-a dus mana la buze, i-a spus ca ii jupoaie pielea cu inceputul acela de barba tepoasa.
In saptamanile care au urmat, Gratiela il anunta inca din cursul zilei sa vina s-o ia, iar el ajungea la Casa Presei cu mult inainte de a se termina emisiunea, plimbandu-se pe holurile intunecate de la parter, prin curtile interioare, mereu atent la cainii vagabonzi si la niste siluete fantomatice care ieseau cand si cand din nivelele de la subsol, probabil lucratori in tipografiile si depozitele de acolo. Odata a ajuns la Casa Presei chiar inainte ca Gratiela sa vina la emisiune. A vazut-o cum a parcat masina, cand a coborat si, cu telefonul la ureche, vorbind, a disparut pe una dintre intrarile intunecate unde se aprindea lumina imediat in urma sa si, apoi, foarte probabil, urca pana la etajul trei cu unul dintre lifturile argintii, cu usi atat de mari.
Se plimba pe culoare si si-o imagina acolo, la masa mare si alba din studio (o oaza de lumina in intunericul abandonat al constructiei), cu parul aranjat perfect, dand din cap cand vorbea invitatul, gest prin care il tinea la curent in fiecare clipa cu faptul ca intelege ce spune, alta data intonand sarcastica un protest onomatopeic sau zambind aiurea ironica si dezarmata, atat de harnica totusi in a insirui fara odihna despre una si alta, despre Una si Alta in genere, acesti Yin si Yang ai tembelilor. S-a nascut in el un sentiment de mila si de respect, iar in acest timp cladirea cea mare, cu cei trei portarei postati la intrarea de la sediul Bursei de Valori Bucuresti, care se vedeau in interiorul gheretelor luminate ca niste filamente intr-un bec, pareau ca se ineaca in lumina, se transforma intr-un personaj aproape fantastic care-si invia fantomele odata cu lasarea serii. Dar mai sunt cateva secvente din emisiune, asta in timp ce Sebastian trece dintr-un birou in altul, pe aripa de vest, la etajul trei, lasat cu totul in paragina: Gratiela e supusa la umilinte si la un soi de viol, ciuguleste ca o gaina din dictionarul lor idiot, cuvant cu cuvant, citeste de pe laptopul deschis in fata, prezinta imagini edificatoare, ca si cum, vezi Doamne, mapamondul, timpul, istoria ar astepta intr-un picior un semn de la ea ca sa faca urmatorul pas – ce prostie gretoasa, ce imbacseala, ce murdarie! Oare taica-su nu simte o strangere de inima vazandu-si fata printre cretinii astia cu ceafa groasa si gusa, imbracata frumos doar pentru ca limbile lor baloase si respiratiile unor mese scumpe sa devina din nou pofticioase? (Ah, as vrea sa-i tin mana lipita de sex in timp ce pronunta „balanta de plati“, „deficit de cont curent“, „taxa de cogenerare“ etc.) Sebastian trece mai departe pe culoarele abandonate, din birou in birou: mese masive, geamuri sparte, carpete tocite, fisete cu usile deschise, leganandu-se atat de la intamplare. Si-o imagina pe Gratiela fetita care a fost odata, in clasele primare (uratica, nu-i vorba, cu urechile parca si mai mari): isi face temele intr-o camera mica, numai buna pentru spatele ei mic, pentru bratele ei mici, in timp ce la usa camerei pazeste tatal iubitor, intors cu adevaruri consacrate din lumea oamenilor mari: casca gura, ti le voi regurgita, mananca aceste adevaruri, ca altfel nu cresti, altfel mori, iar noi suntem niste fiinte pentru care, draga mea, moartea e cah! Prin Sebastian curgea mila, duiosia – o privire de catel abandonat i se amestecase in sange, ce sa mai!
CARTEA
Sebastian este burlac, functionar la primarie, scriitor aspirant si potential infractor. Gratiela e mama, sotie inselata, prezentatoare TV si incearca o afacere in agricultura eco. Vietile celor doi se intersecteaza de mai multe ori, in cele mai neasteptate moduri, dar intre ei nu pare sa se infiripe o relatie cu adevarat serioasa. El este prins intre problemele cu legea, un tata singur si morocanos, un catel bolnav pe care nici macar nu si l-a dorit si pornirea aproape compulsiva de a analiza orice detaliu din viata lui, ajungand deseori la concluzii absurde. Ea isi imparte cu greu timpul intre cariera si fiica, incercand in acelasi timp sa uite o casnicie in ruine, ceea ce se va dovedi foarte dificil. Povestile lor, impreuna cu cele ale parintilor, ale prietenilor si ale colegilor se reunesc in Sebastian, ceilalti si-un caine, o carte despre temerile personale care trebuie sa fie depasite, despre aspiratii si nereusite, despre dragostea neimplinita si viata reala ce nu se potriveste niciodata cu fanteziile tineretii.
AUTORUL
Mihai Radu are 36 de ani si a absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii „Al.I. Cuza“ din Iasi. Este jurnalist la saptamanalul „Catavencii“. In anul 2013 a publicat, impreuna cu Simona Tache, cartea Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut.