O selectie de George Onofrei
„Suplimentul de cultura“, in numarul 28, gazduieste o dezbatere consistenta pe tema formatorilor de opinie: cine sunt acestia, cum ii alege publicul. Dominatia televiziunii incepuse sa fie una consistenta, iar vedetele „din print“ isi cresteau influenta prin intermediul aparitiilor „pe sticla“. Cateva cuvinte din argument: „Care sunt cele mai vizibile figuri cu o influenta importanta asupra publicului ascultator/ telespectator/ cititor? Se aplica in acest caz dictonul: «Spune-mi cu ce analist te-nsotesti ca sa-ti spun cine esti?»“.
Cornel Nistorescu:„Formatorii de opinie din Romania au o slabiciune. Ei sunt mai importanti decat opiniile pe care le dezbat sau le genereaza. Idealul lor este doar succesul lor. In ce-i priveste pe ceilalti, acestia trebuie doar sa-i admire si sa inghita in sec. Sa sufere ca n-au avut noroc si n-au ajuns si ei formatori de opinie. Pentru a depista mai usor un formator de opinie dambovitean este suficient sa introduceti si un reper lingvistic. Formatorul roman de opinie, ca si politicianul langa care a crescut si cu care seamana leit in toate slabiciunile, foloseste foarte des sintagma «interesul national». Formatorul de opinie din Bucuresti e un mare amator de interes national. E un vajnic aparator al acestuia. Si, pentru a-l tine viu, merge la receptii, la chiolhanuri, mai trage un avantaj sau pleaca intr-o delegatie de prestigiu. Formatorul de opinie dambovitean e si narcisist, si obraznic, si patetic, si viclean. E chiar un personaj suficient siesi, care are la activ o multime de slabiciuni, dar care n-a reusit sa lupte pana la capat pentru nici o cauza majora“.
Costi Rogozanu:„«Formatorii de opinie» de la noi cunosc aproape o singura cale: cea de succes impusa de Cristian Tudor Popescu sau Ion Cristoiu. Este o cale a dominarii interlocutorului prin suspiciune superioara si coplesire numerica (ma refer la numarul imens de aparitii). Avem si in cultura astfel de modele dominatoare, cei care cred ca fac cultura sau carti cu «C». Vorbesc aici in calitate de simplu consumator: am nevoie de putina modestie din partea acelora pe care ii cumpar sub diverse forme, printate sau televizate, de oameni care sa stie sa ofere un comentariu, nu sa incerce sa il impuna. Deocamdata suntem in stadiul in care in discursul comentatorilor apare mai repede o samanta de paranoia, decat de profesionalism. Paranoia vine din mai multe «surse». Nu voi apela la celebrul mecanism hermeneutic: cum ca multi dintre noi ar fi mici clone ceausiste sau ceva asemanator, desi ar da rezultate. Am alte explicatii.
O «sursa» importanta pentru paranoia formatorilor de opinie pare a fi o inversare a raportului firesc jurnalistic, cultural etc.: in mod natural, comentariul vine dupa informatie. La noi, comentariul preceda informatia. Sau, mai rau, comentariul e un substitut al informatiei. Asta vine, pe de o parte, din lipsa de profesionalism de a reda cu mare acuratete informatia. De cealalta parte, din lipsa de curaj in difuzarea acesteia: le e mult mai greu sa difuzeze informatia si atunci o sugereaza, o insinueaza in comentariu“.
Ovidiu Simonca:„In loc sa fie un spatiu al infruntarilor si al confruntarilor, al pluralitatii vocilor, televiziunile cultiva vedeta in detrimentul ideii. Nu cred intr-un formator de opinie care sa ne dea, pe nemestecate, «vorbe de duh», la care noi sa cadem hipnotizati. Cred intr-un spatiu al diversitatii critice. Formatorii de opinie ar trebui sa puna in evidenta alti oameni. La noi, situatia e stramba: cei care au ceva de spus sunt apasati cu piciorul in gropile comune ale anonimatului, iar cei care razbat pana la noi sunt egocentrici. Mai bine ne lipsim de formatori de opinie. Mai bine sa cautam cativa buni moderatori, cativa buni intervievatori, care sa aiba curiozitatea sa promoveze perifericul, marginalitatea, lucrul bine facut, dar nestiut.
Sunt convins ca daca ar disparea asa-zisii formatori de opinie si am avea doar jurnalisti de investigatie si interviu, s-ar insenina si insanatosi viata noastra publica. Avem atatia oameni minunati, dar tinuti in umbra indiferentei, pe care actualii formatori de opinie nu se straduiesc sa-i promoveze. E impotriva oricaror reguli de jurnalistica sa iti lasi la garderoba curiozitatea si placerea de a conversa, pentru a emite, cu emfaza, judecati livrate publicului drept mari adevaruri“.
Dan Lungu: „Un gest foarte frumos al Frantei“
Revista noastra a solicitat catorva dintre scriitorii romani propusi in programul „Les Belles Étrangères“ sa explice cititorilor cum se raporteaza la acest proiect si care le sunt asteptarile. Intre acestia, Dan Lungu: „Inca nu-mi pot da seama daca va insemna ceva sau nu pentru cariera mea de scriitor… E greu de spus. Cert este ca participarea la acest program nu ma face nici mai bun, nici mai slab decat sunt actualmente ca scriitor. Poate doar ceva mai cunoscut. Ceea ce nu-i putin, dar nu e nici esential. Pe de alta parte, as fi fariseu sa nu recunosc ca ma bucura participarea la «Les Belles Étrangères». E o buna ocazie de intalni publicul francez, de a ma vedea cu cei cativa prieteni de la Paris si, de ce nu, de a-i cunoaste (mai bine) pe ceilalti scriitori romani care fac parte din «echipa». Oricat de neverosimil ar parea, eu nu l-am intalnit niciodata pe Stefan Agopian, pe care il admir. Fiind mereu foarte ocupat cu treburile universitare, am prea putin timp sa ies in lume. Acum am o buna ocazie de a schimba cateva cuvinte cu el. Daca trebuie sa merg pana la Paris pentru asta, cu atat mai bine“.
Galerie foto
