Pe la un unspe noaptea. Intr-un capat, baba singurica, in celalalt, eu singur. Amandoi singuri. Asteptam ultimul tramvai. Dinspre dealul Copoului batea vantul.
Si, cum se intampla des in asemenea situatii, ce sa facem? Ne-am apropiat, am inceput sa stam de vorba. Despre una, despre alta. De la un jucator african de fotbal care murise pe teren fix la noi in tara pana la cum functioneaza semafoarele din intersectie, batrana – tin minte precis, pentru ca am transformat-o in personaj secundar in Amortire – avea o curiozitate tinereasca despre orice.
Nu stiu cum a venit vorba de maica-sa. „Mai traieste?“, am scapat eu o intrebare neghioaba. „Cum sa nu? Are 86 de ani. Sta in Ungheni, pe malul Prutului, cu frate-miu Lica… A lucrat la Banca Agricola. Frate-miu, nu mama… N-am mai vazut-o de vreo zece ani… E-o baba nebuna. Sa vezi ce-a patit vara asta, ca mi-a spus frate-miu Lica… S-a apucat de curatenie pe marginea santului. A cules laolalta cu frunzele si gunoaiele niste spreiuri goale. Si le-a pus pe foc. Cand au prins a bubui spreiurile, mama era la poarta. S-a aruncat pe burta si a mers de-a busilea pana in casa… A crezut ca au inceput sa ne bombardeze rusii. Mergea taras prin curte, sa n-o vada cu binoclul rusii de peste Prut. Baba nebuna, ce mai?!“…
Ei bine, de cand cu conflictul din Crimeea, imi tot vine in cap povestea babei de pe malul Prutului si parca nu mi se mai pare asa nebuna. Avea in genele ei o frica sanatoasa de rusi, asa cum ma tem ca rusii au in gene sa iasa uneori din stepa si, sa zicem, devin mai curiosi din fire sa vada cum e dincolo de hotarele lor. Veti fi crezand domniile voastre, care ati trait la oras ori mai la distanta de granita cu ei, ca e o frica nejustificata. Eu unul insa o pricep.
Am copilarit intr-o zona de prima linie a fostului front de rasarit, in care inca se mai vad concret urmele a trei transee din Al Doilea Razboi Mondial numai in gradina la mine. Acasa, cand scurmau gainile pe aratura proaspata dupa rame, gaseam in urma lor gloante sau obuze neexplodate, ramase de-atunci. Mi-am luat medalie de „Pionier de frunte“, basca „Roza vanturilor“, carand dintr-o garla, la fier vechi, un afet de tun. Bunicul mi-a povestit cum au venit rusii: au intrat in curte, au prins capra si „au fiert-o intr-un cazan, cu tot cu talanga“. Sec, dar graitor. Dupa strabunicul, un soldat rus a aruncat cu o grenada, in timp ce o cauta pe fiica-sa, Catinca. Pe scurt, am auzit o groaza de povesti de la toti batranii satului care au trecut prin razboi si din toate razbatea o mare teama fata de rusi. Mi-a intrat si mie in oase. Or fi fost doar povesti, dar traind astazi intr-un oras in care, daca ciulesti bine urechile, aproape ca poti auzi senilele tancurilor Armatei a paispea din Transnistria, parca gandesti altfel.
Acum, asa cat ma pricep eu la oameni, fie si vazuti doar in poze, nu remarc diferente semnificative intre Stalin si Putin. Poate doar ca Putin arata un pic mai infricosator. In rest, simt la el aceeasi tentatie de-a trage noi granite cu markerul si, daca ai ghinionul sa fie un marker cu varful mai bont, daca te-a prins dunga de pe harta dedesubt, ala esti, acolo ramai. Ori esti trimis sa cultivi papusoi in Siberia.
Evident, n-am nimic cu rusii obisnuiti, civilizati, dar tot cred ca numarul rusilor cu iPhone e sensibil mai mic decat numarul rusilor care-s in stare sa faca rost de haleala cu Kalasnikov-ul. Ori fie numai si cu parul. Si, oricum, n-as vedea nici o contradictie sa aiba, in acelasi timp, iPhone si par. N-as zice ca iPhone-ul a eliminat parul.
Ca NATO, ca UE ne apara… stiu. Blabla! Hartii, acorduri politice. Daca taie rusii doua saptamani gazul occidentalilor si se-mpiedica vreo secunda careva de Romania, discutiile de pace pot oricand sa ajunga la intrebari de genul: „Romania?! Kakaia Romania?!“. Mai degraba marele nostru noroc poate fi ca au chinezii de vandut lumii niste undite, palete de tenis, creioane cu radiera si alea-alea. Si nu le arde inca sa se alature rusilor.
Acum, nu ma luati in serios, poate exagerez – adica sigur exagerez si imi cer scuze pentru asta –, dar, pana una alta, de cand cu conflictul din Crimeea, sincer sa fiu, eu is ca baba aia nebuna de pe malul Prutului. Si daca imi pocneste o teava la baie in miez de noapte, sar repede din pat, iar primul meu gand e ca au venit rusii.
Bine, stiu ce credeti. Povesti din mosi-stramosi. De fapt, sunt eu mai angoasat de felul meu. Vorbesc in clisee, nu-s corect politic. Treaba domniilor voastre. Dar cand o sa va treziti cu niste rusi la usa, cand o sa va fiarba aia capra ori pechinezul cu tot cu talanga, sa nu spuneti ca nu v-am zis.