Imi asum subiectivismul sexist si spun ca o femeie boxer mi se pare ceva fortat si excesiv de demonstrativ, iar un barbat manichiurist mi se pare comic. Asta nu inseamna ca n-as apela la un manichiurist daca as simti nevoia sa-mi aranjez unghiile sau ca n-as asista la un meci de box feminin. Mi s-ar parea insa absolut cretina o directiva care sa impuna ca patruzeci la suta din manichiuristi si pedichiuristi sa fie de sex masculin (si doi la suta, transsexuali).
Problema insa rareori se pune in termenii acestia. Cel mai sensibil subiect este in realitate reprezentarea politica a sexelor. Mai exact, a femeilor. E un subiect sensibil fiindca nu e vorba doar de o unghie rupta sau de un pumn in san, ci de Putere. De accesul la Putere. Totusi o lege care ar impune un procent obligatoriu de – sa zicem – parlamentari de sex feminin mi s-ar parea la fel de absurda si, intr-un fel, discriminatorie, oricate justificari vor gasi noii adepti ai ingineriei sociale.
Si-acum, dupa ce am facut pe avocatul „dansului“, teoretizand, e momentul sa coboram in concret si la realitatea din Romania. Care, departe de a fi vreun paradis al feminismului, dovedeste mai degraba o retardare mentalitara, acut patriarhala, pe care o manifesta intr-o forma tipica: bascalios, denigrator, persiflant. Femeia in politica romaneasca e privita ca o ciudatenie – adesea picanta, nu o data enervanta, in general dispensabila si insignifianta. Politica romaneasca e facuta de barbati. Poate de aceea e si atat de proasta. Pe langa ei se pot aciua neveste, amante, fiice si nepoate, dar Puterea o detin sefii tribului, cei cu par pe piept, relatii si cojones. Caci asa se face politica autohtona. Asadar, pana sa vorbim de reprezentare proportionala, mai intai ar fi bine sa ajungem la stadiul de „tratament egal“.
Iata, abia ce a avut loc remanierea guvernului PSD (fost USL), iar premierul Ponta a numit la conducerea Ministerului de Finante o tanara de 34 de ani, care a studiat si a predat in Statele Unite si are un doctorat in Economie la Harvard. Nu e chiar de ici, de colo; un doctorat la Harvard nu e comparabil cu unul in Balcani. Si totusi proaspata numita a devenit rapid tinta ironiilor parlamentare. Ale opozitiei, e drept, doar ca aceeasi opozitie a tacut chitic la alte numiri, mai gogonate, dar mai macho. Nu stiu daca doamna respectiva se va dovedi un bun ministru, dar deocamdata nimic nu sugereaza ca ar fi mai slab pregatita decat, sa zicem, Pricopie sau Corlatean sau Sova sau alti mari barbati de stat. Ba chiar dimpotriva. Doar ca e femeie, e tanara si nu a fost amusinata de barbatii tribului, ca sa stie ce hram poarta.
Nu mi-am ascuns niciodata neincrederea in guvernele nascocite de PSD, PDSR sau FSN de-a lungul deceniilor. Ba chiar sunt convins ca, daca e adevarat ca fiecare pasare pe limba ei piere, atunci Romania va pieri pe limba pseudo-stangista a baronilor social-democrati. Doar ca de data asta, cum zice tot intelepciunea populara, poate ca a nimerit si gaina oarba un graunte mai de soi. Poate ca da, poate ca nu – asta ramane sa vedem. Ma intreb daca reactiile din parlament ar fi fost similare daca doamna Ioana Petrescu ar fi fost un Ioan. Inclin sa cred ca nu, mai ales ca nu e singurul caz de acest fel. Se poate si mai rau, dupa cum vom vedea saptamana viitoare.