De Myriam si René m-a legat o indelungata prietenie nascuta la mijlocul anilor ’90 si soldata, intre altele, cu publicarea volumelor despre dirijorul Hermann Scherchen si apropiatii sai romani. De-a lungul acestor ani, Tahra Productions a realizat peste 655 de titluri. Numele companiei, explica René, mare cinefil, intr-un interviu acordat spre sfarsitul anilor ’90 Europei Libere, vine de la acela al unei printese hindu, dar este mai ales acela al proprietatii din celebrul film Pe aripile vantului, caruia, in amintirea tatalui lui Myriam, marele dirijor Hermann Scherchen, i-au adaugat in mijloc un „h“. Iar „Tahra – scrie René Trémine in ultimul livret al discului ce va deveni acum unul si de omagiu pentru el insusi – este nascuta din istoria unei iubiri: a noastra“.
Tahra Story, ultimul CD al companiei, va include, muzical, imprimari ale celor trei mari dirijori-far ce au deschis calea, incepand din 1992, „istoriei extrem de frumoase“, a aventurii traite de Myriam si René: Hermann Scherchen, Hermann Abendroth si Wilhelm Furtwängler. Cum o povestesc in tandem, in livretul final, Myriam venea din Sardinia, aducand cu ea „cunostintele personale, amintirile tatalui ei si, mai cu seama, un nume care ne-a ajutat mult, mai ales la inceputurile noastre“. Cei doi evoca, fiecare cu nostalgie si o doza de umor, lunga calatorie in centrul Europei, de la Clarens, resedinta lui Furtwängler de langa Montreux, la Zürich si pana la Praga, trecand prin München, Frankfurt si Berlin, si care a pus bazele colaborarii lor discografice cu arhivele nationale germane si cu o serie intreaga de personalitati din familiile unor mari dirijori ai trecutului.
Intre ele, Myriam o evoca pe Elisabeth Furtwängler, sotia celebrului dirijor, pe Lotte, fiica lui Otto Klemperer, familia Knappertsbusch, pe surorile Veronica si Romana, fiicele lui Eugen Jochum, ca si pe fiul fratelui lui Eugen, Georg-Ludwig, pe vaduva lui Leo Borchard, ucis accidental de o patrula britanica la Berlin imediat dupa razboi (si a carui moarte avea sa-i deschida drumul spre succes lui Sergiu Celibidache), pe fiul dirijorului Karel Ancerl, Jiri, sau, la Paris, pe fiica pianistei Marcelle Meyer, familia lui Lazar-Lévy, pe fiica lui Ferenc Fricsay s.a.m.d. Fiecare dintre cei enumerati au acordat casei Tahra nu numai drepturi de publicare, dar le-au pus la dispozitie lui Myriam si René si imprimari inedite, ca si o documentatie pretioasa, de la corespondenta pana la fotografii de epoca. René, un vechi profesionist si colectionar de arta fotografica, a realizat, gratie lor, cateva albume, discuri-carte cu totul exceptionale.
Intr-o epoca de glorie a discului istoric, in care relativ numerosi colectionari sau critici muzicali s-au lansat in diverse tari in productii neautorizate de CD-uri, foarte multe comercializand copii de mana a doua ale unor imprimari radio sau vechi shelacuri, Tahra Productions s-a distins si si-a castigat o reputatie aparte printr-un demers marcat de cinste: acela de a nu publica decat imprimari autorizate si, de regula, avand ca sursa documente master, de cea mai buna calitate, achizitionate direct, legal, din arhivele posturilor de radio sau ale unor orchestre de prima mana.
Cei doi reamintesc colaborarea lor exemplara si dezvoltata ulterior in pretioase relatii amicale cu liderii si arhivistii Orchestrei Gewandhaus din Leipzig si cu dirijorul ei din anii ’90, Kurt Masur, ceea ce le-a permis editarea unor formidabile marturii muzicale lasate de Hermann Abendroth. Aceleasi principii, cinste si prietenie, le-au permis publicarea unor arhive pretioase cu Orchestra Concertgebouw de la Amsterdam, intre care va ramane probabil in istoria discului o splendida versiune a Simfoniei a 7-a de Mahler, cu Kiril Kondrasin la pupitru.
Amintita criza a discului, ca si disparitia acum a lui René Trémine fac imposibila incheierea unor proiecte pretioase atat ca documente muzicale, cat si prin faptul ca s-ar fi bucurat, cu siguranta, de mare succes printre melomani. Intre arhivele inedite ce au ramas sa astepte acum, poate, un alt editor la fel de pasionat, sunt amintite o „magnifica imprimare a Nuntii lui Figaro dirijata de Hans Schmidt-Isserstedt la Teatrul Colon din Buenos Aires, al treilea volum consacrat pianistelor franceze Youra Guller, Monique Haas, Marcelle Meyer, numeroase inregistrari inedite cu Eugen Jochum in fruntea Concertgebouw din Amsterdam (Requiemul lui Mozart, Messa glagolitica a lui Janaceck etc.), faimosul ciclu Beethoven dirijat de Abendroth la Moscova in 1954 si mult elogiat de Sostakovici in „Pravda“, o mare structura istorica dedicata lui Scherchen si cuprinzand in special ultima sa interpretare a Artei Fugii in biserica Saint Roch din Paris, in martie 1966…
Despre CD-ul ultim al prietenilor mei voi mai avea ocazia sa vorbesc la data aparitiei sale, dar, deocamdata, regretand disparitia neasteptata a lui René Trémine, nu-mi pot opri expresia unei sperante, anume ca mostenirea casei Tahra, catalogul ei in mare parte epuizat, ca si imprimarile ramase in faza de proiect avansat sa fie puse la dispozitia melomanilor sub o alta forma decat cea a discului, poate, prin distribuirea lor online…
Legenda foto 1: Myriam Scherchen si Rene Tremine (©Myriam Scherchen)
Legenda foto 2: Premiul Gramophone al anului pentru un CD Tahra dedicat lui Wilhelm Furtwangler
Galerie foto
.jpg)
