De la Omul elefant la Into the Wild, scrie „Slate“, filmele bazate pe fapt divers, articole de presa sau biografii au existat dintotdeauna. De mai multi ani insa, par a se fi inmultit campaniile de marketing care subliniaza acest aspect „real“ al productiilor cinematografice. „Toata lumea o face, dar trebuie sa avem grija sa nu abuzam“, spune Michel Burstein, seful agentiei de marketing Bossa Nova.
„Slate“ da exemplul filmului No Pain No Gain, de anul trecut, drept o ilustrare perfecta a acestui fenomen. Din primele minute spectatorii sunt anuntati ca „aceasta este o poveste reala“ si, mai tarziu, in timpul filmului, din nou, ca „este inca o poveste reala“. De asemenea, spectatorului ii sunt prezentate o serie de poze cu eroii reali ai povestii, o alta tehnica frecvent utilizata de producatori. Numai ca, spune „Slate“, imaginea unuia dintre protagonistii „reali“, Paul Doyle, interpretat in film de Dwayne Johnson, este falsa. Omul care apare in ea este un actor.
„Slate“ merge mai departe si realizeaza un top al filmelor din ultima perioada (noiembrie 2012-2014), in functie de cat de aproapiate au fost acestea de evenimentele si persoanele reale pe care le recreeaza pe ecran. Astfel, cele mai „veridice“, ar fi, pe primele cinci pozitii: 12 ani de sclavie, Lincoln, Behind the Candelabra, Capitanul Phillips, Conjuring: Demonii printre noi.
Dar aspectul cel mai interesant in ce priveste aceste „povesti reale“ este faptul ca majoritatea acestor filme au primit numeroase premii la cele mai prestigioase festivaluri de cinema. Este „povestea reala“ o „masina de Oscar“? Mai ales anul acesta, Academia de Film Americana pare sa fi fost deosebit de sensibila la aceste productii: doua treimi din filmele selectate au fost „true stories“.
Este normal, crede David Roche, profesor de film de la Universitatea Toulouse 2 – Le Mirail. Asta fiindca astfel de subiecte „permit realizarea unor filme de Oscar: melodrame care apasa exact parghiile care trebuie“. „Formele de cinema ancorate in realitate, asa cum sunt filmele de razboi, biografiile, fac apel la notiunea de eroism a omului obisnuit, foarte prezenta in cultura americana“, spune David Roche. „Lincoln, de exemplu, este o intruchipare perfecta a unui self-made man, cel care pleaca de la nimic pentru a ajunge presedinte. Ideea este ca toata lumea are in sine potential de erou.“
Problemele apar atunci cand „instrumentul-cheie al ispasirii personajului principal“ este inventat de scenaristi. De exemplu, filmul Majordomul: cel mai important fir narativ al filmului este relatia furtunoasa dintre Cecil Gains si fiul lui Louis, adept al gruparii Panterelor Negre. Un fiu care n-a existat niciodata. La fel, in Dallas Buyers Club, personajul jucat de Matthew McConaughey este un homofob care isi schimba opiniile dupa ce il intalneste pe transexualul Rayon (jucat de Jared Leto). Rayon este un personaj fictiv, iar in viata reala, spun cunoscutii, nici eroul jucat de McConaughey nu era atat de pornit contra homosexualilor.
Un argument in campaniile de marketing
Mai trebuie spus, aminteste „Slate“, ca „povestea bazata pe fapte reale“ a fost un argument foarte important in campaniile de marketing. In zilele noastre, a spune ca un film are la baza o poveste reala nu e suficient. „De exemplu, Texas Chainsaw Massacre este o poveste complet inventata, dar fiindca la data premierei, in 1974, a fost vanduta drept o poveste reala, spectatorii au crezut asta. Astazi, publicul nu se mai lasa inselat atat de usor“, spune David Roche.
De aceea, unele filme „pariaza pe cartea cinstei“, precum American Hustle care, inca de la inceput, avertizeaza spectatorii: „unele dintre aceste fapte s-au petrecut in realitate“.