De cand a ajuns la guvernare, Victor Ponta a numit multi ministri incapabili, dubiosi sau, cum s-a dovedit repede, chiar penali sau „puscariabili“, dar nici unul n-a fost intampinat cu atata retinere bascalioasa. Si daca domnisoara Petrescu e tratata astfel cata vreme inca n-a apucat sa faca nimic, e usor de imaginat ce va pati la cea mai mica greseala – a ei sau a subordonatilor ei!
Dar, cum spuneam anterior, nu e ceva iesit din comun in politica romaneasca. Poate ca unii isi mai amintesc care a fost prima stire importanta despre Monica Macovei in 2004, dupa ce a fost numita in functia de ministru al Justitiei: faptul ca s-a imbatat turta pe malul marii la un congres al avocatilor (parca). Stirea, popularizata ulterior de toate mass media, s-a dovedit falsa, dar cliseul s-a pastrat si il mai intalnesc si azi. Evident, la baza „stirii“ statea o intoxicare de presa initiata de cei care, probabil, cunosteau faima de incoruptibila a fostei procuroare si care ar fi preferat sa o vada demisa. Dar succesul pe care l-a avut campania de defaimare de atunci, intr-o tara care numai de politicieni betivi nu duce lipsa, spune deja destul de multe. E drept ca in Romania un barbat beat, fie el presedinte, premier sau neurochirurg, nu starneste decat zambete jucause. Tara de macho, tara de balada.
Si-apoi mai e si Elena Udrea. Stiu ca multi romani au dezvoltat un dispret ironic fata de „protejata lui Basescu“, dar, dincolo de imaginea ei publica, nu pot sa nu-mi amintesc un alt moment relevant pentru atitudinea fata de femeile din politica. In 2007 Elena Udrea dezvaluia existenta unui biletel roz (care pana la urma era galben), in care premierul de atunci, Calin Popescu-Tariceanu, il ruga pe presedintele tarii, Traian Basescu, sa se intereseze de dosarul Petromidia al bunului sau prieten, Dinu Patriciu. Paradoxal – sau, poate, firesc pentru Romania –, acel biletel a dus la prima suspendare a presedintelui si la o campanie dura impotriva Elenei Udrea. Efectele acelei campanii se simt si azi. Cel mai usor a scapat exact autorul biletelului, adica omul care incerca sa influenteze justitia. Iar cea mai afectata a fost tocmai femeia implicata in dezvaluirea gestului abuziv al premierului. Asa ca, dupa toate speculatiile legate de intentiile si interesele Elenei Udrea, cred ca una in plus nu mai conteaza. Prin urmare: ce-ar fi fost daca denuntatorul lui Tariceanu ar fi fost un barbat politic? Oare imaginea i-ar fi fost la fel de afectata? Imi permit sa presupun ca nu.
Exemplele pot continua. Poate va mai amintiti de Mona Musca, unul dintre oamenii politici cei mai integri pe care i-am avut. Ea a disparut din politica in urma unei decizii ce stabilea ca a colaborat cu Securitatea. Nu am competenta necesara sa judec o asemenea decizie, dar doamna Musca a fost printre cei care au sustinut cu indarjire tocmai legea deconspirarii Securitatii (stiind, probabil, ca ar putea-o afecta si pe ea), iar despre rapoartele ei la Securitate – reale, nici vorba! – s-a spus ca erau benigne si nu au afectat destinele nimanui. Mai mult, Mona Musca si-a publicat dosarul pe internet. Insa reactiile la dezvaluirile despre colaborarea ei cu politia politica a regimului comunist au facut-o pana la urma sa se retraga din politica si de pe scena publica. A fost, cred, o pierdere mare pentru democratia romaneasca. Pe de alta parte, in 2012 in Parlamentul Romaniei au intrat unsprezece oameni care au avut relatii cu fosta Securitate. Toti barbati. Printre ei, Dan Voiculescu, turnator de familie, cercetat si pentru diverse afaceri cu iz penal.
La un moment dat, prin 2008, chiar cand se anuntau candidaturile pentru alegerile parlamentare, o doamna de pe listele PSD-ului, Ana Birchall, a fost implicata intr-un scandal sexual: o inregistrare video anonima prezenta o femeie prinsa in toiul unui act sexual oral cu un barbat, intr-o masina. Barbatul era vizibil doar de la brau in jos – tipic, am putea zice! – si nimeni n-a parut prea interesat sa-i afle identitatea. In schimb, despre femeia respectiva s-a spus ca ar fi tocmai Ana Birchall, iar de atunci cariera politica si viata conjugala ale doamnei au fost, practic, distruse. Despre barbatul implicat si la fel de vinovat sau nevinovat (caci si aici, ca si la tangou, e nevoie de doua persoane) nu s-a mai aflat nimic. Si-apoi cui ii pasa?
Asadar, cu femeile in politica romaneasca lucrurile sunt complicate. Sau simple: lumea prefera sa le vada la cratita. Sau, daca tot trebuie sa ne aratam europeni, sa le stie asociate si subordonate masculilor. Nu spune nimeni ca n-au ce cauta in politica daca sunt fiice, sotii, amante sau pupile ale unor mari barbati. Dar sa stea acolo, frumos, si sa-si stie locul. Sa nu le apuce puseele de independenta. Si sa priceapa ca pana la urma destinul le depinde de domnii si stapanii lor, cei care stiu sa vaneze cerbul ori licitatia publica si sa le aduca la pestera.