a inregistrat dublul album Psychedelic Pills. Sa recapitulez traseul urmat de rockerul cu, poate, cea mai calda voce sobra, mi s-ar parea o desconsiderare a cititorilor. Totusi, ma simt vinovat fiindca atatia ani n-am avut ocazia sa scriu o data despre acest muzician deosebit, caruia, de-as putea, i-as dedica un volum, nu un articol. Nici azi n-am sa insist asupra lui. Pentru cine nu stie, vreau sa evidentiez doar faptul ca, dincolo de travaliul artistic reclamat de compunerea si interpretarea diferitelor piese, Neil Young are apetit inviorator pentru formatele tehnice de avangarda. Cateva dintre albumele sale sunt remasterizate surround 5.1 cu instrumentele puse in relief domol si livrate ca DVD-Audio, codat MLP. Impactul vanzarilor acestui format nefiind semnificativ pentru contabili, difuzarea a stagnat pana la disparitie. Sigur, una din probleme era furnizata de uscaciunea rece a inregistrarilor digitale, comparativ cu augusta calitate a celor analoge, stantate in vinil divers colorat. La aparitia cuprinzatorului blu-ray, lucrurile pareau a se indrepta tot spre o fundatura, macar ca era lustruita albastru. Neil Young a tinut sa combata scepticismul auditorilor cu urechile infundate. Materia sonora din Psychedelic Pills a fost inregistrata la cea mai inalta definitie: 24-bits /192 kHz. N-a umblat insa la spatialitate, de parca surround-ul incercat cu un deceniu in urma era un moft! Mixat stereo, in stil traditional, aproape neglijent, albumul suna placut, organic, armonios ca un cantec de toamna pe un plai rustic, desi versurile sunt aluziv cinice. Garnisit cu secvente din filme de epoca, de vacanta sau ocazionale, plin cu animatii fractalice post-productie, discul iradiaza caldura muzicala, nu tehnica, foarte aproape de cum se aude la pick-up vinilul second hand netrecut prin baia de spalare cu solutie pe baza de ethanol.
Altfel sta sunetul pe blu-ray-ul Sex Pistols – Never Mind The Bollocks… (2014, Universal). Avem la dispozitie trei versiuni identice ale aceluiasi material, impachetate stereo PCM, DTS-Master si Dolby TrueHD, la 24-bit/96 kHz. De ce atatea fluxuri 2.0 si niciunul 5.1, ramane un mister. N-or mai fi sunetisti capabili? Cele 12 piese ale albumului original sunt insotite de patru B-side pe single de 45 de turatii, de coloana sonora a concertului tras de „pistolari“ in iulie 1977 la Happy House, Stockholm, plus trei extrase din spectacolul de la Winter Garden, Penzance, Cornwall, 1 septembrie 1977. Sunetul capturat din pupitrul (mixer) de control nu emite pretentii calitative. Pe langa precaritatea aparaturii se adauga si conditiile tipice unui show Sex Pistols, unde linistea n-avea acces. Materialul live este pentru fanii trupei, daca nu-l au deja. Sec si sarac in „grasimi“, e mult sub calitatea remasterizarii celui mai scandalos album din istoria rockului. Never Mind the Bollocks… suna, realmente, asa cum trebuie sa sune orice muzica, indiferent de gen. Visceral, furios, rebel si revolutionar, sarcastic si nihilist, agresiv, provocator si destabilizator, energic si anxios, ironic, murdar si autodistructiv pana la paranoia, nimic nu-i lipseste albumului ca sa merite statut de referinta. Privind retrospectiv, se poate spune ca nemultumirea clasei muncitoare britanice a gasit in punk forma ideala de exprimare, judecata implicita a starii de lucruri din Anglia anilor 1970. Iar efectul s-a vazut deceniul urmator, cand eforturile de reconstructie sociala, materiala si spirituala au dus la rezultate meritorii. Johnny Rotten, Steve Jones, Glen Matlock, Malcolm McLaren, Paul Cook si Sid Vicious, cel care va ramane pentru eternitate drept imaginea reprezentativa a punkerului adevarat, au punctat precis si pilduitor…
…Ei insa voiau doar sa faca bani!