Cum se intampla insa nu o data, o imagine vizuala mi-a starnit brusc curiozitatea de a afla mai multe vara trecuta, in cursul unei scurte vizite la Hamburg. In impozanta biserica Sf. Mihail din Hamburg esti intampinat de o placa de bronz pe care sunt gravate numele celor trei celebritati muzicale ale orasului hanseatic: Telemann, CPE Bach si, desigur, Brahms. Mai impresionant este, atunci cand cobori in marea cripta a bisericii, sa te regasesti in fata pietrei tombale a compozitorului, pusa, se pare, la 28 aprilie 1789, patru luni dupa moartea sa, si pe care sta scris cu litere mari, caligrafice, ca acolo se odihneste cel care a fost Directorul Muzical al orasului. Piatra tombala, aflu din biografia pe care i-o consacra Dictionarul New Grove, ar fi fost redescoperita abia in 1925…
CPE Bach se nascuse la Weimar, in martie 1714, si fusese un copil precoce, la 11 ani deja capabil sa descifreze la clavecin, la prima vedere, lucrarile tatalui sau, pe care l-a considerat singurul sau profesor adevarat. Nas ii fusese un alt mare muzician, Telemann, de care avea sa fie legat pe parcursul vietii si care ar fi avut cuvantul decisiv in acceptarea lui CPE drept succesor al sau in postul de Cantor, la conducerea vietii muzicale a Hamburgului, in martie 1768, la varsta de 54 de ani.
Pana la acea data urmase o cariera cu putine peripetii, dar punctata de intalniri muzicale si intelectuale cu mari personalitati ale secolului. Crescut la Scoala celebra a Bisericii Sf. Thomas, la Leipzig, in umbra tatalui sau, student in drept, intre 1734 si 1738, la Frankfurt pe Main, ani in care avea sa demareze si cariera sa de compozitor consacrat, la sfarsitul studiilor i se oferea sansa de a intra, in calitate de clavecinist, in grupul restrans de muzicieni de camera reunit de printul mostenitor al Prusiei, viitorul rege Frederic al II-lea.
Frederic cel Mare era un flautist implinit, iar CPE Bach avea sa-l slujeasca timp de 30 de ani, la Berlin si, evident, sa compuna numeroase concerte si sonate cu predilectie pentru flaut si clavecin, si sa-l acompanieze permanent pe rege in seratele muzicale ce se desfasurau, de regula, de trei ori pe saptamana. In acest interval avea sa-i frecventeze, intre alti intelectuali de renume ai timpului, pe Lessing si pe Sara Levy, din familia lui Mendelshon, cea din urma ramasa in istorie pentru bazele puse prezervarii literaturii muzicale a familiei lui Bach.
Marele Johann Sebastian, mort in 1750, fiul sau CPE intra in posesia a circa o treime din mostenirea sa muzicala, impreuna cu aceea lasata de inaintasii din familia lor si simplul fapt de a o fi pastrat cu religiozitate i-ar fi putut pastra numele in istoria umanitatii.
Desi renumit clavecinist si compozitor apreciat, nemultumit de pozitia sa, relativ prea subordonata si prost platita, in anturajul regelui Frederic al II-lea, CPE Bach s-a zbatut mult sa se elibereze si ocazia s-a ivit in 1767, cand postul de Cantor de la Hamburg a ramas vacant, in urma mortii lui Telemann. Timp de 20 de ani, CPE avea sa administreze si sa compuna lucrari dedicate vietii muzicale a orasului, avand obligatia, intre altele, de a da nu mai putin de 200 de concerte anual, in cele cinci mari biserici ale Hamburgului.
Revin la cele spuse la inceput. Din nou, cum se intampla, declicul in a asculta o muzica nu neaparat familiara sau de ordinul preferintelor imediate vine adesea gratie unei auditii in concert sau a unei inregistrari facute cu panas de un grup instrumental. Este ce mi s-a intamplat, primind nu de mult discul publicat de casa norvegiana Lawo Classics, intitulat CPE BACH Sensibilitate! Simfonii si concerte. Ansamblul care interpreteaza absolut admirabil Simfoniile, intre care una din cele hamburgheze, din ultima perioada de creatie a compozitorului, se numeste Barokkanerne si este un grup cantand pe instrumente de epoca, aici sub bagheta oboistului Alfredo Bernardini, unul dintre cei mai buni specialisti la ora actuala in baroc. El este si solistul Concertului pentru oboi in mi bemol major, caruia i se adauga unul pentru clavecin, interpretat cu brio de clavecinistul principal al ansamblului, Christian Kjos.
Incheind, nu pot sa nu va recomand ansamblul discurilor casei norvegiene LAWO Classics, un model de bun-gust muzical si artistic, de la calitatea interpretilor alesi, trecand prin cea a sunetului si a masterizarii, a textelor concentrate si informative ale livretelor si pana la design-ul exemplar al discurilor. O companie de discuri reprezentativa la nivel national si care castiga treptat respect pe piata internationala, cum mi-as dori din inima sa se nasca si in Romania…