Procesul s-a desfasurat cu public, iar judecatorul Laszlo Miszori i-a permis cineastei sa filmeze. La discutia cu spectatorii pe care a avut-o dupa proiectia de la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucuresti, Eszter Hajdu a recunoscut ca a avut noroc pentru ca judecatorul a inteles importanta procesului, ingaduind ca el sa fie documentat. La sfarsit intelege si spectatorul mai bine de ce. In 6 august 2013, trei din cei patru inculpati au fost condamnati la inchisoare pe viata, iar al patrulea (care isi recunoscuse vina) a fost condamnat la 13 ani de inchisoare. Eszter Hajdu: „A fost primul caz in care persoane acuzate de ucidere din motive rasiale au fost condamnate. In Ungaria avem o lege impotriva rasismului, dar pana acum, pe baza ei, numai romi au fost condamnati. A existat, de pilda, un caz foarte mediatizat, cand patru romi au fost condamnati la 20 de ani de inchisoare dupa o confruntare cu un grup de neonazisti. Nu le facusera nimic neonazistilor, li se adresasera doar cu unguri nemernici“.
Una dintre primele intrebari care i s-au pus cineastei la Bucuresti a fost cum i-a convins pe acuzati sa-si dea acordul ca imaginile cu ei sa fie folosite in documentar. „Mi se pune aceasta intrebare la toate filmele mele, dar pana acum mi-a fost usor sa-mi conving personajele sa-si dea acordul pentru ca, nu stiu, tuturor le-a placut cum dadeau pe ecran. Filmul meu precedent era despre divortul unui cuplu unde ea era liberala, iar el conservator. Mi-a fost teama cand le-am aratat filmul pentru ca il facea pe el sa arate ca un dobitoc, dar, spre marea mea mirare, a spus: «E minunat!». In cazul acestui film, nu am schimbat nimic, nu am manipulat nimic din ce au spus acuzatii in instanta.“
Numai la cinema justitia se face cu ciocanelul
Primul lucru care te surprinde la Judecata in Ungaria e ca procesul nu seamana cu ce stii din filmele de fictiune, mai ales din filmele americane. In viata de zi cu zi din Ungaria si din alte tari din regiune, justitia nu se face cu ciocanelul. Acolo/aici salvarea intarzie jumatate de ora, copilul impuscat moare sub mainile paramedicului – care paramedic sustine pe urma in instanta ca urma de glont din fruntea copilului era de la un cui cazut odata cu grinzile din tavan (locuinta fusese incendiata) si ca victimele au murit intoxicate cu fum. Tot acolo/aici politistii scriu rapoarte vagi, membrii completului de judecata le arunca zambete pe ascuns inculpatilor, iar presa acopera cu interes cazul, fiind insa mai preocupata de problema romilor decat de problema neonazista. Care problema neonazista exista si prospera. „Ungaria nu e o exceptie. Sunt convinsa ca nu doar in Ungaria, ci peste tot in regiune si chiar in Europa propaganda anti-roma e foarte puternica. Pana la nivelul stirilor BBC, si o sa mentionez aici acel scandal cu familia de romi din Grecia acuzata ca a furat un copil. Nu a contat ca era adevarat sau nu, dar evenimentul a fost printre titlurile editiei“, spune Eszter Hajdu.
Intr-un asemenea context e de mirare ca judecatorul Laszlo Miszori a avut curajul sa dea pedepse maxime, mai ales ca in decursul procesului il vedem in ipostaze nu tocmai flatante. La un moment dat o cearta pe mama unuia dintre morti (si bunica copilului impuscat) ca nu vorbeste corect ungureste, iar sotului acesteia, care vorbeste neintrebat, ii da o amenda usturatoare. „Ce rau poate sa-mi mai faca mie o amenda? Viata mea e oricum distrusa“, spune omul care va face infarct si va muri in cursul procesului. Intrebata cum a perceput din sala atmosfera, cineasta a raspuns: „In prima parte a procesului m-a deranjat felul cum vorbea judecatorul cu rudele victimelor, dar dupa o vreme m-am obisnuit – ceea ce recunosc ca nu e prea OK. Pe de alta parte, am inteles presiunea zilnica la care era supus din partea colegilor si a societatii. Era absolut singur“. Eszter Hajdu a amintit si de cazul judecatorului ceh Miloslav Studni?ka care a fost ucis in 2012 dupa ce condusese mai multe procese cu problematica rasiala, in 2010 condamnand la ani grei de inchisoare patru neonazisti care atacasera (fara sa ucida) o familie de romi, cauzand rani grave copilului. Evitarea subiectului neonazismului pare sa fie o reactie tipica. Dar solutia nu e sa pretinzi ca o problema nu exista nedandu-i importanta.
„La inceput, nici politicienii, nici politia, nici presa n-au vrut sa admita ca aceste crime avusesera la baza motive etnice. Mai fusese un caz in Germania unde, timp de 10 ani, membri ai minoritatii turce fusesera ucisi si unde politia a facut exact aceleasi greseli pe care le-a facut si politia maghiara. Mass media, politia si autoritatile maghiare au preferat sa sustina ca de aceste crime se faceau vinovati tot membrii comunitatii rome, la fel cum mass media, politia si autoritatile germane dadusera vina pe membrii comunitatii turce. In Ungaria trei romi au fost retinuti timp de un an, fiind banuiti de aceste crime. Dar chiar si dupa ce a devenit clar ca vinovatii erau de extrema dreapta, presa tot a continuat sa se intrebe care a fost motivul crimelor“, spune cineasta.
Prin felul neimplicat in care leaga punctele cele mai importante din desfasurarea procesului, Judecata in Ungaria e stupefiant o data pentru ca arata cat de fragile sunt institutiile statului. Daca n-ar fi existat acest judecator-minune, inculpatii ar fi scapat usor – oricum trei dintre ei au pledat nevinovat. Apoi pentru ca arata cum se desfasoara un proces in ziua de azi – cu judecatori, acuzati si victime inghesuiti intr-un spatiu stramt, fara morga din filme si intr-o atmosfera aproape colocviala. Dincolo de aceasta atmosfera colocviala exista o senzatie extrem de neplacuta. Desi devine evident pana la urma ca i-au omorat pe acei oameni, mai ales ca unul dintre ei a recunoscut (in lipsa probelor furnizate de politie, judecatorul a dispus investigatii suplimentare), trei dintre inculpati nu doar ca n-au regrete, dar nici nu-si recunosc vina. Sa-i vezi cum reactioneaza e o ocazie rara. Sau cum interactioneaza cu rudele victimelor. „Sunt sora ei si vreau sa stii ca am iubit-o“, ii spune o femeie celui care se pare ca i-a ucis sora si care acum o priveste cu tupeu in ochi. Ce poti sa-i spui celui care ti-a omorat sora fara nici un motiv? Nici un film de fictiune nu poate avea atata forta.
Pentru Eszter Hajdu acest documentar e important pentru ca arata cat de usor se poate trece de la sentimente rasiste la crima. Cu toata istoria in spate, ne e in continuare imposibil de acceptat ideea ca oamenii le pot face rau semenilor fara sa fie bolnavi psihic sau fara sa fie manipulati de un geniu al raului. Dar, a aratat-o recent si documentarul The Act of Killing de Joshua Oppenheimer, pur si simplu astia suntem.
A saptea editie a Festivalului One World Romania, festival de film documentar dedicat drepturilor omului, s-a desfasurat la Bucuresti intre 17 si 23 martie, fiind organizat de Asociatia One World Romania si Centrul Ceh.