La asta ma gandesc de vreo cateva saptamani, de cand Rusia lui Putin a preluat cu indrazneala si cinism Crimeea si a dovedit ca ar vrea sa devina iar ce-a fost si mai mult decat atata. Am remarcat – cine n-ar fi facut-o? – pe de o parte o teama tot mai sporita de o posibila extindere a influentei Rusiei in fostul spatiu comunist, dar si o reactie care mi s-a parut cel putin ciudata: de justificare a pretentiilor Rusiei. Exista printre intelectualii, jurnalistii si chiar oamenii neimplicati in disputele politice un curent de opinie favorabil Rusiei, care se impleteste cu un curent antiamerican. C-asa-i romanul: cand se vaita ca americanii n-au vrut sa vina si sa ne elibereze de comunism, cand ii injura ca isi baga nasul peste tot.
Revenind insa la fratii nostri pravoslavnici, am remarcat ca in ultima vreme textele filoruse s-au inmultit – ceea ce, la urma urmei, nu-i asa de rau, fiindca dovedeste ca am devenit mai toleranti – si ca s-au inmultit chiar si in contextul invaziei rusesti in Crimeea, ceea ce e totusi straniu. Desi, gandindu-ne la vecinatate, la mentalitati, la structura de adancime a statului de drept romanesc, poate ca nu e chiar asa de straniu.
Asadar, o sa risc sa pun o intrebare la fel de stranie: in ciuda faptului ca Romania se mandreste cu apartenenta la Uniunea Europeana si la Organizatia Pactului Nord-Atlantic, nu cumva locul nostru ar fi de fapt in Uniunea Eurasiatica, adica sub cupola mamei Rusia, atotprotectoare si atotcuceritoare? Nu cumva ne potrivim mai bine cu fratii nostri ortodocsi decat cu scortosii occidentali atei?
Poate duc lucrurile prea departe, dar vad, cel putin la nivel politic, o reorientare a majoritatii liderilor nostri spre Rusia (si China), in dauna colaborarii cu Statele Unite. E drept ca nici America lui Obama nu mai seamana cu marea putere protectoare a democratiei, dar Obama trece, America ramane.
Iar actuala putere de la noi s-a aratat mereu dornica sa stranga cat mai puternic legaturile cu marii vecini de la Rasarit. In mintea noastra exista in continuare nevoia de a sluji la curtea unui imperiu mare. Asa a si aparut cliseul cu Marea Poarta de la Bruxelles: nu ne putem vedea altfel decat slugarind o mare putere. Iar in Uniunea Eurasiatica asta ar fi o calitate nepretuita.
Nu am uitat, de exemplu, ca la venirea premierului chinez in Romania, drapelul Uniunii Europene a disparut din Parlamentul Romaniei. E un gest de obedienta fata de cei puternici. In Occident nu e nici normal, nici bine-venit, dar pariez ca ar fi fost pe placul liderului suprem al Rusiei. Avem potential, si-ar fi zis el, stim sa recunoastem calcatura stapanului.
Apoi numarul afaceristilor rusi in Romania e destul de mare. Si, daca imi amintesc bine, ei au preluat adesea cu mare usurinta combinate si intreprinderi romanesti, asa ca disponibilitatea noastra e deja dovedita. Iar ea ar trebui sa fie acum cu atat mai mare, de vreme ce coalitia aflata la putere – prietena a socialismului rasaritean – a fost aleasa de aproape trei sferturi din cetatenii care s-au deranjat sa voteze. Daca ea e legitima, atunci si optiunile ei sunt legitime. Si, cum poate ca s-a observat, actuala putere n-a protestat prea tare fata de anexarea Crimeii.
Si-apoi de ce-ar fi asa de rau daca am ajunge iarasi in sfera de influenta a papucului rusesc? Ar fi mai degraba o recunoastere a fibrei noastre autentice. Structurile de putere de la noi din tara sunt organizate mai degraba dupa modelul rusesc: democratie de fatada, sistem autoritar si clientelar, structurat pe baze complet nedemocratice. Mimam democratia, dar n-am izbutit s-o asimilam. Nici nu stiu daca vrem. E drept, puternicii zilei de la noi sunt ceva mai timizi, dar asta si din pricina Uniunii Europene. In Uniunea Eurasiatica s-ar putea manifesta in toata splendoarea autoritatii lor.
Sa nu uitam ca rusii sunt ortodocsi, extrem de ortodocsi, ca si noi, construiesc si poleiesc biserici cu viteza cu care altii construiesc autostrazi (si invers), stiu sa bea mult si sanatos, le place sa isi etaleze luxul si sa ii domine pe cei din jur, au intotdeauna dreptate si nu le plac moralistii. Un fel de frati mai mari, mai puternici si mai tupeisti. Sa fim sinceri: modelul propus azi de Rusia si de potentatul rus e mult mai aproape de aspiratiile potentatilor romani decat plictisitorul model occidental al muncii si recompensei.
Asadar, cei care conduc azi tara s-ar bucura nespus de o asemenea ocazie. Supusi tarului de la Kremlin, ei ar avea mana libera pe mica lor feuda romaneasca. Ulterior o multime de intelectuali si oameni de presa s-ar stradui sa gaseasca – si ar gasi cu siguranta – avantajele incomparabile ale acestei optiuni. Majoritatea romanilor s-ar supune in scurt timp, cum o fac deja de un sfert de secol. Unii i-ar vota cu acelasi entuziasm popular ca si pana acum pe cei care le promit ca vor avea putin fara sa faca nimic. Altii nu vor vota nimic si vor carti in surdina, cum au facut si pana acum. Iar putinii nemultumiti galagiosi, carora li se pare ca am luat-o pe o cale gresita, n-au decat sa plece pe drumul lor drept, ca n-are nimeni nevoie de ei. Cum n-a avut nici pana acum.