In noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko moare intr-un spital din Londra. In ziua mortii sale, un politician rus, Igor Gaidar, aflat in Irlanda, e gasit inconstient si dus la spital. S-a spus apoi ca ar fi fost otravit si ca ar prezenta simptome similare celor resimtite de Anna Politovskaia in 2004. Atunci ziarista se indrepta, la bordul unui avion, spre o scoala din Beslan, unde guvernul rus tocmai rezolva printr-o baie de singe o faimoasa criza, cea a copiilor luati ostatici de niste teroristi ceceni.
Mai tirziu s-a descoperit ca Al. Litvinenko a fost otravit cu poloniu 210, un izotop extrem de radioactiv si extrem de rar. Se pare ca doar doua tari din lume il pot produce: Statele Unite si, desigur, Rusia. Pretul unei doze mortale de poloniu 210 e de citeva milioane de dolari. Oare cine si-ar permite – sau ar fi atit de nesabuit – sa cheltuie citeva milioane de dolari pentru a ucide un fost spion care stie prea multe? Un om poate fi asasinat cu mult mai putin. Si de ce? Ca sa dea o lectie? Ca sa faca o demonstratie de putere? Dar, in fine, nu conteaza… Lucrurile astea vin din Rusia. Ne-am obisnuit sau, daca nu, cu timpul ne vom obisnui cu ele.
***
Propun acum un exercitiu de imaginatie. Se tot spune ca in ultimul timp Statele Unite sufera de un deficit de democratie, ca libertatile cetatenesti au fost drastic limitate, ca America se indreapta spre un fel de regim autoritarist. Hai sa ne gindim ca faptele de mai sus n-ar fi fost legate de Rusia, ci de Statele Unite. Sa ne inchipuim ca un fost agent CIA este ucis intr-un mod la fel de spectaculos. Doar au si americanii poloniu radioactiv, nu? Ulterior, acel agent CIA declara pe patul de moarte ca uciderea lui a fost comandata de la Washington si ca el tocmai investiga moartea unei faimoase ziariste de la „New York Times”, adversara indirjita a presedintelui George W. Bush. Femeia fusese impuscata in centrul New York-ului, in liftul din cladirea in care locuia. Ce-ar fi zis oare europenii despre asemenea acuzatii?
Sa mergem si mai departe cu jocul presupunerilor. Dupa incident, jurnalistii isi amintesc ca ziarista ucisa incercase sa ajunga in urma cu vreo doi ani la locul unui atac terorist de pe teritoriul SUA. Atunci in… Beslan City, sa zicem, un grup de teroristi tineau ostatici intr-o scoala citeva sute de copii. Numai ca biata jurnalista cade intr-o coma misterioasa chiar in avionul care o ducea la Beslan City. Oricum, totul se rezolva simplu inainte ca ea sa ajunga: trupele FBI intervin in forta si, cu ajutorul lor, sint ucisi, odata cu teroristii, si vreo doua sute de copii, in conditiile unui atac niciodata elucidat pe deplin.
Cam asta ar fi. Isi imagineaza cineva ca asa ceva ar fi posibil in tara aceea cu „mare deficit de democratie”, Statele Unite ale Americii? Sau ca opinia publica din America s-ar putea trezi cu un pumn infundat in gura? Nu mai vorbesc de europeni, pentru care in SUA „si nimica misca”.
Totusi, in satul nostru planetar se vehiculeaza tot mai des cliseul cu „jandarmul planetei”, odioasa si nechibzuita America. Concomitent, Rusia apare tot mai des si in discursurile oamenilor politici, si in comentariile jurnalistice drept un partener decent si credibil.
Fenomenul a aparut repede si in Romania, altfel o tara fripta in dese rinduri cu ciorba ruseasca. Poate ca ar fi bine sa stabilim niste repere clare, ca sa ne dam seama despre ce vorbim. De aceea am incercat exercitiul de istorie alternativa de mai sus: ca sa se vada de unde vine democratia si de unde poloniul.