Baietii s-au cunoscut lucrand, filmand. Initial au fost Iustin Surpanelu si Octav Chelaru, dupa care li s-a alaturat si Radu Afloarei. „Eu am lucrat prima data cu Octav la un proiect, iar Radu ne-a vazut si a zis: «As vrea sa vin si eu cu voi in echipa»“, imi povesteste Iustin, cel care a dat viata proiectului. „La un moment dat ne-a venit ideea sa ne organizam intr-o alta forma, nu doar persoane fizice, si cam asta a fost. Apoi ne-am apucat de lucru, ne-a venit si ideea numelui – pentru noi e fix asta, de ochi, pentru ochi, arta vizuala, e si un joc de cuvinte –, am facut site-ul si am inceput sa urcam pe el.“ Intre timp, Octav a parasit proiectul, insa cei trei inca se intalnesc la unele filmari si se mai ajuta cu echipamente.
Avand viziuni diferite asupra filmului, baietii se completeaza si se corecteaza unul pe celalalt. Iustin este mai intuitiv si, chiar daca vine cu scenariul scris de-acasa, de multe ori il adapteaza la fata locului in functie de ce iese, pentru a se potrivi mai bine cu imaginea pe care o are in minte. Radu, in schimb, are o abordare mai clasica in ce priveste modul de lucru, iar actorul face fix ceea ce i se spune sa faca, dupa scenariu, care nu se modifica pe parcurs. „Lucrul asta ne ajuta, pentru ca uneori, in momentul in care discutam un proiect, clarificam ceea ce vrem sa filmam. Eu spun: «Pe mine m-ar interesa pentru partea de montaj, la final, sa am genul asta de cadre si as vrea sa transmit o anumita stare». Radu vine si zice: «Da, dar ar trebui sa ai si partea asta informationala foarte clara pentru ca, pe langa stare, omul vrea sa aiba si informatia bine prezentata». Si in urma discutiilor, toate se pun cap la cap si se ajunge la produsul final“, imi explica Iustin modul de lucru al celor doi.
Cand era mic, Iustin a avut un accident. O sticla plina de combustibil i-a explodat in fata si, desi s-a vindecat repede, timp de un an a vazut cu un ochi in culori contrastante. „Cred ca m-a facut sa vad altfel lucrurile cel putin pentru o perioada sau in anumite privinte, pentru ca aveam altfel de culori, mult mai diferite ca nuante. Acum incerc sa-mi mentin chestiile astea“, explica Iustin. Mai spune ca asta l-a facut sa-si dezvolte caracterul obervational, fiind cumva cel din exterior, „puteam sa observ oamenii mult mai mult si mai bine“. Ii plac Lars von Trier si Pedro Almodóvar.
Radu „vine din fotografie“, e format de fotografie si are un mod de lucru obsesiv, e perfectionist si crede in lumina naturala. E foarte pasionat de imagine si este in acelasi timp omul care stie sa faca si partea tehnica a unei filmari. De asemenea, investeste foarte mult in aparatura si e cel cu cea mai multa experienta in echipa, „el iti spune din ochi cam care ar fi setarile camerei ca sa ai lumina care-ti trebuie, e omul pe care daca-l intrebi «Radu, cam cum ar trebui sa filmam acum?» sau «ce obiectiv punem?», iti spune asta fara sa testeze obiectivul“, imi explica Iustin. Ii plac Cristi Puiu si onestitatea estetica pe care a adus-o cu el in filmul romanesc.
Astfel, in timp ce Radu a luat de la Iustin putin din firea sa mai schimbatoare, Iustin, la randul sau, a luat un pic din rigoarea colegului sau, „iar in momentul in care le combini iese o treaba faina“.
Profesionistii, de „amatori in sensul bun al cuvantului“
Unul dintre ultimele proiecte la care lucreaza Iustin si Radu este o serie de clipuri de promovare pentru Papergirl Iasi, ajuns la a cincea editie. Recent au filmat impreuna cu TVR Iasi, o echipa de actori de la Teatrul National si cativa absolventi de teatru un scurtmetraj, Profesionistii (regia Tudor Botezatu), despre un boxer si discutia lui cu antrenorul inainte de primul sau meci oficial. Scurtmetrajul e filmat in subsolul TVR Iasi si e tras intr-un singur cadru, un „walk and talk“ de aproape noua minute. La un moment dat, cei din echipa nu erau siguri daca pot face filmarea, pentru ca spatiul era stramt, aveau nevoie de un focus puller (cineva care sa mentina claritatea imaginii), iar oamenii le spuneau ca nu se poate. „Dar am gasit un om care a facut asta din pasiune, si chiar daca pe durata celor 12 duble a cam transpirat, a reusit pana la urma sa tina cateva duble care sa fie perfecte si din punct de vedere actoricesc, si din punct de vedere tehnic, sa tina personajul in clar cat e nevoie, sa miste camera intr-un anume fel, desi era la limita“, imi povesteste Iustin. Au reusit astfel sa faca ce altii le spuneau ca e imposibil.
Pentru ca nici unul dintre ei nu a facut scoala de film, cei doi se considera „amatori in sensul bun al cuvantului“, nu se lasa niciodata limitati de conditiile tehnice sau de aparenta imposibilitate de a face ceva. „Noi ne permitem sa «gresim», ca sa spun asa, spre deosebire de cei care termina o facultate in domeniu, nu ne limitam la «asa se face» sau «asa se spune»; pentru noi conteaza mai mult rezultatul final si felul in care este respectat ceea ce vrem noi sa spuna“, explica Iustin. „Daca ceva nu se poate face, ne gandim la cum s-ar putea face totusi“, continua.
Cat sa mergi mai departe cu visul
Cu timpul si pe masura ce acumuleaza resurse si experienta, Radu si Iustin vor ca proiectul Deochi sa ajunga sa functioneze ca o casa de productie „cap-coada“, „sa colaboram eventual cu alte persoane care au idei, dar noi sa avem control de la primele idei pana la faza de distributie in diverse forme, pe web sau chiar si in cinema“. Vor ajunge astfel sa faca si filme mai lungi, insa nu se grabesc. Iustin, de exemplu, are deja un scenariu de mediumetraj, dar asteapta sa vina momentul potrivit, „pentru ca tot timpul mai cresti un pic, mai cunosti un actor, trebuie sa astepti, la un moment dat o sa cunosti cei mai buni oameni, o sa ai si mai multa experienta si o sa faci ceva mai profi si asa cum vrei. De la ceva ce ai gandit pana la produsul final e o punte foarte lunga pe care numai timpul si foarte multa munca reusesc s-o scurteze, restul sunt valuri“.
Bineinteles, cei doi isi doresc ca acest proiect sa devina „day job“-ul lor, sa nu fie doar un hobby. Astfel au inceput sa lucreze si pe partea comerciala, sa colaboreze cu diverse firme pentru care sa faca spot-uri si sa castige bani, „pentru ca trebuie sa supravietuim ca firma“. Iustin este insa de parere ca si intr-un proiect comercial trebuie sa-ti impui viziunea proprie, dar si o anumita limita. „N-ar trebui sa fie nici proiectele astea comerciale foarte dese, ci suficiente cat sa te tina in picioare si sa mergi mai departe cu visul. Asta-i o mare problema, multi tineri renunta la a face arta pentru ca Romania nu este o piata pentru asta“, spune Iustin.
Insa Radu si Iustin incearca, pe masura ce evolueaza, sa nu se schimbe prea mult la baza, „invatam din greseli si cam atat, si nu incercam sa ne oprim viziunea intr-un anume fel“. Si cel mai important, sa nu se lase ingraditi in reguli. „In momentul in care simtim ca ne formam niste reguli incercam sa ne scuturam de ele la urmatorul proiect.“
Le gasiti proiectele pe deochi.ro.