Sofi Oksanen
In fiecare dimineata ma trezesc intrebandu-ma daca astazi Europa de Est va fi vanduta din nou. Imi verific mobilul, iar cand vad ca inca nu am primit nici o veste prea alarmanta, chiar daca numai vesti bune nu se pot numi astea, deschid calculatorul si baleiez noile stiri pe scurt, continuand sa ma intreb daca o sa se intample astazi sau maine.
In ziua in care nu voi mai fi in stare sa fac fata stirilor decat concentrandu-ma asupra observarii propriilor reactii si a celor ale lumii care ma inconjoara, pentru ca este de datoria scriitorului sa isi aminteasca de momentele in care se da pagina istoriei.
Am pasit deja pragul unei noi epoci. Perioada interbelica – 1989-2014 – s-a incheiat: incepe un nou Razboi Rece.
Ultima data Europa de Est si statele baltice au fost vandute Uniunii Sovietice si sferei sale de influenta dupa semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, manevra care a ajutat imperiul sovietic sa isi atinga forta maxima. O mana de lucru neplatita a fost inchisa in lagarele de munca fortata ale gulagului. Acum Rusia a lasat clar de inteles, prin vorbe si prin fapte, ca intentioneaza sa readuca imperiul la splendoarea sa de odinioara. Putin a actualizat si a preluat doctrina lui Brejnev.
Rusia crede ca are dreptul sa intervina in actiunile unor state independente daca ele par sa se apropie prea mult de Vest si daca Rusia considera ca are autoritate in zona respectiva.
Duma ruseasca este in acest moment in curs de adoptare a unei legi care ar facilita anexarea unor regiuni foste sovietice, iar oamenii din tarile est-europene si baltice se intreaba daca si de data asta si-au pus zadarnic toate sperantele in Occident. In ultimul deceniu Occidentul nu prea a bagat in seama Europa de Est, considerand-o doar o sursa de mana de lucru ieftina si instalatii de productie profitabile.
Anexarea ilegala a Crimeei are o mare valoare simbolica: este prima regiune care, dupa perioada sovietica, a fost luata unui stat independent si incorporata in Rusia. Este si un test, o tatonare a tolerantei si eticii Vestului: va indrazni oare Occidentul sa isi onoreze promisiunile – sau va trada din nou Europa de Est?
Contraatacul imperiului prabusit a inceput in 2005, cand Putin a declarat ca colapsul Uniunii Sovietice a fost cel mai mare dezastru geopolitic din secolul XX. Felul in care se preda istoria in scoli este una dintre metodele prin care se promoveaza aceasta teza, continutul ei retrogad fiind motivat de interese geopolitice. Aceasta versiune a istoriei este menita sa trezeasca din nou mandria nationala a rusilor si sa le reaminteasca oamenilor faptul ca apartenenta la imperiul rus a fost benefica si pentru membrii altor natiuni.
Fostele state vasale sunt insa de alta parere.
Multi ani occidentalii au aplaudat politicosi discursurile lui Putin despre „dezvoltarea democratica“ a tarii sale. Putin insusi a afirmat ca modelul lui de societate este o democratie „gestionata“. Ei bine, genul asta de guvernare nu are nici o legatura cu democratia, dar Occidentul s-a lasat amagit de aceasta explicatie, ca si de eufemismele FSB-ului (KGB-ul de astazi) menite sa linisteasca restul lumii in timp ce elita politica de la Kremlin se pregatea pentru minunata lume noua a lui Putin.
Uniunea Sovietica a fost reabilitata, iar jurnalismul a devenit o optiune profesionala sinucigasa. Incepand din 2012 elita lui Putin si-a repatriat activele din Occident pentru a garanta independenta celor aflati la putere.
Unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene este ca ar trebui macar sa incercam sa invatam ceva de la trecut. Uniunea Eurasiatica promovata de o clica din sanul elitei lui Putin este diametral opusa acestui principiu. Ea se bazeaza pe tot ce-i mai bun din stalinism si national-socialism, aplicand in mod constant lectiile invatate de la propaganda acestora. Iar metoda aceasta de exercitare a puterii are un buget inepuizabil.
In 2005 a fost infiintat canalul de televiziune in limba engleza Russia Today pentru a servi scopurilor propagandistice ale Kremlinului, cu un buget anual de peste 300 de milioane de dolari. Deoarece la suprafata pare a fi un canal de stiri, toata lumea crede ca acestea chiar sunt stiri, cand de fapt scopul sau este diseminarea „adevarurilor“ Rusiei in Occident, dupa cum au recunoscut fosti angajati ai acestui post.
Insa odata cu criza din Ucraina aceasta propaganda a devenit atat de nerusinata, incat nici macar nu mai incearca sa isi disimuleze intentiile in fata Occidentului, ca pana acum. Este o schimbare de proportii.
In Occident, editorii sunt obisnuiti sa prezinte opiniile diferitelor parti implicate pentru a obtine un articol care sa se apropie cat de cat de adevar. Dar nu la fel trebuie sa se procedeze cand una dintre aceste parti implicate minte cu nerusinare. Procedand astfel, mass-media occidentale nu fac decat sa repete indirect mesajul promovat de silovicii [literal „cei de la putere“, termen folosit pentru a desemna politicieni de top care au lucrat in serviciile de securitate] ai Kremlinului.
In centrul politicii Kremlinului se afla un razboi al informatiilor, purtat prin afirmatii si contraafirmatii, pentru ca aceasta este cea mai ieftina modalitate de a duce un razboi si a cuceri teritorii fara tancuri. Teama, provocare, proiectie si propaganda: cei din elita Kremlinului sunt maestri ai acestui joc. Iar acestea sunt armele folosite intotdeauna pentru a justifica ocupatiile, atat in fata populatiilor din teritoriile respective, cat si in fata lumii in general.
Pentru Rusia, anexarea partii peninsulare a Crimeii, care, conform legii, apartinea Ucrainei, a fost floare la ureche. Invazia nu a creat in randul rusilor victime care sa scoata mamele in strada, iar in plus, au reusit sa ii toarne Occidentului o poveste in care anexarea parea justificata, avand in vedere ca un procent important din populatia regiunii este vorbitoare de rusa.
Majoritatea acestor locuitori au ajuns in Crimeea ca rezultat al relocarilor in masa operate de Stalin, al caror scop era sa amestece populatiile statelor vasale Uniunii Sovietice si sa rusifice regiunea. Exista cazuri similare in diferite zone ale Europei de Est. Iar acum oamenii astia sunt exploatati de clica lui Putin. Insa locuitorii initiali ai Crimeei, tatarii, au fost deja dati uitarii. Experienta lor in cadrul politicilor demografice ale lui Stalin a culminat cu un genocid.
In momentul cand scriu aceste randuri, usile caselor ocupate de tatari sunt insemnate cu cate o cruce. Va aduce aminte de ceva?
Rusia incearca de mult sa destabilizeze independenta Europei de Est si a tarilor baltice. In 2008 Putin spunea ca Ucraina este un stat artificial. Rusia a contestat dreptul Ucrainei la inviolabilitatea frontierelor, iar printr-un esafodaj de minciuni foarte abil a reusit sa o faca sa para aproape un stat rusesc. Strategia asta nu este deloc noua: la fel i s-a intamplat si tanarului stat austriac in anii ’30, rezultatul fiind Anschluss-ul din 1938.
Statele baltice sunt nevoite de multi ani sa asculte genul asta de retorica din partea Rusiei. Restul lumii stie destul de putine lucruri despre aceste tari – ca si despre Ucraina. Ca urmare, planul Rusiei – sa le conteste dreptul la autodeterminare – nu este deloc greu de realizat.
In ceea ce trece drept mass-media rusesti, au aparut lungi reportaje despre rusi tinuti in lagare de concentrare din Estonia (minciuna din recolta anului 2007). Se mai sustine si ca copiii unor turisti rusi s-ar putea sa fi fost rapiti din anumite hoteluri din Finlanda, care se considera in mod traditional ca ar apartine Rusiei (minciuna din recolta anului 2013).
Cand genul asta de afirmatii sunt emise in eter an de an, nu este deloc surprinzator ca o majoritate a populatiei ruse incepe treptat sa adopte o atitudine banuitoare fata de Occident. Iar asta e si scopul. In felul acesta, la nivel mental, oamenii pot fi montati pe ideea de razboi, iar grupuri etnice care pana atunci convietuisera pasnic sunt asmutite unul impotriva altuia.
Dusmanii imaginari sunt exact lucrul de care are nevoie clica lui Putin pentru a-si mentine popularitatea si a-si pastra activele pe care le-a obtinut prin mijloace extrem de indoielnice. Orice pierdere a puterii ar da in vileag coruptia care i-a permis sa acumuleze o asemenea bogatie. Exact asa s-a intamplat in cazul presedintelui destituit al Ucrainei, Ianukovici.
Deocamdata, conducerea Rusiei este concentrata in mainile unui mic grup de silovici, iar Putin – cel mai bogat om din Europa si din Rusia – e imaginea acestuia. Educatia membrilor acestui grup este foarte diferita de cea a politicienilor din Occident, baza acesteia fiind FSB si KGB. Nu exista pozitie mai inalta in ierarhia puterii din Rusia. Pe vremea Uniunii Sovietice, macar KGB-ul era subordonat Partidului.
Oricine mai crede ca Rusia se foloseste de „politica de protectie a compatriotilor“ pentru a proteja interesele etnicilor rusi din afara granitelor tarii ar trebui sa revina rapid cu picioarele pe pamant si sa isi aduca aminte cum s-a folosit Hitler de etnicii germani. Oricine a vizitat vreodata Rusia stie cat de putin le pasa de rusi celor de la putere. Si tot actiunile Rusiei, sub masca „ajutorului umanitar“, au adus Osetia de Sud in halul in care este acum.
Kremlinul nu prea agreeaza revolutiile de diferite culori din tarile vecine. Asa ca in guvernele unor tari devastate de coruptie sunt instalati oameni care inclina spre Moscova. Cat timp a fost la putere, Ianukovici a reusit sa aresteze niste istorici care investigau crimele sovieticilor si si-a exprimat personal indoielile cu privire la Holodomar, foametea catastrofala care a fost de fapt un act de genocid instigat de sovietici la inceputul anilor ’30. Printre politicile sale s-au numarat si limitarea libertatii de exprimare si propaganda homofoba. Ianukovici a actionat asa cum ne-am astepta sa actioneze un lider care inclina spre Moscova. Insa s-au iscat proteste populare ce au cam dat peste cap planurile bine puse la punct ale lui Putin de a uni Ucraina cu Rusia fara prea mult tam-tam.
E timpul ca Occidentul sa spuna nu intentiei Rusiei de a-si largi teritoriul dincolo de granitele tarii, iar asta nu se poate face prin dialog diplomatic.
Nu se poate negocia cu un adversar care minte tot timpul in legatura cu scopurile sale. Rusia a aratat deja ca adopta o fatada diplomatica doar ca sa mai castige timp sa transporte armament greu la granita. Sa castige timp sa adopte legi care sustin regimuri-marioneta.
Occidentul a incercat sa inteleaga politicile puse in practica de Kremlin, dar nu ai ce sa intelegi la colonialism. E pura lacomie – si trebuie oprit.
Sau am incerca oare sa dam dovada de intelegere daca regina Elisabeta a II-a ar hotari sa reinvie colonialismul britanic? Ati incerca sa intelegeti cum gandeste Angela Merkel daca ea ar ameninta sa reinstituie Reichul german?
Dar daca televiziunea germana ar incepe sa transmita emisiuni pentru copii care ar prezenta niste jucarii de plus pregatindu-se de razboi? Daca Germania ar fi condusa de oameni instruiti de Gestapo? Cum v-ati simti daca germanii l-ar considera pe Hitler unul dintre cei mai mari oameni din istoria tarii lor, asa cum este privit Stalin in Rusia? Daca Germania ar declara ca Europa (sau „Gayropa“, cum o numesc rusii) este guvernata de o conspiratie de homosexuali, asa cum s-a afirmat recent intr-o Rusie sprijinita de o legislatie care face propaganda anti-gay? Isi mai aminteste cineva cine a spus ca degenerarea Occidentului este rezultatul unei conspiratii a evreilor?
N-ar tolera nimeni astfel de lucruri, nici macar o secunda. Stiti ca nu ati putea niciodata sa le explicati nepotilor vostri de ce ati permis sa se intample asa ceva.
Traducere din limba engleza de Ioana Aneci
Sofi Oksanen s-a nascut in 1977, la Jyvaskyla, in Finlanda. A studiat literatura si dramaturgia la Helsinki, devenind cunoscuta odata cu romanele Stalinin lehmat (Vacile lui Stalin, 2003; Polirom, 2012) si Baby Jane (2005). In 2007 a scris piesa de teatru Puhdistus (Purificare); aceasta s-a bucurat de un mare succes pe scena Teatrului National Finlandez si a stat la baza romanului cu acelasi titlu, publicat in 2008 (Polirom, 2012, 2013). Purificare s-a plasat in topul bestsellerurilor finlandeze si i s-au decernat numeroase premii internationale de prestigiu.