Era pe o caseta VHS, din cele furnizate pietei negre de filiera poloneza. Nu mai stiu daca am cumparat-o de la tarabele ce impanzeau trotuarele centrului Bucurestilor, am primit-o de la „furnizorul“ timisorean (actualmente cetatean canadian) sau am copiat-o fara jena de la cine mi-o imprumutase. Avea cartonul colorat galben pe spate si rosu pe fata, unde trona imaginea globului pamantesc ca un balon dezumflat, strapuns cu acul de siguranta. Trimiterea – cine nu stie? – era la celebra coperta a single-lui Sex Pistols – Good Save The Queen, dar titlul „Punk Generation“ mi s-a parut abuziv, mai ales ca grupul scandalos lipsea. XTC n-au fost punkeri, nici Dr. Feelgood, nici Chris Spedding, nici Bow Wow Wow. Toata compilatia mirosea a comert marca EMI/Virgin, dar cui ii pasa? Nu ii vedeam la orice televizor pe Iggy Pop, Buzzcocks, Vapors, Members ori Generation X. Si nici Stranglers nu mai erau la moda, ca sa ne saturam de punkul destinat absolventilor de universitati care vor sa pozeze in working class.
In fapt, tipii astia par tinta muzicii celor de la XTC. De-ar fi sa ne oprim numai la videoclipul pomenit, gasim cateva elemente ce, bine scuturate, configureaza o stare de lucruri specifica societatii post-industriale. Joaca de-a ingrijirea medicala aduce a supraveghere totalitara, in care Big Brother nu numai ca vede tot, dar stie si ce e bun pentru bietul Nigel. Ai crede ca filmuletul din 1979 reda situatia dintr-o tara comunista, nu cosmarul lumii libere. XTC izbuteste sa vorbeasca despre alienarea sociala folosind chiar mijloacele care o produc. Umbra lui Orwell pluteste peste frumoasa melodie a basistului Colin Moulding, cel care, impreuna cu Andy Partridge, muzician complet si poet dificil, constituie motorul creativ al trupei. Nu lipseste, aproape omniprezenta in cultura pop-rock engleza, recuzita clownilor. Trucajele video Hi-Tech introduc nota distincta de elevatie, ceea ce scoate inca o data muzica XTC din zona punk. N-o face mai putin abraziva!
Cariera trupei, din 1978, cand a scos primul disc, White Music, si pana in 2000, la Wasp Star (cunoscut si ca Apple Venus, Part 2), s-a inscris, am zice, sub semnul melodicitatii deloc banale, mult diferita de seria celor lesne de memorat si fredonat. Pe undeva apropiati de Beatles ori Beach Boys, insa cu siguranta tocilarii lectiilor unor Kinks si Move, XTC se numara intre fruntasii atipici post-punk, new-wave & alternativ, laolalta cu Jam, Elvis Costello, Talking Heads, Police, B52 sau Madness. Nume pentru care succesul de top era important, dar conta mai putin decat mesajul pe care voiau sa-l transmita. Si l-au transmis. Compozitiile XTC nu-s lejere, solicita altceva decat organele generic numite vintre. Satisfactia? Depinde consistent de bagajul cunostintelor proprii. Aceasta muzica nu gadila urechea in mod placut, ci direct creierul.
O recomanda si noua transpunere 2.0 si 5.1, marca Steven Wilson, pusa pe CD si Blu-Ray (APE-BD110, 2013). Este prima din „The Surround Sound Series“, editie prin care XTC isi propune sa ridice muzica la standardele unui public selectiv. Nu mi-e jena sa recunosc lunga asteptare a discului. Si n-am nici o ezitare sa scriu ca a rasplatit rabdarea cu asupra de masura. Dincolo de particularitatile fiecarei piese, cu versuri simple sau absconse, cu linie melodica epurata sau cu aranjamente complexe, ies in evidenta structurile armonice. Posibilitatea de a le urmari in surround nu constituie vreun lux inutil. Este chiar modalitatea in care pot fi receptate ideal. Poate ca vinilul original, masterizat de faimosul Bob Ludwig, oferea profunzimea variantei actuale. Nu am avut ocazia sa-l ascult.