Imi dau seama ca am fix doua ore jumatate libere ca sa-mi rezolv problema inspectiei tehnice periodice a masinii mele, care urma sa-mi expire intr-o saptamana. Hai sa vad macar care-i treaba, imi zic. S-o iau din timp, sa n-am surprize. Gasesc imediat statia ITP. Intru intr-o curte mare, strajuita de trei caini boschetari. Opresc langa o hala uriasa in care se fac inspectiile. Cobor precaut, insa cainii sunt mai prietenosi decat ma temeam.
— Ce faceti, mai frumosilor? ii intreb, ca sa ma conving ca pot purta o conversatie civilizata cu ei.
Ei imi fac semn ca se poate, dand voios din coada. In jur, nici tipenie de om. Strig:
— Buna dimineata!
Imi raspunde ecoul din hala. Inaintez de-a lungul liniei de inspectie si, chiar in capat, pe un gemulet, il vad pe dom’ inginer, motaind cu o tigara in coltul gurii. Abia cand ciocanesc la usa si intru, tresare si ma intreaba:
— In ce problema?
„Ghici?“, imi vine sa-i raspund. Ce altceva puteam cauta intr-o statie ITP decat sa-mi fac ITP-ul? Dar ma abtin si-i rezolv dilema.
— E nevoie de o programare sau se poate acum? imi exprim eu curiozitatea.
— S-ar putea si acum, dar nu vreti sa veniti mai dupa amiaza?
— As cam vrea acum, ca am vreo doua ore libere. Dar ce, dureaza mult?
— Nu. Douj’ de minute, dar e mai complicat acu’, dimineata. Tre’ sa aveti noroc, sa se deschida fisa de la RAR… Poate sa dureze si o juma de ora… Apoi, e posibil sa mai apara omu’ de la RAR, imi face el cu ochiul.
Nu inteleg nimic. Imi asum riscurile asteptarii, insist sa fac ITP-ul acum. Am timp, chiar si daca se deschide greu fisa de la RAR. Dom’ inginer da din mana a lehamite, se duce la calculator, iar fisa se deschide intr-un minut. Imi spune ca am
mare noroc. Apoi iese si-mi inspecteaza din ochi masina.
— Sigur vreti acum si nu dupa amiaza? Sigur nu aveti probleme la ea? Ca eu, daca o bag pe linie, nu va mai pot face nimic. Vine si omu’ de la RAR… Uite-l, mi-l arata intr-o directie imaginara, vine si chiar nu mai pot face nimic-nimic.
— Masina mea e practic noua. Hai sa-ncepem.
— Asa spuneti toti, da el din mana a lehamite, din nou. Eu v-am zis!
Pun masina pe linie si incepe inspectia. Dom’ inginer desface capota, baga capul in motorul meu cu tigara in gura si verifica minutios felurite piese, felurite serii ale lor. Pufneste a necaz. Se baga sub masina cu o lanterna, verifica mult si bine si iar pufneste a necaz.
— Merge struna, imi spune el, dezamagit, din tunelul de sub masina.
Intre timp, ii apare un ajutor care-mi testeaza noxele de la teava de esapament. Spune si el, cumva tot inciudat parca, intorcand cutitul in rana:
— Dom’ inginer, asta-i masina buna.
Verifica rotile, echilibrul, frana. Totul fara cusur. Trec la lumini. Nici aici vreo problema, doar ca „faza scurta bate cu vreo doi milimetri mai jos“, dar dom’ inginer imi face cu ochiul ca lasa asta de la el. Trec de toate testele si imi semideschide usa spre libertate. Il urmez in camaruta lui. Primesc un bon de 100 de lei pe care trebuie sa-l platesc intr-o laterala. Platesc, ma intorc cu chitanta, gata sa-mi iau zborul. Il gasesc pe dom’ inginer radiind de fericire:
— Ce v-am spus eu, dom’le? Eu
v-am intrebat de la inceput daca masina e in regula… Ia urcati la volan.
Urc, fara sa inteleg de ce. Ma pune sa apas pe frana.
— Ei, ati vazut?
Nu vad nimic. Imi explica el victorios ca unul dintre cele 9 beculete din spate, care se aprind ca bradul de Craciun cand apas pe frana, nu merge. Ii scapase initial asta. Il intreb daca nu putem inlocui becul, platesc cat face si cu asta basta. El imi sopteste ca nici vorba, trebuie sa merg intr-un service autorizat si sa-mi fac programare pentru a doua zi. Dar sa mai astept „oleaca“, sa mai vedem. Cat astept fara sa stiu ce, in doua minute, ma duc si cumpar un beculet de la o benzinarie alaturata, care costa un leu. Dupa jumatate de ora, cu gesturi tainice, sa fim atenti, dom’ inginer imi inlocuieste beculetul cam in 30 de secunde si-mi mai da un bon de 50 de lei, spunandu-mi cat de norocos sunt, ca a plecat omu’ de la RAR. Acum, numai sa am noroc sa nu se inchida fisa de la RAR, ca trebuie sa luam totul de la capat, a doua zi, cu programare.
Platesc bonul, ma intorc si il gasesc pe dom’ inginer si mai fericit, cu extinctorul de la masina in mana. N-are ce sa fie. Stiu ca l-am cumparat anul trecut si ca are garantie trei ani (verificasem recent). Numai ca dom’ inginer ma pune sa ma uit la data expirarii. E cam stearsa.
— Nu se vede bine. Demonstrati-mi ca aveti un extinctor valabil.
Ii arat unde scrie limpede ca-i valabil trei ani si incerc sa-l conving ca si pe locul inscris cu tus sters se intrevede un 2016. Nu-l conving, el nu vede asa ceva. Sa-mi cumpar eu un extinctor autorizat si sa vin maine dupa amiaza, la programare, dar sa fiu sigur ca masina mea n-are probleme. Cedez nervos, ii strecor in mana 50 de lei, iar el vede brusc data inscrisa cu tus sters. Imi inchide fisa, imi pune stampila izbavitoare pe certificat, imi spune cat de norocos am fost, apoi, la iesire, imi da o carte de vizita:
— Daca mai aveti prieteni cu probleme la masina, sa vina la mine. Dar sa dea un telefon inainte, sa nu vina dimineata, cand poate sa apara omu’ de la RAR.
Bag viteza. Deja imi expirasera cele doua ore jumatate libere.