Nu stiu cum se vedeau tracii insisi acum doua mii cinci sute de ani si nici nu-i usor de aflat. Totusi, daca Herodot ii numea drepti si viteji (si daca nu incurcase cumva neamurile), atunci nu cred ca tracii respectivi umblau in cete la furat prin Europa sau ca trimiteau copii traci la cersit prin Atena si Sparta, cu cantecele despre mama bolnava la Sarmisegetuza si tatal trimis la inchisoare de Burebista. In schimb, e usor de observat cum se vad urmasii tracilor (sau ce-om fi noi) in ziua de azi: un pic altfel decat o facea Herodot. Mentalul nostru colectiv perpetueaza niste imagini despre sine care limpezesc, fie si partial, misterul acestei transformari radicale, ce parca da cu tifla cliseelor perpetuate la nivel oficial.
In perioada comunista circulau o multime de bancuri legate de furt la romani. Mi-amintesc unul care pastreaza si azi ceva din semnificatia lui de atunci. Se inscrie in categoria extrem de substantiala cu triada „un roman, un rus si-un american“, doar ca aici respectivii cetateni sunt chiar sefii statelor, iar asta dadea bancului un farmec subversiv aparte.
Cica ii cheama Dumnezeu la el pe Reagan, pe Gorbaciov si pe Ceausescu. Reagan intra, ceilalti doi asteapta in anticamera. Dupa un timp americanul iese cu o figura pleostita, iar cei doi sar pe el: „Ce ti-a zis, ma, ce ti-a zis?“. „Pai“, mormaie Reagan, „mi-a aratat o bomba mare-mare si mi-a zis ca daca nu termin cu discriminarea si somajul din America, o s-o arunce peste noi si ne face praf.“ Intra apoi Gorbaciov, inghitind in sec, si iese tot asa, pleostit. „Ei?“, intreaba Reagan si Ceausescu. „Uf, mi-a aratat si mie o bomba mare de tot si mi-a zis ca daca nu termin cu alcoolismul si mizeria de la noi, arunca bomba si ne face praf pe toti.“ In fine, intra si Ceausescu si iese un pic aplecat. „Ei, cum e, Nicule?“, intreaba americanul si rusul. „Ei, tot asa“, raspunde Ceausescu si se indreapta de spinare, scotand de sub haina un obiect mare si rotund. „Vedeti voi bomba asta? Mi-a zis ca daca noi, romanii, nu terminam cu furatul, o s-o arunce peste tara si ne face praf.“
Evident ca folosirea liderilor e o sinecdoca si ca autorul, anonim (cum se zice, dar anonim de-al nostru, din popor), spunea aici ceva despre poporul roman si calitatile sale. Bancurile de genul acesta sunt istorioare cu talc, acceptate si integrate de populatia care le transmite. Iar mostra de mai sus nu e unica. Imi amintesc un banc in care aceiasi trei presedinti zburau cu avionul pe deasupra planetei, scoteau mana pe geam si recunosteau, dupa aerul in care pluteau, cand au ajuns deasupra tarii lor. Nu mai retin cum si-au dat seama Gorbaciov si Reagan ca zboara pe deasupra URSS-ului si a Americii, dar poanta finala e greu de uitat. Ceausescu scoate si el mana pe geam, o retrage repede si spune, la randu-i: „Acum zburam pe deasupra patriei mele, Republica Socialista Romania“. „De unde stii, Nicule?“, intreaba ceilalti doi. „Pai, iote, fir-ar a dracu’, imi furara ceasu’!“ Ha-ha. Cum ar veni, furam tot ce prindem, fie si la zece mii de metri altitudine. Asa zice intelepciunea hatra a poporului roman, care-i, cum se stie, sarea pamantului.
Bine, s-ar putea spune ca astfel de snoave dezvaluie doar placerea de a povesti a omului. Poate si placerea de a sfida, de a rasturna carnavalesc ordinea morala din lumea in care traim. Si banuiesc ca in acelasi fel s-ar putea interpreta si sutele de povesti despre felul in care se fura sau se poate fura. Am auzit astfel de povesti cu sutele. Una dintre ele insa mi-a ramas bine intiparita in minte si-o s-o povestesc saptamana viitoare, fiindca despre hotie la romani se pot scrie – si chiar s-au scris – tratate intregi.