Jurnalul lui Prokofiev, acoperind anii 1907-1936, a fost publicat in ultimii ani intr-o editie in trei volume, primul aparut in limba engleza in 2008, in traducerea si cu adnotarile lui Anthony Philips*. Ca si putinele informatii disponibile din corespondenta, insemnarile lui Prokofiev despre Romania nu se refera, de regula, la muzica. Sunt mai curand pete de culoare ce ii ilustreaza biografia si, din timp in timp, trasaturi de caracter. Eleonorei Damskaia, harpista dedicatara a uneia din cele Zece piese pentru pian, op. 12, ii scria in februarie 1915, in drum spre Italia, de la Iasi: „Holera este undeva in jur […] Dispozitia imi este proportional contrara vremii – si afara e lapovita“.
Trecerea prin Romania e descrisa mai pe larg in Jurnal: „Am fost sculati la 5 dimineata, inainte de a se crapa de ziua. In gara Razdolnaia a trebuit sa schimbam trenul pentru Chisinau, langa frontiera cu Romania. In ceata gri a zorilor ne-am ingramadit afara pe peron si la ora 7 eram deja in trenul spre Chisinau si Ungheni. Nu se vorbea decat despre ofensiva germana din Prusia rasariteana, dar noi eram mai preocupati de calatoria noastra iminenta prin Balcani: vom putea trimite scrisori, era holera in Romania, vom reusi sa obtinem un vagon de dormit pana la Bucuresti? […] Candva dupa ora 3, trenul a ajuns la Ungheni, o mica gara prapadita la granita romana. […] «Pasaportul diplomatic» al lui Alexeiev ne-a scapat de orice formalitate sau inspectie. Am petrecut cateva ore plictisitoare, batand din picioare sa ne incalzim intr-o sala de asteptare intunecoasa, plina de lume…“
Prokofiev si prietenii lui treceau granita intr-un soi de vagon tramvai – „Adio, Rusia!“ – si „dupa opriri si intarzieri interminabile am ajuns, in fine, la Iasi, un oras destul de mare. Aici toate eforturile noastre s-au concentrat pentru a gasi cusete intr-un vagon-lit si nu a fost deloc usor… Inghetat bocna, am baut niste cognac cumparat pe marci romanesti, am facut conversatie cu localnicii in germana si franceza si am fost realmente usurat sa ma bag intr-un asternut curat, cald…“
La 5 februarie Prokofiev ajungea la Bucuresti: „ce se denumeste drept un mic Paris si, daca faptul este o exagerare grosiera, fiindca cele mai multe strazi sunt total nedemne de nume, unele sunt totusi expresive, cu magazine acceptabile si drumuri pavate cu arbori a la Paris. Am tras la un hotel deosebit de elegant, Athené[e] Palace…“. Prokofiev nota ca a intrat „intr-o cafenea si a citit ziarele locale in limba franceza“, ca a luat masa in „hotelul elegant“ si a iesit pentru o a doua plimbare, ajungand la concluzia ca „orasul era foarte placut, dar departe de un «mini-Paris»…“, ca „nici macar femeile cele mai remarcabile nu aratau in mod special bine, dupa cum si barbatii cei mai eleganti erau departe de a arata ca niste gentlemeni englezi…“. Dupa intalnirea cu Diaghilev si Marinetti in Italia, Prokofiev revenea in Rusia la 3 aprilie, tot prin Ungheni, fara sa mai mentioneze in vreun fel trecerea prin Bucuresti.
Romania revenea in insemnarile compozitorului in februarie 1918, cand aparea atras de un cuplu original, Lina Collini, italianca de obarsie romana, si amantul ei, un anume Sarovici, proprietar al unui Cazino la Sinaia – „total diferit de directorul de cazino din Cartoforul meu, mult mai amabil si mai elegant…“. Cei doi aveau sa-l indemne cu insistenta sa plece impreuna in America, intai prin Constantinopol, apoi via Vladivostok. Un moment, Sarovici si-a oferit serviciile si ca impresar, pentru concerte pe Riviera franceza.
Prokofiev nota, intre altele: „Atunci cand Lina mi-a spus cat de important va fi pentru mine succesul in America, i-am replicat ca singura ratiune a succesului importanta pentru mine este de natura externa, din perspectiva strict financiara. Pe plan interior, succesul ar avea o valoare minima, fiindca perceptia muzicala a americanilor nu este suficient de rafinata pentru a ma face sa le acord prea multa atentie“.
La 1 iunie 1918, dupa ce, prin relatii, capatase aprobarea de a pleca in strainatate de la Lunacearski, comisarul lui Lenin, Prokofiev ajungea, prin Vladivostok, la Tokyo. In lunile petrecute in Japonia, a compus o Sonata pentru vioara, a invatat piese de Chopin, a meditat la ideea de a scrie o opera dupa istoria Dragostei celor trei portocale si a dat cateva recitaluri. La 2 august se imbarca pe un vapor spre Statele Unite. Vasul ancora in golful San Francisco la 22 august 1918. Astfel incepea perioada exilului occidental al compozitorului, care la scurta vreme avea sa o cunoasca la New York pe cealalta Lina, viitoarea sa sotie. Cu ea, in 1935, trecea din nou prin Bucuresti, intr-un turneu despre care Jurnalul lui nu pomeneste nimic, dar asta este o alta istorie…
*Sergey Prokofiev. Diaries 1915-1923. Behind the Mask. Translated and annotated by Anthony Phillips. Cornell University Press, Ithaca, New York, 2008. 775 p.