In Londra acelorasi ani, Thomas Foley, un tanar si modest angajat al Biroului Central de Informatii, se apropie si el, dar fara sa stie, de un moment de cotitura in viata, unul din acele momente cand toate deciziile pe care le-ai luat par dintr-odata gresite si alte oportunitati, la care pana atunci nici nu te gandeai, se infatiseaza mai realizabile ca oricand.
La prima vedere, Thomas ar putea fi un barbat de invidiat. Locuieste intr-o suburbie a marii metropole, are o slujba suficient de bine platita, colegele din birou inca se mai cearta pe tema asemanarii lui fie cu Gary Cooper, fie cu Dirk Bogarte, iar cand se intoarce acasa, il asteapta o sotie tanara si draguta care nu demult i-a nascut o fetita. Cu toate acestea, la o analiza mai amanuntita, ne dam seama ca lucrurile nu sunt chiar atat de roz… In primul rand, Thomas nu se da in vant dupa Londra, in al doilea rand, atributiile sale constau din scrierea de brosuri despre sanatatea si siguranta publice, despre cum trebuie sa traversam strada si cum sa avem grija sa nu raspandim gripa cand suntem bolnavi si alte asemenea lucruri, care cu greu ar putea starni admiratia cuiva. In al treilea rand, Thomas nu e convins ca si-a dorit o sotie si-un copil, desi slujba nu-l lasa sa se gandeasca prea mult la acest din urma aspect. Uneori se intreaba daca n-ar putea face mai mult, daca n-ar trebui sa aiba pretentii mai mari de la viata, alteori, simte ca, dimpotriva, a ajuns chiar prea departe pentru unul ca el. Intr-adevar, stima de sine si acea predispozitie, foarte pronuntata la altii, de a (se auto)promova nu reprezinta punctele forte ale lui Thomas.
Tocmai de aceea, nu trebuie sa ne mire surprinderea lui in ziua in care i se propune sa faca parte din delegatia care va merge la Bruxelles pentru a se ocupa de pavilionul expozitional al Marii Britanii. Ce-l face pe el atat de potrivit pentru o asemenea insarcinare? Cu ce este el mai breaz decat altii pentru a i se oferi o asemenea oportunitate? Intrebarile nu sunt chiar lipsite de temei. Atuurile sale par sa fie altele decat meritele profesionale. Este laudat, fara indoiala, pentru contributia sa importanta in cadrul Biroului, unde lucreaza de 14 ani, pentru faptul de a fi reusit sa se descurce in viata pe cont propriu, dar mai greu par sa atarne originea sa belgiana (mama sa este de pe langa Bruxelles) si faptul ca tatal sau este („a fost“, isi corecteaza Thomas superiorii, pentru ca a murit de curand) hangiu, acest fapt in directa legatura cu viitoarea responsabilitate a lui Thomas la Expo ‘’58, aceea de a supraveghea intreaga activitate a pub-ului Britannia, ce se doreste a fi mandria Coroanei in materie de ospitalitate, bere bruna si nelipsitul fish-n-chips.
La cei treizeci si doi de ani ai sai, Thomas este un naiv in materie de secrete de stat, activitati de spionaj si contra-spionaj, fuziune nucleara si alte asemenea chestiuni, chiar daca lucreaza pentru Birou. Evident, aceasta este, de fapt, recomandarea lui cea mai solida – naivitatea. In spatele „bunei intelegeri si cooperari dintre popoare“ se ascund, ca intotdeauna, rivalitatile ideologice tipice Razboiului Rece, uneori cu incredibile repercusiuni asupra bunului mers al planetei, iar o expozitie de anvergura acesteia reprezinta arena ideala pentru ca ele sa infrunte din nou. Doar ca tanarul nostru va fi atras in aceasta infruntare fara sa-si dea seama si-si va duce la indeplinire misiunea fara sa fie foarte constient ca i s-a atribuit una. Mai mult decat atat, din cauza ei (a naivitatii, a misiunii), dar si a unei doze de conformism si retinere, tipic englezeasca, Thomas isi va rata, fara doar si poate, propriul destin, alegand, in pofida tuturor instinctelor care-i spuneau ca face o greseala, sa-si reprime dragostea pentru Anneke, o tanara belgianca pe care o va cunoaste la Expozitie si cu care va trai o intensa, dar foarte scurta poveste de dragoste. Peste ani, peste multi ani, cand va fi deja vaduv, la sfarsitul unui mariaj anost si banal, o va cauta din nou, numai ca atunci va fi deja prea tarziu…
Cum sa ratezi sansa de a deveni altcineva
Expo ’58 este un roman care merita citit din mai multe motive. O data pentru abilitatea lui Coe de a recrea o lume apusa, in care ignoranta si/sau inocenta tipice lui Foley erau, de fapt, valabile pentru intreaga societate (una in care, de exemplu, fumatul se recomanda gravidelor pentru a le mai calma din stresul de a purta sarcina), dar in care cinismul si deziluzia contemporane nu-si aveau locul, in care oamenii inca mai puteau nadajdui la o lume mai buna fara sa para stupizi din cauza asta. Apoi, pentru umorul sau englezesc, subtil, fin si ironic, care se combina aici cu o nostalgie omniprezenta pentru niste vremuri mai simple, poate chiar mai frumoase (desi nu chiar lipsite de anxietati) si, nu in ultimul rand, pentru ca, dincolo de intriga tipica unui roman de spionaj si de o anumita incarcatura specifica romanului de moravuri (ambele motive de sine statatoare pentru amatorii de gen), Expo ’58 se recomanda pana la urma a fi o carte despre felul in care, uneori, ne ratam sansele de a deveni altcineva pentru ca, din diverse motive, unele intemeiate, altele mai putin, nu putem sa ne dezbaram de ceea ce suntem deja. O situatie care nu se poate rezolva prea usor… dar citind cartea, macar ne dam seama ca nu suntem singuri. Nu ca asta ar reprezenta neaparat o consolare, dar cu siguranta reprezinta o confirmare. Aceea ca literatura de calitate ne propune adesea in personajele ei slabe (moral, caracterial) intruchipari de o forta impresionanta a ceea ce-nseamna energia creatoare a unui autor. In cazul de fata, Jonathan Coe.
Jonathan Coe, Expo ’58, traducere din limba engleza si note de Nadine Vladescu si Sanda Watt, colectia „Biblioteca Polirom. Actual“, Editura Polirom, 2014