– Fragment –
E deja 16 decembrie si am ajuns intr-un moment important. Intr-un moment foarte important. 16 DECEMBRIE. De fapt, de aici inainte chestiunea se schimba. Se schimba semnificativ in partile ei esentiale. Dar asta nu inseamna ca eu sau vreunul dintre noi avem o cat de mica idee cat de mult, sau cum, sau de ce. In acest moment, sunt facut mai mult din praful de carbune pe care il descarcam de pe rampele feroviare direct din vagoane, ca sa incalzim dormitoarele mai mult cu ideea ca avem un combustibil decat cu combustibilul propriu-zis. Sunt facut din detergentul neconvingator cu care, in ziua in care suntem trimisi sa facem de serviciu la bucatarie, incercam sa spalam pe jos cantina ostaseasca, gonind sobolanii de sub cazanele enorme in care bagam apoi aceleasi carpe, ca sa frecam stratul unsuros de pe peretii de inox, inainte sa fierbem in ele ceaiul pentru cina – primim asigurari ca e o practica uzuala, asa ca sa lasam mutrele. Sunt facut din dimineti chioare de instructie, din igiena precara, din ture de planton in care lustruiesc bocancii camarazilor, nauc de somn, in timp ce caporalul de serviciu aduna garzile spectrale si zgribulite din posturile de la depozitul de munitie, de la parcul auto si de la gardul vestic al bateriei. Sunt facut dintr-o serie de amenintari si promisiuni din partea veteranilor – unele se implinesc, altele nu. Sunt facut deci din umilinte caraghioase care pana la urma devin o rutina. Toate astea in timp ce discutam anumite lucruri despre blugi sau marci de haine al caror nume e capatul indepartat al funiei pe care ne cataram in fiecare zi, sau despre INXS si despre Duran Duran, sau despre o caseta video cu un film cu Mickey Rourke, sau despre o multime de alte chestii. Nu-mi e usor sa ma abtin sa povestesc ce am vazut in excursia din Cehoslovacia (magazine in care miracolul comertului functioneaza), desi la un moment dat, in toiul unei discutii, cand frecam cimentul closetelor cu niste maturi tocite, mentionez in treacat episodul de la sfarsitul verii, ca pe un element exotic care imi confera un anumit statut.
Astia suntem noi craiovenii, care avem o cultura comuna in acest sens, si uneori la discutii se alatura si alti racani, care cunosc subiectul. Iar cei care nu-l cunosc se uita la noi ca la niste animale ciudate. Aerul tulburat al lui Patrana ma face sa cred ca traieste cu senzatia ca noi ne-am nascut pe alta planeta. Noi credem ca el s-a nascut intr-un fund de lume neatins de civilizatia secolului in care traim, chiar si asa, strecurata printr-un gard de fier si sarma ghimpata. Natura umana e complexa, iar aceasta societate nobila scoate in evidenta diferentele.
Nu, in nici un caz nu sunt un personaj din ecranizarea propriei mele vieti. Ci sunt chiar eu, prins intr-o realitate sordida, care nu poate fi ecranizata onest, fara mici inflorituri cinematografice.
Dar exista realitati, iar in miezul lor alte realitati, si tot acest ghem e, de fapt, doar o parte din miezul altei realitati. Iar intre ele exista usi, unele deschise, altele inchise. Cand usile sunt deschise, poti sa vezi dintr-o realitate intr-alta. Poti sa vezi, dar se poate intampla sa nu poti intelege, pentru ca iti lipseste ceva. Bine ca macar usa e deschisa. Ai o sansa. Dar daca usa e inchisa? Ba, mai mult, e inchisa cu buna stiinta? Iata! Exista aceasta usa care daca ar fi deschisa am sti cu totii ca Intaiul Fiu al Poporului a cam cacat-o. Cu putin timp in urma, Gorbaciov l-a tras de maneca, o ultima incercare de a-l trezi la realitate – ai grija ce faci cu poporul tau, ca nu e bine. Occidentul, in ochii caruia a trecut drept un rebel din blocul estic si un aliat impotriva sovieticilor, i-a dat drumul de mult din brate – regina Angliei nu-l mai leagana in caruta ei de aur, iar pe peluza din fata Casei Albe in mod sigur nu mai are ce sa caute. Iti vine greu sa crezi ca aceste lucruri s-au intamplat (ce-ar putea sa caute un asemenea monstru in asemenea locuri?); si ca sa nu mai intram in alte amanute, putem sa reducem povestea la vechea ei esenta populara: nu de putine ori, politica e o curva – chiar si la scara planetara. Se pare ca nici Securitatea care l-a slujit orbeste atatia ani nu-l mai sprijina. Oamenii cei mai fideli ai regimului si-au facut prin spatele lui niste socoteli, si-au dat seama ca vremurile se schimba – capitalismul bate insistent la usa si n-o sa ramana atarnati de ideile unui psihopat care nu poate sa inteleaga ca e mai mult strigoi decat om.
*
Pe 16 decembrie, sambata, lucrurile o iau la vale iremediabil. Si, asa cum se intampla de multe ori, pornesc de unde nu te astepti. La Timisoara se produce o manifestatie spontana de sustinere pentru pastorul reformat László Tökés, care se afla in conflict cu autoritatile comuniste. In urma cu cateva luni, opiniile sale critice la adresa lui Ceausescu au spintecat eterul cu ajutorul postului de radio Europa Libera, insufletind inimile sutelor de mii de ascultatori clandestini – a devenit astfel un element dusmanos, un personaj indezirabil pentru Regim. Pentru ca nu poate fi suprimat direct, autoritatile se hotarasc sa-l indeparteze, astfel ca ii aranjeaza o stramutare fortata intr-un fund de lume, unde ar putea deveni uitare – i se creeaza conditii prielnice pentru o disparitie anonima.
Dar evacuarea pastorului din parohie nu se produce cu discretia pe care oficialii si-o doresc. Ba, mai mult, se pare ca nu se poate produce deloc, Tökés e aparat de o masa aparent inofensiva de oameni, dar vociferanta, care ii strajuiesc locuinta. Cand primarul Timisoarei apare pentru a lamuri lucrurile, e intampinat cu huiduieli – din sanul grupului de oameni agitati se aud chiar si cateva lozinci anticomuniste. Pare o situatie minora, dar cu potential. In orice caz, e ceva neobisnuit in rezistenta acestor oameni. Grupului initial de enoriasi i se adauga alti localnici. Chiar daca motivele acestui protest nu sunt foarte clare pentru toata lumea, multi nu cunosc intregul substrat, cineva se impotriveste cu curaj autoritatilor, in strada – pare un motiv suficient. E adusa o masina de pompieri, cu care oficialii spera ca pot calma spiritele. Foarte curand, masina de pompieri devine neoperationala, demonstrantii au rasturnat-o, furia si numarul lor cresc. Momentul acumuleaza o tensiune care se pare ca nu poate fi dezamorsata usor, iar mesajul acestor oameni nu mai e inofensiv. Iesirea din pasivitate se produce spre orele serii, cand autoritatile decid ca e momentul sa foloseasca amenintarea fortei. Sunt aduse cateva detasamente de militie si alte masini de pompieri. Sediul Judetean de Partid Timis devine un fel de cartier general de unde se iau decizii de inabusire a razvratirii care e pe cale sa se produca. Dupa o scurta ciocnire cu scutierii militiei, protestatarii care nu contenesc sa se inmulteasca incep sa se imprastie pe bulevarde in grupuri care striga lozinci anticomuniste, cer libertate si indepartarea lui Ceausescu. Pana spre miezul noptii, fortele de ordine se inmultesc la randul lor, sunt scoase in strada tancuri si armata patruleaza strazile. Au loc violente, sunt sparte vitrinele unor magazine si incendiate insemnele puterii comuniste, cateva din greoaiele vehicule militare sunt atrase in zone unde raman blocate, unele dintre ele sunt incendiate. Se produce un fenomen clasic: amenintarea naste raspuns, violenta naste violenta. In sfarsit, se intampla. Libertate! Jos Comunismul! Democratie! se aude din ce in ce mai raspicat din centrul orasului si din cartierele apropiate; caminele studentesti explodeaza, au loc si mai multe violente, protestul ia amploare. Fortele de ordine nu fac fata, Timisoara urla. Spre orele diminetii, autoritatile inteleg ca au o problema mai mare decat se asteptau. Rezistenta cu care locuitorii Timisoarei au raspuns incercarii de suprimare a revoltei si dimensiunile la care a ajuns protestul initial ii sperie. Bilantul fara precedent e graitor: sunt operate in jur de 200 de arestari.
CARTEA
In Romania anului 1989, viata de zi cu zi inseamna mai ales frica, lipsuri, uniformizare, compromisuri, umilinte. Raul si uratul sunt dominantele Epocii de Aur, dar nu totul este rau si urat. Chiar si in armata regimului, loc al absurdului si abrutizarii, pentru ca exista tineri, exista si visuri, dorinta de a trai altfel. Revolutia va insemna o izbucnire la suprafata a acestui suvoi al vietii ascunse, cu toate bunele si relele pe care le antreneaza. Pe fundalul acestei perioade de framantari, protagonistul romanului se intoarce cu gandul la anii tineretii razvratite, rememorand pentru a intelege…
AUTORUL
Adrian Buz (n. 1971, Craiova) este absolvent al Facultatii de litere din Craiova. Volume publicate: Ultimul capitol (proze), Editura Masina de scris, 2001 (premiul revistei „Romania literara“ pentru debut), Zidul moale (proze), Editura Polirom, 2005. Traducator de literatura americana – a tradus din William Burroughs, John Dos Passos, Hunter Thompson, Bret Easton Ellis, Hubert Shelby, Dave Eggers, Augusten Burroughs. Editor-coordonator al colectiei „Byblos“ la Editura Curtea Veche in anii 2009-2010. Este prezent in presa culturala inprint sau online („Ramuri“, „Romania literara“, „Noua literatura“, Liternet, „Respiro“) cu proze, eseuri, studii sau traduceri.