Cand zic „lumea“ ma refer nu numai la carturarii din Romania, ci ii includ aici si pe profesionistii in management cultural si artele spectacolului din punctele importante ale Europei si alte cateva zone ale globului, precum Japonia, de pilda, unde au ajuns multe dintre proiectele sibiene. Un important plastician autohton si-a exprimat surprinderea, cu ocazia unei intalniri unde Constantin Chiriac a sustinut un solo poetic: „Nici nu stiam ca e actor!“. „E chiar doctor in poezie, la propriu“, i-am raspuns! Teza sa de doctorat s-a concentrat asupra „Poeziei ca spectacol“, o analiza aplicata a subtilelor filiatii dintre liric si teatral, lucrare publicata in 2008 la Editura Palimpsest. Constantin Chiriac tine enorm la spectacolele in versuri, paradoxal, mai mult decat la oricare dintre celelalte realizari ale lui. De poezie a fost legat dintotdeauna, in vreme ce actoria, succesul managerial au venit mai tarziu. In tinerete, a participat de sapte ori la Gala Tinerilor Actori de la Costinesti, cu spectacole de poezie, luand de fiecare data premiu, ultima oara fiind invitat in „Recitaluri extraordinare“, intr-un program care ii mai includea pe Gheorghe Cozorici si Ion Caramitru. Activitatea si performantele lui Constantin Chiriac sunt demne de un studiu de caz. E director de teatru si festival, manager cultural, actor, profesor universitar, la Sibiu, dar si in alte 18 universitati ale lumii (printre care SUA, Franta, Marea Britanie). A contribuit semnificativ la desemnarea Sibiului drept Capitala Culturala Europeana in 2007, iar din 2010, este membru al comitetului de selectie si monitorizare a oraselor candidate pentru aceasta titulatura. A initiat si dezvoltat o sumedenie de proiecte culturale. A jucat in peste 20 de filme, in cca 50 de spectacole si in peste 20 de one man show-uri, itinerate in peste 50 de tari. E perfectionist, e omul superlativelor. Pentru ceea ce face este rasplatit cu „cel mai bun“, „omul anului“, „VIP“.
„Pot sa recit trei saptamani fara sa ma opresc“
In „Argumentul“ cartii Poezia ca spectacol, un mic organon pentru cei ce indragesc lirica si vor s-o impartaseasca si altora, artistul isi exprima regretul de a fi mai putin cunoscut in aceasta postura pe care a exersat-o inca din copilarie. Rostitul versurilor reprezinta „una dintre cele mai importante componente ale activitatii mele artistice“. Stiam de recitalurile de poezie ale lui Constantin Chiriac de multa vreme. Pe unele le vazusem, pe altele le ratasem din motive de prea multe intamplari teatrale sincrone. La sfarsitul lui aprilie, cand a venit la Iasi ca invitat special al Zilelor „Convorbiri literare“ si manifestarilor ocazionate de implinirea a 150 de ani de la Fondarea Junimii, am prins un pachet de doua: „Domnule si frate Eminescule“, un dialog intre Ion Creanga si Mihai Eminescu, si „Metanie tie, Parinte“, scenariu poetic din Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Stefan Augustin Doinas, Radu Gyr, Rainer Maria Rilke, William Shakespeare.
Intr-o vreme cand poezia a devenit un gen intimist, de nisa, Constantin Chiriac are in arhiva propriei memorii „sute de poezii, pot sa recit trei saptamani fara sa ma opresc“. Intr-o vreme cand tot mai putina lume scrie de mana, Constantin Chiriac transcrie frecvent poezii, cat de des poate; e felul lui de a si le apropia, de a si le insusi prin scris, de a le face sa treaca prin el in drumul spre auditor. Recita zilnic, pentru ca „poezia e principala mea resursa“. Dintotdeauna a avut o relatie speciala cu acest gen de creatie. „Poezia e ritual, marturisire, stare de gratie. Poezia nu e doar spectacol, e intalnire. E atat de aproape de rugaciune“. Perspectiva sa asupra zicerii versurilor alatura abilitatile interpretative cu competentele teoretice. Nu e suficient sa spui frumos un text poetic, trebuie sa transmiti stilul si spiritul celor care l-au scris. Desprinse din pagina, asezate in scenarii tematice, sustinute in spatii teatrale sau nonteatrale, poemele isi parasesc propriii autori, se incarca de teatralitate si sunt transmise publicului care le descopera in aceasta intalnire magica. „Metanie tie, Parinte“ e magnetic. A fost conceput pentru spatiul unic al bisericii, unde intrebarile retoric-lirice ale poetilor capata sacralitate. Singur in fata catapetesmei, Constantin Chiriac ne obliga sa ne gandim la destin, credinta, moarte, viata. Trece cu firesc de la grav, la ludicul bine temperat, evita lirismul exagerat, dar si reflexele liturgice care ar decredibiliza estetic demersul sau creator. E doar el, vocea si gestica unui artist implicat mereu in multe activitati, dar care isi gaseste ragaz si energie pentru pasiunea suprema – poezia. In portofoliul personal are pregatite zeci de scenarii pe care le poate sustine oricand in romana, engleza, franceza, italiana, rusa.
Marea poezie, marile teme ale omenescului etern sunt etalate intr-o scenografie stralucitoare pe care se decupeaza silueta actorului aflat la ceasul marilor intrebari. Poezia si credinta se reunesc prin legaturi ritualice uitate in parcursul unei istorii recente care ne impune ritmul „repede inainte“ si ne ingaduie prea putina meditatie si introspectie. Metafizica razbate din stihurile celor care au invins efemeritatea prin profunzimea poetica. Vocea actorului e o prelungire a vocii poetilor asezati cuminti in rafturi de biblioteca, intre coperte cartonate. Constantin Chiriac ii face sa se auda din nou. Sa rasune si sa emotioneze.
Galerie foto
