Din pricina modului in care ii fusese metamorfozat felul de a fi, dar mai ales de la faptul ca se obisnuise sa roada oase, dintii lui Candy se ascutisera, chiar daca nu devenisera intru totul coltii unui ciine. Povestea lui Candy ar fi ramas doar istoria unei oite pe care s-a incercat o forma stranie de spalare a creierului, daca nu s-ar fi intimplat ceva intru totul special. Intr-o seara, stapinul Jim, care consumase destul de mult scotch, a adormit la televizor, iar din cauza unei ploi torentiale neobisnuite, s-a produs un scurtcircuit, declansindu-se incendiul in casa. Cea care l-a salvat pe Jim a fost, fireste, nimeni alta decit Candy, care a reusit sa il tirasca pe stapin, apucindu-l cu dintii, afara. Reiese cit se poate de limpede din toata aceasta poveste ca, daca oaia Candy nu ar fi fost dresata sa fie ciine, stapinul Jim ar fi murit in timpul incendiului.
Citind povestea lui Candy, pe care am mai inflorit-o putin, m-am gindit, in chip cit se poate de firesc, la Miorita noastra romaneasca, oaie nazdravana si ea. Cum ar fi fost daca Miorita ar fi fost dresata precum Candy si ar fi izbutit sa il salveze pe ciobanul moldovean? Cum ar fi fost daca Miorita ar fi putut sa actioneze precum un ciine ciobanesc? Si gindindu-ma la asa ceva, m-a pufnit in chip firesc risul. Nunta alegorica a ciobanasului nu ar mai fi avut loc, nici lamentarea narativa a maicutei batrine. Si, in general, unul din miturile esentiale si lacramoase ale romanilor s-ar fi dus pe apa simbetei. Cu o singura conditie: ca Miorita sa fi fost Candy. N-a fost sa fie astfel.